Posts tagged ‘PA/Proză Arhiscurtă’

18/04/2011

Povestea cu microcipul slefuit

Public acest text pentru a treia oară pe acest blog. Prima oară l-am publicat, ca editorial, într-o revistă dedicată PA-urilor, Letopisetul Pahico îi zicea. Chiar, poate n-ar strica să vă arăt, cândva, colectia de letopisete. Revenind la textul ăsta, vă spun că, atunci când l-am scris (si ceva vreme după) mi s-a părut că ar putea reprezenta prefata unei cărti de proză arhiscurtă (dar as mai edita, pe ici, pe colo; de exemplu, experienta oferită de acest blog si prietenia cu voi e de neocolit).
Dar vreau să deschid o discutie despre Teoria PA-ului.

Asadar, iată:

Cum să şlefuieşti un microcip

Dacă ar trebui să mă descriu, aş zice că sunt un tip cu programul încărcat. Genul „vreau o zi cu măcar 25 de ore”. Când apuc să văd un film la TV, aproape niciodată nu-l văd cap-coadă. Pierd începutul, finalul, ori le pierd pe amândouă. De cele mai multe ori, văd doar o bucată din cuprins.

Prima oară, chestia asta m-a enervat. Acum mă fascinează. Mi se pare ceva foarte rafinat să reconstruiesc povestea, în mintea mea, aşa cum îmi imaginez că ar fi trebuit să se desfăşoare până în momentul în care o văd la TV. Să descopăr şi să încerc să înţeleg personaje despre care n-am suficiente elemente sau nu le am, în orice caz, pe cele la care a avut acces telespectatorul obişnuit.

Cine e mai câştigat? Eu, că-mi pun la lucru imaginaţia ori, vorba aceea, creativitatea, sau vecinul meu, telespectator normal, că-şi îmbogăţeşte cultura generală şi nu e condamnat doar la propriile-i idei?

read more »

17/04/2011

Chiorul e rege în ţara orbilor

Avea opt ani când a auzit vorba cu chiorul şi ţara orbilor. Ca să priceapă, a mers până la uşă, cu ochii închişi. S-a ridicat (după ce a căzut) şi abia apoi a ridicat pleoapele; i se întipărise în minte senzaţia. A reluat experimentul acoperind cu mâna un ochi şi ţinându-l deschis pe celălalt. De-aia l-au fascinat mereu oamenii cu baston alb, însoţiţi de câini (sau nu) de pe stradă, pentru că a încercat să înţeleagă viaţa fără culori. Şi de-aia a ajuns să fie fascinat de viaţă, pur şi simplu.

14/04/2011

Rezemat de Retezat

Undeva, deasupra Căldării Bucurei, ungând pate pe pâine, prin 1985, probabil.

Prima oară când m-am rezemat de Bordu Tomii mi se părea că aş fi fost uns, cumva, vreun prinţ al locului (aşa mândru eram). Atunci ne-am mulţumit să schiem (toată ziua) pe o pârtie bătută cu schiurile, lângă jnepeniş. În vara ce a urmat am trecut de Bordu Tomii. Pe Curmătura Bucurei mi-am zis că nimic nu e mai frumos. Că acolo e Raiul. Probabil că aveam dreptate. Au urmat toate văile, şeile, vârfurile, lacurile şi pădurile. Azi, după 30 şi ceva de ani, spun (cu mână pe inimă): acolo e răspunsul.

NOTĂ. Particip cu acest PA la concursul de proză arhiscurtă AutoPArtret, etapa Casa din vis.

13/04/2011

Casa din vis

Clădire fotografiată la Râusor, în muntii Retezat, prin anul 1991, hai 1992! O stiu si de pe vremea când chiar era cochetă. FOTO: Călin HERA




A nustiu câta etapă a concursului de proză arhiscurtă AutoPArtret se numeste simplu: „Casa din vis” si vă provoacă să descrieti o casă care vă reprezintă si/sau care vă/v-a plăcut. În 500 de semne (max. 550)
Deadline, vineri, 15 aprilie, 20.00.

Baftă!

Cortul – căsuţa mea din debara MeetTheSun
Rezistă ploilor, dar un potop zdravăn m-ar speria un pic.
Încă nu m-a nins în ea, dar i-aş face temelie din zăpadă.
Devine uriaşă când mă ghemuiesc într-un colţ de frig.
E un adevărat cuptor când soarele se revarsă asupra ei.
Nu intru niciodată încălţată, iar uşa o închid doar c-un fermoar.
Când se împarte la doi devine şi mai frumoasă.
Încă n-am ajuns împreună la mare, dar mă emoţionează doar gândul răsăritului pe plajă.

Şi când o visez, mă văd ieşind afară desculţă, iarba e plină de rouă, zarea e plină de munţi.

Un cadou la şase ani Călin
„Uite aici, uite aici!”, ţipa copilul trecând de la unul la altul, ţopăind, râzând, nefiind în stare să zică mai mult. În mâini ţinea, ca pe cele sfinte, o minge de cauciuc, una colorată în toate culorile vii pe care şi le poate imagina cineva. „E primul cadou din viaţa lui”, a şoptit supraveghetoarea către femeia care venise la orfelinat cu câteva mici cadouri (dulciuri şi jucării), împreună cu fetiţa ei de şase ani, cu codiţe împletite şi ciorapi înfloraţi, asortaţi cu primăvara. Fetiţa tăcea.

Casa de-o fi, dar cu perdele! Petra
De felul meu nu sunt pretentioasa la locuinte. Doar ca as vrea o camera mare, puternic luminata, cu perdele albe la un geam cat peretele. Si poate un puf si o masa mica pentru cafea, poate si un pat foarte mic si o biblioteca in zig-zag pe perete. Pana nu demult uitasem de toate acestea. Pana acum doi ani cand intr-o seara D in loc de flori mi-a adus o pisica. Acum ma gandesc din nou la acea camera, la acele perdele… sau macar perdele, caci de cand cu Pica in jur am inceput sa redecorez complet.

