Posts tagged ‘Garfield’

15/02/2015

Lasagna Garfiled

Garfield. Sursa: en.wikipedia.org

Garfield. Sursa: en.wikipedia.org

Troleul e plin ochi, femeia înfiptă în braţele domnului Lică e trupeşă, rubensiană, are o mamă încă tânără şi un copil aflat la vârsta la care nu mai vrea în braţe (dar are idei). Maamii, se tânguie, apoi prinde curaj: Vreau lasagna ca a lui Garfield! Mama şuieră (şşşt!), bunica îl mângâie (Îţi fac io când ajungem acasă, da’ fii cuminte!), iar dl. Lică zâmbeşte în sinea-i. Doar amicul Ilarion e nedumerit; n-are habar ce-i aia lasagna Garfield. Niciodată n-a stat la televizor împreună cu fiu-său.

read more »

13/02/2015

De-a şoarecele şi pisica

Tom şi Jerry, secvenţă din filmul "Exerciţiu de tras la ţintă". Sursa: boomerang-tv.ro

Tom şi Jerry, secvenţă din filmul „Exerciţiu de tras la ţintă”. Sursa: boomerang-tv.ro

M-am întrebat în mai multe rânduri care pisică e mai simpatică: Garfield, care doarme şi mănâncă (preferă lasagna) sau cealaltă, Tom, care pune la cale planuri diabolice ca să prindă şoarecele, sfârşind însă mereu prinsă ea însăşi între capcane şi mătura mânuită dibaci de stăpână al cărei chip nu-l vedem niciodată? De ce câinele e personajul principal (dă titlul seriei) din Scooby Doo, deşi participă la acţiune alături de oameni? M-am întrebat de ce Porky Pig aduce atât de mult a om şi, totuşi, toată lumea ţine cu Bugs Bunny, care desăvârşeşte metode simple sau foarte sofisticate pentru a-l chinui pe nepriceputul vânătorul, care se bâlbâie, mereu şi mereu, sau tace tâmp, când e întrebat, la mişto: What’s up, Doc? 

read more »

12/02/2015

Desene animate de privit împreună cu familia

Personaj dintr-un episod Scooby Doo. Sursa: boomerang-tv.ro

Personaj dintr-un episod Scooby Doo. Sursa: boomerang-tv.ro

Ca orice om al începutului de mileniu III, care are acasă copii şcolari, m-am confruntat cu problema Dominaţiei Programelor de Televiziune pentru Copii asupra Odraslelor (DPTvCO). Îi ţine ocupaţi, deci îţi lasă timp să respiri, dar ce le spune, ce îi învaţă? De bine, de rău, de aşa şi aşa? Pentru că, ştim cu toţii, programele de televiziune trebuie să facă rating, altfel sunt scoase degrabă din grilă. Dar ce înseamnă rating atunci când publicul ţintă sunt băieţei şi fetiţe cu vârste de la 2 la 16 ani?

read more »

%d blogeri au apreciat: