Jupânul Dima preferă să-şi privească din tindă supuşii. Să-l vadă pe Lae, s-o vadă pe Nuşi. Să-i certe sau, uneori, să le zică de bine. Ori, pur şi simplu, să aştepte uitarea de sine şi, cu aleasa-i tăcere întru atât de depline-nţelesuri, să pară-nţelept. Să uite de stresuri. S-o luăm de exemplu pe Nuşi deoparte. Ce ie cu râuri, ce-alese brocarte! Şi ce piele albă, ce sân nărăvaş! Aş duce-o cu mine la casa din oraş… Jupâne, jupâne, îi zice-un ficior, te strigă jupâniţa şi-ţi tremur-un picior.
NOTĂ. Text scris pentru un concurs PAverbe, tema „A fi prins cu mâţa-n sac”
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un răspuns