Coverga Ion Toma Ionescu
Toată vara, coverga din luncă împletită meşteşugit din crengi de alun, cu patul din scânduri bătute direct în ţăruşii infipţi în pământ, cu sarică de aşternut şi cu vălimărence roind să plivească roşii, trăgând la umbră, una cate una, precum albinele la stup, sa bea un strop de apa vie de la izvorul tainic, stiut de bunicul, coverga era casa lui. Am avut privilegiul să ma întind în patul acela. Scândurile tari, au rămas în memoria oaselor mele crude, ca si cum aş fi odihnit într-un pat de uriaş.

Casa din vis e… starsgates
…albă, cu muşcate roşii în ferestre. Cu un cireş la poartă şi un nuc în fundul grădinii. Cu cimbrişor şi levănţică şi neapărat o tufă de soc. Cu un pârâiaş ce se adună şi leneveşte la soare într-o baltă cu nuferi şi orăcăit de broaşte.
Cu multe râsete la masă.
Cu un foc ce încălzeşte biblioteca în nopţile geroase şi un corcoduş curios care-şi întinde crengile înflorite la fereastră.
Cu un câine în pragul porţii şi pisica ce toarce leneşă pe pervaz.
Cu tropăituri de picioruşe pe duşumea şi chicoteli.

Om-melc LePetitPrince
Nu tin sa am casa mare sau mica, cu etaj sau fara, cu curte, gradina, iaz sau piscina. O casa care sa se invarta dupa soare ar fi ceva, am atata nevoie de lumina lui! Dar nu se potriveste pe de-a-ntregul cu visul meu. Casa din visul meu are roate, merge din loc in loc si alege unde sa se opreasca. Sta ce sta si merge mai departe, sa descopere alt loc frumos. Casa e aidoma omului pe care il adaposteste. Unii oameni seamana cu melcii, si-ar cara casa. Si chiar pot s-o faca, ajutati de caii putere.

Casa si Curte zamo
Casele mari nu m-au impresionat niciodata, cum nu m-au impresionat nici masinile scumpe. Asta-i o problema, fiindca daca e sa-l cred pe Chris Rock, femeile nu pot face pasi inapoi in stilul de viata. Si cum al meu e frugal, asta inseamna ca-mi raman numai cele foarte tinere sau hippioatele batrane.
Ca si la pasari, in specia noastra femeia face ouale si le cloceste, barbatul face cuibul si se umfla-n pene. Este remarcabil ca majoritatea incercarilor de a inversa aceasta simpla ecuatie nu reusesc.

Rezemat de Retezat Călin
Prima oară când m-am rezemat de Bordu Tomii mi se părea că aş fi fost uns, cumva, vreun prinţ al locului (aşa mândru eram). Atunci ne-am mulţumit să schiem (toată ziua) pe o pârtie bătută cu schiurile, lângă jnepeniş. În vara ce a urmat am trecut de Bordu Tomii. Pe Curmătura Bucurei mi-am zis că nimic nu e mai frumos. Că acolo e Raiul. Probabil că aveam dreptate. Au urmat toate văile, şeile, vârfurile, lacurile şi pădurile. Azi, după 30 şi ceva de ani, spun (cu mână pe inimă): acolo e răspunsul.

Invitaţie Leo
A mea e goală şi plină.
Goală de lucruri, plină de muzică şi lumină.
A mea e mică şi mare.
Mică pentru unii, mare pentru mine.
A mea e tăcută şi zgomotoasă.
Oamenii care-mi păşesc pragul ştiu să tacă frumos şi să radă în hohote.
A mea e departe şi aproape.
Departe de zgomotul străzii, însă foarte aproape de forfota marelui oraş.
A mea are grădină cu mierle şi lalele roşii.
Adresa mea e: casa verde de pe strada unde pisicile au făcut de mult pace cu câinii.
De eşti om bun, te aştept la petrecere.

Alb – perlă Bogdan Onin
Prin ferestrele mari, lumina inunda spațiile generoase și le ajuta să formeze umbre și suprafețe, delimitându-le elegant în camere, culoare și scări. Albul pereților era accentuat de lumina naturală, iar textura lăptoasă din jurul ei părea să se apropie de ceea ce-și imagina că s-ar afla în interiorul unei perle. Mintea i-o luase la goană închipuind detalii și aranjamente pentru întregul decor.
”Îți place?” Vocea lui o făcu să se întoarcă, să-i privească pe amândoi.
Surâse aprobator, în timp ce țesea planuri pentru casa ce devenise acasă.

“Alt vis” LeeDee P
A mai dat o raită pe la etaj, ca să verifice dacă nu și-au uitat copiii, vreo jucărie, a privit cu ochi visători, dormitorul și baia lor, prilej de rememorare a plăcutelor intimități conjugale, a coborât la subsol și a închis ferestrele sălii de fitness, apoi a revenit la parter, pe terasa pietruită și-a privit cum piscina se golește murmurând ușor. Îndreptându-se spre apartamentul de trei camere, închiriat, și-a amintit că îl visase pentru prima dată, după ce banca a crescut dobânda la credite.

La ţară Camix
– Şi cât costă? Na, acolo n-ar fi rău, am avea aproape şi staţia de autobuz.
– Şi are 4 camere.
– Ce zici, fată, ne mutăm lângă mătuşa Leonora, ‘colo în cartierul vecin la casă?
– Ce, la ţară? Eu la ţară nu mă mut. Mutaţi-vă voi dacă vreţi.
– Da’ măi, fată, nu-i la ţară; ne facem toate condiţiile ca la apartament. Ne facem şi baia ca aici.
– Da bat toată curtea să mă spăl. Nuuuuhuuuuu! Nici vorbă. De ce nu-i bine aici?
– Poţi ieşi la aer în curte când vrei, vara faci plajă, nu te strâng pereţii.
– Nu mă strâng pereţii, nu mă mut la ţară!

“Acasă” LeeDee P
Am încropit din nuiele și vise răsfirate
o colibă de cântec, pe țărm,
Unde val după val înspumează colțuri de stânci
Și glasul pescărușilor pereche se prelinge în tăcere.
Noaptea, cărările muncite ostoiesc în lagună
Și luna se-oglindește siderală,
În privirile noastre, cuminți, reverberate
de vechi juruințe și regăsiri extactice.
Pe nisip, urma puternică a pașilor tăi sticlește
Și mă pierd printre umbre de tufe și palmieri,
Iar undița se topește în cristal de ocean
liniștitor și acasă, la capăt de lume.

fix500
Un cadou la şase ani – Călin
Casa si Curte – zamo
Om-melc – LePetitPrince
Casa de-o fi, dar cu perdele! – Petra
Rezemat de Retezat – Călin
Invitaţie – Leo
„Alt vis” – LeeDee P
Coverga – Ion Toma Ionescu

13/04/2011

Cum se termină Fraţii Jderi?

Coperta cărţii Fraţii Jderi (Mihail Sadoveanu), pe care n-am putut s-o citesc până la capăt.

Nu reţin care a fost prima carte pe care am citit-o, dar ştiu foarte precis care a fost prima pe care n-am reuşit s-o citesc: „Fraţii Jderi”. Mi-am dorit din tot sufletul meu de copil s-o termin, să răzbat măcar până la jumătate, dar n-am putut. Am preferat să recitesc „Cei trei muschetari”, am citit (fără a răsufla prea mult) „Laleaua neagra”, dar n-am reuşit să-i dau gata pe dragii de Jderi. Până când l-am descoperit pe Ioan Dan, am crezut că plaiurile carpato-danubiano-pontice nu se pretează

NOTE.
1. Cred că şi astfel de referate m-au îndepărtat.
2. Acesta este un PA. Dacă v-a plăcut, îl puteţi vota
aici 😉

12/04/2011

Care carte are PArte

Rafturi din biblioteca Abației Melk, fotografiate în vara anului 2008. FOTO: Călin HERA

Vă rog să votati PA-urile care v-au plăcut cel mai mult, dintre cele care au participat la etapa PArte de carte din cadrul concursului de proză arhiscurtă AutoPArtret.

NOTE.
1. Puteti vota cel mult 4 PA-uri
2. Deadline: miercuri, 13 aprilie, 20.00
3. Lista PA-urilor e aici.
4. Anuntati-vă prietenii!
NOU! NOU!
5. A început etapa Casa din vis a AutoPArtretului. Detalii – aici.

11/04/2011

1, 2, 3 defecte

Dragii mei, vă rog să votati PA-urile preferate (dintre cele care au fost scrise pentru etapa PAiul sau bârna a concursului de proză arhiscurtă AutoPArtret; lista PA-urilor, aici).

Atentie!
Din vina mea (am întârziat nepermis de mult publicarea…), sondajul are un deadline foarte strâmt: 24 de ore. Asadar, deadline, marti 12.05!

OBS.
Puteti vot 5 PA-uri deodată 😉

IMPORTANT.
Nu uitati de etapa PArte de carte, aflată în plină desfăsurare. Până la miezul noptii!

UPDTAE.
Mai jos, rezultatul sondajului. Revin cu clasamentele.

1, 2, 3 defecte
Lenea e cucoană mare… 7.16% (26 votes)

Hai la omu’ cu defecte 5.51% (20 votes)

Fragmente 5.23% (19 votes)

Nesemnificativ 5.51% (20 votes)

Mică filosofie despre calităţi şi defecte 4.41% (16 votes)

Pendulare 4.68% (17 votes)

Cel mai mare… 4.68% (17 votes)

PAivitate 5.51% (20 votes)

Liviu şi Natalie Portman (via Ilarion) 5.51% (20 votes)

“Simpatic, dar cam nerăbdător…” 5.79% (21 votes)

Defectul unui PA 6.61% (24 votes)

Arogant 4.96% (18 votes)

Uatzior prablam cap descult 4.96% (18 votes)

OBServatorul de OBSesii 5.79% (21 votes)

Bolovanul 11.57% (42 votes)

Iritare 12.12% (44 votes)

Total Votes: 363

08/04/2011

PArte de carte

Dragii mei,
voi deschide în curând votarea etapei PAiul si bârna (nu v-am uitat!) a concursului de proză arhiscurtă AutoPArtret.
Până atunci, vă anunt noua etapă, PArte de carte: Descrieti o întâmplare cu cărti (într-un text de 500 de semne, max. 550). Până luni, 23.59!
Baftă!

Martisor Ion Toma Ionescu
În cartea în care scriu eu,
ninge tot timpul.
Caligrafiez cu acribie
literele albe.
Zăpada iese din pagini,
abia de mai disting
marginile.

Continui să scriu
ca şi cum mi-aş tivi sufletul.
Dar în noaptea asta
s-a întâmplat un miracol.
Literele mele sau transfornat
în aldine
firul alb împletindu-se
cu un fir de matase roşu.

Şi ca să se întregească minunea
pe covor au răsărit ghiocei.

À La Carte (1) Dan
Biblioteca din Alexandria găzduia 900.000 de papirusuri atunci când a ars, iar în Biblioteca Congresului SUA sunt azi peste 30 de milioane de cărţi, scrise în 500 de limbi. 23 aprilie, pe lângă ilustrele semnificaţii pe care le omagiem (Sf. Gheorghe, Shakespeare şi Cervantes) mai înseamnă ceva foarte important: Ziua Bibliotecarului Român, eveniment pe care îl trecem cu vederea. E adevărat că o astfel de ştire nu creşte audienţa, dar cred că merită mai multă atenţie cel puţin atunci, de ziua Lor.

À La Carte (2) Dan
Nu este deloc o meserie oarecare sau un cod dintr-un banal nomenclator de ocupaţii. E nevoie de predestinare şi vocaţie, nu e suficientă doar dragostea pentru cărţi şi literatură, dedicarea este obligatorie. Modest, discret, erudit, ordonat, meticulos, cuminte şi cu minte, are permanent sub control cărţile din Templul său, aşa cum paznicul unui far se îngrijeşte de buna lui funcţionare. Ambii sunt conştienţi de importanţa vitală a activităţii lor chiar dacă obştea îi neglijează nepermis de mult.

CART’o’4-ul zamo
In acea vacanta de vara din copilarie, caniculara si plictisitoare, el prefera sa citeasca, desi cartile bunicilor fusesera citite si rascitite. Ea prefera sa-si dea in carti, incercand sa traseze harta inimii si-a viitorului. I-ar fi dat si lui, dar el nu credea in chestii d-astea. Isi intersectau minutele jucand carti. Multe pagini s-au scris de-atunci in cartea vietii fiecaruia. Nu stim sigur ce-a devenit fiecare, dara augurii par a zice ca el a devenit e-carturar (blogger) iar ea cartografa.

Parte de carte Ion Toma Ionescu

Umbra e
dinaintea mea
lunecând în nisipul albastru,
om de vânt
fără chip
crescut din trup,

efigie
din care timpul
a nivelat
reliefurile,

parte de carte
scrisă de înger
împingând roua
în hieroglife suspendate
şi înflorind aerul
precum coarnele unui cerb.

Din umbră noaptea
la capătul ciclului muşcă din carne
literele se întorc împletind pe trup
o cămaşă de zale.

Pasăre a ceţii
sufletul flacără
se zbate în colivie
întorcând paginile.

Când şi când treci
nevazută ca o floretă
lâsând în urmă trandafiri galbeni
semn de carte

Printre rafturi prăfuite injineru
Printre rafturile pline de cărţi prăfuite simţi un miros plăcut, ispititor. Se luă după el şi aşa ajunse în spatele bibliotecii unde, înconjurată de titluri, stătea ea scriindu-şi eseul la limba şi literatura română.
– Salut, mai ai mult?
– Încă un pic şi termin dar mă omoară spatele.
Îşi lăsă palmele pe umerii ei şi începu să mângâie apăsat pielea catifelată. Apoi se aplecă şi îşi lipi buzele de lobul urechii lăsând să-i scape o şoaptă într-o adiere fierbinte:
– Eşti sexy când scrii. Te vreau acum!

Amintiri din copilărie. Stela MeetTheSun
Eu o aveam pe Stela, ea pe Viorica. Între cele două vaci se legase o prietenie strânsă ca şi între noi două. Eu copil, ea ceva mai mare. Venea de la oraş în vacanţe. Aducea cărţi. Citea cu creionul în mână şi scria notiţe pe care le lăsa între filele potrivite. Eu făceam doar linişte. Aplecarea ei peste carte mă fascina. Ca să pot sta mai uşor cuminte, mi-am luat o carte veche din podul casei. Mirosea frumos. Trăgeam cu ochiul la Miha, la Stela, la câmpul verde. Când m-am trezit citind, nu ştiu.

Dezamagire LePetitPrince
Era prima oara cand avea o carte de colorat si ardea de nerabdare sa o deschida si sa gaseasca inauntru, asa cum a vazut la Maricica, contururi de animale, copaci, pasarele, floricele, copii care se joaca cu mingea, o sa coloreze mingea cu rosu, poate o sa-i faca si niste buline de alta culoare. Va colora bine-bine fiecare desen, sa nu mai ramana niciun pic de alb, abia atunci o sa fie gata. Fara indoiala ca asa s-ar fi intamplat daca n-ar fi primit cartea de la un frate mai mare, gata colorata.

Cum se termină Fraţii Jderi? Călin
Nu reţin care a fost prima carte pe care am citit-o, dar ştiu foarte precis care a fost prima pe care n-am reuşit s-o citesc: „Fraţii Jderi”. Mi-am dorit din tot sufletul meu de copil s-o termin, să răzbat măcar până la jumătate, dar n-am putut. Am preferat să recitesc „Cei trei muschetari”, am citit (fără a răsufla prea mult) „Laleaua neagra”, dar n-am reuşit să-i dau gata pe dragii de Jderi. Până când l-am descoperit pe Ioan Dan, am crezut că plaiurile carpato-danubiano-pontice nu se pretează.

Făuritorul de uși Bogdan Onin
L-au învățat să iubească cărțile devreme, încă de copil. Le-a descoperit varietatea plimbându-se printre rafturile ce i se păreau mai înalte decât munții și s-a apucat de escaladat. La deschiderea lor se trezea aruncat pe țărmuri îndepărtate, în iureșul bătăliilor, în brațele prințeselor sau explorând noi planete. Erau uși miraculoase și se gândi că făuritorii lor sunt niște giganți printre oameni, adevărați magicieni cu slove fermecate. Și încă de atunci își dori să le afle meșteșugul și vraja.

Primii mei Cireşari Călin
Prima oară am auzit de Cireşari de la un coleg (eram într-a doua, spre sfârşit). Tudor îl chema. Ne întreceam în lecturi. Şi mi-a zis Tudor că a citit o carte, Ciresarii, despre nişte tipi care stăteau cocoţaţi într-un cireş şi aruncau cu cireşe (sau cu sâmburi) în trecători. Mă rog, ceva de genul ăsta. Mi s-a părut deopotrivă stupid şi amuzant, aşa că mi-am propus să citesc şi eu cartea asta. Dar n-o aveam, nu ştiam unde s-o caut şi, mândru, nu puteam să i-o cer lui. A intrat pe fir bunicu-meu.

Biblioteca Camix
Sa ma asortez mai atent de data asta. Cine stie cu cine ma vad la biblioteca? La urma urmei, e un mijloc de lume. Poate vine si el; motive ar avea; well, in fine, visez.
Ajung, imi iau o carte si dau sa ies. Intra chiar el ca un val vartej. Ce se intampla in lumea asta, am ajuns paranormala? Ah, arata iar prea bine. “Numai asa ai venit, in bluza?”, privindu-l cu drag. “Da, azi is fara capota. Is decapotat.” Era cu masina. Iar eu eram paranormala sau haruita.

“Determinare” LeeDee P
În copilărie, bunică-sa îi împuiase capul c-o vorbă de duh, pe care o tot repeta atunci când îl vedea făcând avioane, din paginile manualelor de școală: “cine are carte, are parte”. El a băgat la cap și s-a pus pe treabă. A început să cumpere cărți, tot felul de cărți, din ce în ce mai groase și a făcut rost chiar de una de telefon, de prin anii ’80. Acum, jumătate de garsonieră îi este plină cu ele și cealaltă jumătate, cu nevastă-sa și cei patru copii ai lor. Iar el tot așteaptă să aibă parte…

“Predestinare” LeeDee P
Pe mine mă cheamă Miruna Dorothea și când mă fac mare vreau să fiu scriitoare. Mama mea, care scrie PA-uri frumoase, mi-a zis că sunt predestinată (nu știu sigur ce înseamnă, dar o cred pe cuvânt), pentru că amândouă prenumele mele au fost alese din niște cărți, care au impresionat-o foarte mult: “Vrăjitorul din Oz” de Frank Baum, prima carte citită de ea și “Mirona” de Cella Serghi, care i-a influențat anii dolescenței. Până atunci, mă grăbesc să termin de citit “Cuore” a lui Edmondo de Amicis.

după deadline
PArte de cărți Alina
Un metru și ceva, brunetă, ochi negri, cățărătoare pe biblioteci. Zilnic intram în sufrageria mirosind a proaspăt să escaladez biblioteca înaltă până în tavan și lată cât peretele. Urcam pe rafturi până ajungeam sus cu obrazul. Scoteam din raft fiecare carte, îi priveam coperta, îi citeam titlul și autorul și fugeam când terminam. Știam titlurile pe de rost, deși nu citisem vreo carte din ea – cică eram prea mică. Am ajuns să mă cert cu mama că nu-l avem pe Wilkie Collins și a lui Femeie în alb.

fix500
À La Carte (1) – Dan
À La Carte (2) – Dan
CART’o’4-ul – zamo
Printre rafturi prăfuite – injineru
Amintiri din copilărie. Stela – MeetTheSun
Dezamăgire – LePetitPrince
Cum se termină Fraţii Jderi? – Călin
Făuritorul de uși – Bogdan Onin
Primii mei Cireşari – Călin
„Predestinare” – LeeDee P
„Determinare” – LeeDee P
PArte de cărți – Alina

07/04/2011

Liviu şi Natalie Portman (via Ilarion)

Meciul a fost cum a fost, nu zic, dar mai mult mi-a plăcut discuţia din pauză.
Auzindu-l pe Ilarion, care primise liber la bere (şi el), ca în vremurile bune, parcă ai avea în faţă un copil cu burtică şi început de chelie. Şi ce-aţi vorbit? Despre femei, normal, a roşit (inexplicabil) Ilarion. Mai precis? Mai precis, fiecare a trebuit să mărturisească ceva. Și? Şi Liviu a zis că slăbiciunea lui sunt degetele de la picioarele femeilor. Poate să fie şi Natalie Portman; dacă lui nu-i plac degetele de la picioare, nici nu se mai uită mai sus.

NOTĂ. Acest text participă la etapa PAiul si bârna din cadrul concursului de proză arhiscurtă AutoPArtret si, de asemenea, intră în seria Viata la bloc (aici sunt episoadele primului sezon, iar aici un index de personaje)

07/04/2011

Doi prieteni

Sandu si Călin, pe malul Muresului, îndărătul unor rachete de badminton. Lângă ei, un pusti care o fi, acum, flăcău voinic.

Click pe foto pentru imagine mărită!

Se jucau cu indienii, aveau peste o sută (îi tineau împreună, prin rotatie, ba la unul, ba la altul). Dacă nu i-ar fi trimis la culcare părintii, ar fi inventat lupte complicate cu soldati, cavaleri în armură si cowboy (ba călare, ba pe jos) zile întregi. Când nu se jucau cu indienii, povesteau ce-au mai citit. Ajunseseră să citească aceleasi cărti, în acelasi timp, asa că discutiile erau prelungiri ale lecturii. Apoi s-a întâmplat ceva, mare cât un ocean. Dar jocul de sah de la Sandu si-a aprins ultimul beculet abia după 24 de ani. Când, deja, se inventase facebook.

05/04/2011

Bodyguard

Bărbatul de 35 de ani coborâse din masina inscriptionată Revolt, împreună cu mustata groasă, de mascul alfa. Mergea legănat, plimbând cu fală salopeta de serviciu, cu pantalonii vârâţi în bocancii înalţi. Trotuarul părea un binemeritat covor roşu, aşternut anume pentru paşii lui. Când a văzut-o, s-a dat înspre blondă, privind insistent în decolteu.
– Să vă fie ruşine!
– Ce, nu-ţi place?
Tipul cu chelie şatenă i-a zis că nu-i frumos ce-a făcut.
– Aveţi vreo problemă?
– Tu ai o problemă: ai fost necivilizat.
Dacă şi-ar fi împins pieptul şi mai în faţă, mustăciosul i-ar fi făcut un cucui în chelie. În schimb, a intrat într-un magazin. Cheliosul şi-a văzut de drum.

05/04/2011

PAiul sau bârna



Urmează o etapă teribilă a concursului de proză arhiscurtă AutoPArtret:

Vorbiti în 500 de semne (maximum 550) despre un defect pe care vi-l recunoasteti.
Cred că tonul autoironic e o solutie bună a problemei, nu? 😉

Deadline, vineri, 12.00. Baftă!

Lenea e cucoană mare… Victor
Mi-e lene…
– Ţi-ai făcut ordine în casă?
Întrebarea asta mă descumpăneşte mereu. Mama mi-aruncă o căutătură critică peste ramele subţiri ale ochelarilor, dându-mi de înţeles că întrebarea nu este retorică. Aşteaptă un răspuns. Ridic din umeri:
– Nu. Fac sâmbătă.
Sâmbătă îmi evaluez sarcinile: trebuie să scriu pe bloguri, să-mi fac curăţenie în pc pentru că în 300 de giga de hard disk nu mai am loc să pun o melodie, să mai lucrez ceva în fotoşop. Ah, da, şi să-mi fac ordine-n casă…
Dar mi-e lene.

Hai la omu’ cu defecte LePetitPrince

Hai la omu’ cu defecte
Am multe si evidente
Pune mana, sunt pe alese,
Abia ce au fost culese.
Trufandale, trufandale
Haide, alege matale!
De ma pui s-aleg pe mine,
Stiu eu? Voi alege bine?

Hai s-aleg, jocul o cere,
Provocare si… durere:
Sunt un om orgolios
De-ti dai palaria jos.
Si daca ma gandesc bine,
Defectu-n viata ma tine
Asa prost si cam posac.
(Ai cerut un defect? Tac.)

Ca orgoliul e cam mare
Nu am nici o indoiala
Noroc ca sunt si uituc:
Uit defectul si ma duc.
Asa c–am scapat de el
Sau… doar e mai mititel?

Fragmente. Camix
Urcă în microbuz, izbi uşa în urma ei şi îi adresă şoferului:
– Ceau.
Se aşeză, îşi puse căştile, îşi scoase cartea şi… So lately/ Been wondering who will be… „Dacă vrem să înţelegem răspunsurile pe care le-au aflat secolele anterioare” Asta îmi place cum sună. Ia uiti, păsări în V, ce tare! Câtă ordine şi unitate între ne-oameni. „trebuie să descoperim întrebările pe care” chiar aşa, J. Pelikan, la câte întrebări… Măăăi, am uitat foile acasă, cum le dau test? Mna, oi cerşi de la careva. „nici măcar propriile lor întrebări.” Încă o dată.

Nesemnificativ Alina
Când am intrat la liceu am oscilat între variante începând cu filologie până la mate-info (și toate denumirile adiționale). Nici admiterea nu știam la ce facultate să o susțin, deși orizontul mi-l mai restrânsesem (eu). Nu mai vorbesc pe urmă câtă nehotărâre am experimentat. Nu sunt capabilă nici să aleg între un biscuit și un măr – le vreau pe amândouă. Totuși, știu și când să nu fac compromisuri: mi-am căutat timp de trei luni o pereche de pantofi “așa cum vreau eu”. Cel puțin sunt statornică.

Mică filosofie despre calităţi şi defecte Leo
Eu nu am defecte. Am numai calităţi pe care le administrez în mod greşit. Dacă strâmbi din nas, o să-ţi explic cum stă treaba. Nu-mi place să mă cert. Lăudabilă trăsătură de caracter, pacifismul acesta. Urăsc conflictele şi am reacţii fiziologice la ele. Mă crezi sau nu, faptul că nu pot, nu vreau şi nu ştiu să mă cert mi-a adus multe neplăceri. Dacă nu eşti în stare să dai o replică tăioasă atunci când e nevoie, eşti oricum altcumva – ori bleg, ori prea arogant – numai propovăduitor de pace nu.

Pendulare Leo
Mi-e foame, mi-e somn, mi-e lene, mi-e silă, nu vreau nimc, vreau de toate, haide mai repede, stai mai încet, de ce ai făcut asta, de ce nu ai făcut asta, m-am hotărât, m-am răzgândit, îmi place la nebunie, nu-mi mai place chiar deloc, ce palpitant, ce plictisitor, vreau să mă fac cosmonaut, ce bine arăt, arăt ca naiba, ce bună dispoziţie am, ce repede s-a dus pe apa sâmbetei, am o grămadă de lucruri de făcut, de dres, de înfăptuit, dar nu mai fac nimic.
Şi parcă iar aş vrea să mă fac cosmonaut.

Cel mai mare… starsgates
…defect al meu este că sunt suflet de artist inventiv. Cel mai tare mă chinuie talentul în artă culinară. Ce e rău în asta o să spuneţi? Nimic dacă nu sunteţi în preajmă. Sigur deocamdată nu mi-a explodat bucătăria deoarece respect o singură regulă. Nu torn apă în ulei încins! În rest imaginaţia mea în ale bucătăritului nu are limite. Am vorbit deja de salata dementă. A fost un adevărat fiasco! Am şi unele reţete ciudate bune de tot dar şi chestii indigerabile. Sunt o surpriză în bucătărie.

PAivitate Petra
Ehe, de-ar fi sa-mi detaliez toate defectele as scrie peste 5 mii de PA-uri! Am sa va povestesc de un defect din copilarie, de care rad si acum cu pofta. Imaginati-va o copila tunsa scurt, in clasa a II-a, cu doua funde mai mari decat capul. O colega mi-a spus ca nu am curaj sa ma fac cu stiloul pe fata si in 2 minute eram cu fata plina de picatele albastre. Daca nu m-ar fi dus invatatoarea prin toata scoala sa ma faca populara la 7 ani si acum m-as fi intrebat daca a fost naivitate sau prostie.

Liviu şi Natalie Portman (via Ilarion) Călin
Meciul a fost cum a fost, nu zic, dar mai mult mi-a plăcut discuţia din pauză.
Auzindu-l pe Ilarion, care primise liber la bere (şi el), ca în vremurile bune, parcă ai avea în faţă un copil cu burtică şi început de chelie. Şi ce-aţi vorbit? Despre femei, normal, a roşit (inexplicabil) Ilarion. Mai precis? Mai precis, fiecare a trebuit să mărturisească ceva. Și? Şi Liviu a zis că slăbiciunea lui sunt degetele de la picioarele femeilor. Poate să fie şi Natalie Portman; dacă lui nu-i plac degetele de la picioare, nici nu se mai uită mai sus.

“Simpatic, dar cam nerăbdător…” LeeDee P
Îl consider destul de simpatic. Ține întotdeauna pasul cu moda, știe să se asorteze și își alege cele mai curajoase forme și culori, iar când este în preajma copiilor, se costumează cu dibăcie, ca să le facă pe plac. În ciuda faptului că are un picior mai scurt și unul mai lung, este într-o permanentă mișcare și toată lumea stă cu ochii pe el. S-a împrietenit la cataramă cu mulți, dar eu nu reușesc, aproape deloc, să-l atrag de partea mea. Este plin de nerăbdare și mă scoate mereu în întârziere.

Defectul unui PA Carmen Negoită
Habar n-am despre ce să scriu şi asta nu pentru că nu mi-aş cunoaşte defectele, dar nu ştiu asupra căruia să mă opresc. Cam indecisă la ora asta târzie şi parcă prevăd că va ieşi cel mai naşpa PA pe care l-am scris vreodată. Şi mă enervează că, dacă aş putea reda în 500 de caractere calităţile mele, mi-e imposibil să respect regula şi la defecte. Şi asta pentru că-mi place să descriu cu lux de amănunte. Să fac omul să înţeleagă. Să nu aflu mai târziu că mă încadrează la sociopaţi. N-am dreptate?

Arogant eftimie
Am tot amânat să scriu textul ăsta pentru că ideea o aveam şi, ca toate ideile excepţionale, încăpea în mai puţin de 500 de semne. Acum, ca să fiu concis, defectul meu principal este că sunt arogant. L-am descoperit cu mult timp în urmă, în urma unei fine analize psihologice făcute asupra mea. Odată ce am ajuns la concluzia din titlu mi-am dat seama de gravitatea faptei: acum nu mai pot ascunde că sunt arogant, doar am spus-o eu iar eu am întotdeauna dreptate.

Uatzior prablam cap descult zamo
Cand era mai tanar si nemuritor isi intreba sadic tatal: Apropo de oamenii cu chelie: “Nene, capul dumitale-i descult?” Pe bunicu’ nu-ndraznea. A observat apoi ca-n timp si lui ii zboara parul, inlocuit fiind de probleme si-ncruntari. Un casalot ivindu-se din spuma marii, un submarin gafaind dupa o gura de aer. Personalitatea lui capilara fusese circumcisa fara ca macar mandrul sau scalp sa-mpodobeasca peretele cu diplome al unei capetenii de Piei Rosii. Macar de mi-o creste creierul, se gan#&!

OBServatorul de OBSesii MeetTheSun
Mi-a luat ceva până să OBServ că nu pot trăi fără OBSesii. OBScure sau nu, OBSesiile mele sunt greu OBServabile chiar și de către mine – OBSedatul în speță. Capacitatea de autoOBServare s-a dezvoltat odată cu OBStinația cu care mă las pradă OBSesiilor pe care le alimentez. Din contradicție a ieșit vinovata: OBSesia de a avea OBSesii. M-aș putea autodeclara un OBStretician de OBSesii, pe toate le-am adus pe lume fără incidente. Doar una dintre OBSesiile mele de până acum a fost de natură OBScenă.

Bolovanul Ion Toma Ionescu
Stiu de la mama, într-o hotărâre importantă pui răul în faţă; analizezi, răsuceşti, nu te-arunci bolovan, cu capu-nainte, adică într-un fir logic, când bolovanul vine spre tine să te izbească cu probabilitatea de nouăzeci şi ceva de procente, mai întâi scocoteşti ceva-ul, adică zecimala de după virgulă, nu contează impactul, ia partea bună, afli că stelele-s verzi. La-nsurătoare mândru:
-Mamă, ea e! Te-am ascultat, am pus răul în faţă. Săracă, încăpăţânată, da ia partea bună, are şi trei surori.

Iritare injineru
Uşa se trânti în urma ei şi o voce tună:
– Ce e aşa de greu să înţelegi? Bagi cheia în yală, învârteşti în sens trigonometric apeşi clanţa şi gata. Mă disperă când oamenii nu sunt în stare să înţeleagă lucruri simple şi trebuie să le explic de o mie de ori.
– Bine că eşti tu deştept! Mai bine pune ai mâna să ungi şi tu balamalele acelea că am impresia că trăim într-o casă bântuită.
– Unge-le tu dacă ai chef! Mi se rupe, m-am săturat.
Am plecat sperând că voi fi mai rapid decât mânia ce mă cuprindea.

fix 500
Lenea e cucuoană mare – Victor
Nesemnificativ – Alina
Mică filosofie despre calităţi şi defecte – Leo
Pendulare – Leo
PAivitate – Petra
“Simpatic, dar cam nerăbdător…” – LeeDee P.
Defectul unui PA – Carmen Negoită
Uatzior prablam cap descult – zamo
OBServatorul de OBSesii – MeetTheSun
Bolovanul – Ion Toma Ionescu
Iritare – injineru

04/04/2011

Cum am dat fuga la mândra

Dimineaţa dăduseră minerii după ce, noaptea, dăduseră soldaţii cu gloanţe (oarbe, sper) pe lângă Televiziune, aşa că mi-am zis: dacă tot o fi şi-o fi, oare să nu dau io o fugă până la mândra, să-i fur o sărutare? Şi m-am pus io pă tren, da’ mi-o fo’ lene să merg până la vagonu’ unu şi m-oi trezit pă la Adjud că vagonul ăsta în care aţipisem pleacă într-o direcţie aiurea, aşa că ţup din el, de mi-am julit palmele şi mi-am rupt blugii (dar am evitat stâlpul), şi-am ajuns în Piatra ca un golan, ceea ce şi eram, parcă, da’ tot m-o pupat mândra.

NOTĂ. Text publicat pentru concursul de proză arhiscurtă AutoPArtret, etapa Numai iubirea. Dacă vă place, îl puteti vota aici.

04/04/2011

Amintirea unui orgasm (cultural)

Înainte de a-l vedea, îl dorise (destul de mult). Apoi, la prima îmbrăţişare, şi-a zis că a meritat tot efortul: era mai mult decât visase. A avut parte de treispreze ani de fericire (adeseori de extaz). Privind în urmă, perioada studenţiei a fost, desigur, cea mai frumoasă. A fost ca orgasm neîntrerupt (cam SF, nu?). Un orgasm cultural, desigur. „Macar am văzut toate spectacolele vremii şi filmele Cinematecii”, îşi zice Flavia. Acum nu mai e îndrăgostită de oraşul ei, dar păstrează nostalgia.

NOTĂ. Text publicat în cadrul concursului de proza arhiscurta AutoPArtret.

03/04/2011

Am făcut-o de mămăligă

Tibi si Oc, în Muntii Retezat-Godeanu, august 1992. FOTO: Călin HERA

Ieșisem din Godeanu, intram în Retezat. Am pus cortul în Poiana Pelegii. Eram cu Tibi și cu Oc. Pregătesc eu cina, am spus (ideea îmi venise la Piatra Iorgovanului). Am aruncat mălai în apa fierbinte (dădusem un praf de sare și un cub de unt). Când mămăliga strălucea ca luna plină peste lacul Bucura, am spart ouăle purtate în secret în cutia de aluminiu. Speram să prindă crustă, să fie gălbenușul cleios, speram ca albușul să se lege prin cea mai bună mămăligă care poposise vreodată prin acel ceaun. N-a fost să fie. Nu încercați așa ceva acasă.

01/04/2011

Cum să citeşti liniştit în metrou

Această prezentare necesită JavaScript.


Nu vi se pare că seamănă leit cele două statii de metrou?

Cel mai bine e să iei metroul de la capăt de linie: îţi poţi alege un scaun de la margine, astfel încât să reduci riscul ca vreun vecin să-ţi intre în perimetru. Călătorii mai experimentaţi ştiu să aleagă vagonul care opreşte la destinaţie exact în dreptul scărilor. De acum, doar două lucruri pot strica răstimpul de lectură: vreo bătrânică de la Piaţa Obor stând în picioare (ostentativ), respectiv staţia la care trebuie să cobori. Când cartea e prea captivanta, le ignori (nonşalant) pe amândouă.

NOTĂ. Acest PA participă la concursul de proză arhiscurtă AutoPArtret, etapa Ce oras frumos. Puteti să-l votati, aici.

31/03/2011

Numai iubirea

Această etapă a concursului de proză arhiscurtă AutoPArtret (găsiti regulamentul aici) se numeste Numai iubirea, întrucât vă provoc să povestiti, în 500 de semne (cel mult 550), cel mai năstrusnic/nebunesc lucru pe care l-ati făcut sub impulsul iubirii fiind. Căci a fi îndrăgostit te mână, uneori, să cam faci nefăcute. Cu gratie si candoare, e drept.

Deadline, luni, 12.00.
Baftă!

Mai jos sunt PA-urile dumneavoastră:

“Errare humanum est” LeeDee P.
Cu foarte mulți ani în urmă, într-o lume feerică și aproape de neimaginat, trăia o fată tânără, fericită și foarte liberă. Avea tot timpul din lume să citească noutățile apărute în librării, să vadă o mulțime de filme și să călătorească pe cele mai năstrușnice trasee turistice. Până într-o zi, când l-a întâlnit pe EL și a renunțat de bunăvoie și nesilită de nimeni, la foarte-libertatea ei, iar acum, face lecțiile cu copiii, spală vase, îi calcă LUI, cămășile și scrie PA-uri. Și e încă, fericită…

Dragoste liliachie injineru
Liliacul îmi inundau nările cu parfumul lor ameţitor. Trebuie neapărat să-i duc şi ei câteva crenguţe, îmi zic. Mă îndrept grăbit spre primul copăcel şi trag de o ramură. Al dracului pom s-a rupt în jumătate. Ce naiba fac acum? Până rup eu toate crenguţele astea se face mâine. Mai bine mă prezint cu tot copacul şi ce-o fi, o fi. Alerg spre uşa apartamentului ei, trag aer în piept să mă calmez, îmi stăpânesc bătăile inimii care o ia la sănătoasa, iau jumătatea de arbust în dinţi şi bat cu putere.

Cum am dat fuga la mândra Călin
Dimineaţa dăduseră minerii după ce, noaptea, dăduseră soldaţii cu gloanţe (oarbe, sper) pe lângă Televiziune, aşa că mi-am zis: dacă tot o fi şi-o fi, oare să nu dau io o fugă până la mândra, să-i fur o sărutare? Şi m-am pus io pă tren, da’ mi-o fo’ lene să merg până la vagonu’ unu şi m-oi trezit pă la Adjud că vagonul ăsta în care aţipisem pleacă într-o direcţie aiurea, aşa că ţup din el, de mi-am julit palmele şi mi-am rupt blugii (dar am evitat stâlpul), şi-am ajuns în Piatra ca un golan, ceea ce şi eram, parcă, da’ tot m-o pupat mândra.

Alunecare LePetitPrince
Eram o patinatoare buna. Pe schiuri nu ma urcasem niciodata. Fetele din tabara se dadeau cu saniuta, hopa-hop. Cand l-am vazut pe el pe partie m-am hotarat. Am inchiriat schiuri. Mi-am dat drumul la vale saltand – vazusem la tv. O miscare ca pe patine m-a facut sa ma intorc cu spatele la vale si sa alunec asa pana jos. Panta nu era foarte inclinata dar destul cat sa prind viteza. Nu stiu cum am reusit sa mentin echilibrul dar n-am cazut. El nu m-a crezut ca e prima oara cand “schiez”. M-a durut.

Cea mai lungă zi MeetTheSun
Era încă noapte când am ieşit din casă. Nu circulau autobuze, am luat un taxi. În gară am băut un ness cald – să mă opresc din tremur. Era iarnă. Frig. Am ajuns la el în oraşul acela străin după 7 ore de nerăbdare şi vreo 500 de km de scenarii. L-am găsit, l-am surprins, mi-a oferit un ceai şi o fereastră deschisă pentru fumul ţigării. M-a condus la gară, nu-mi amintesc dacă m-a sărutat. Apoi alte 7 ore şi alţi 500 de km în transă. Nu mai circulau autobuze, am luat un taxi. Era deja noapte târziu când am intrat în casă.

Iubire de veghe LePetitPrince
Ingerasul dormea respirand usor, abia simtit. Nu puteam sa-mi iau privirea de la chipul lui luminos si dulce. Uitasem oboseala adunata peste zi, uitasem si ca putin mai inainte mi-am facut planul ca imediat ce termin treaba sa ma arunc in pat. De ce nu profitam acum? In scurt timp plangaciosul de serviciu se va trezi cu pofta de joaca, ori ii va fi foame, sau, pur si simplu, va incepe santajul lui bazat pe plans ca sa fie luat in brate. De parca ar fi avut vreo importanta ce va fi fost sa fie…

Le matin Alina
Dimineți de primăvară timpurie. Soarele răsare devreme zilele astea. Perna mea e inundată de lumină, dar eu sunt pe balcon sprijinită de balustrada albastră de vreo două ore deja. Mi-e puțin rece în cămașa albă de noapte și cu tălpile goale pe gresie. Bate vântul dar părul îl am strâns coc în vârful capului. Încă n-am despachetat. Nu te-am crezut când ai zis că n-ai să te întorci. Etajul șase; și cu subsolul șapte. De-ajuns. Mi se face cald; respir. Până la urmă, n-ai mai ajuns să bați la ușă…

Unde dai si unde crapa LordDIf
Pregatisem totul pâna în cel mai mic detaliu sau cel putin asa credeam. O noapte întreaga repetasem în fata oglinzii, urma sa fie cea mai importanta zi din viata mea. Prima mea declaratie de dragoste. Inima îmi batea nebuneste, iar fiecare secunda parea o farâma de vesnicie. A venit în cele din urma, mi-a zâmbit cald si s-a asezat langa mine.
– Stii, de ceva vreme eu te iubesc si… atunci am simtit cum cerul se prabuseste peste mine cu tot cu poarta raiului, calendarul de pe perete arata 1 aprilie

De veghe Carmen Negoita
Aceeaşi lună plină, ce ne mai veghease şi în alte nopţi, îi luminează tăcută chipul. Îmi place să-l privesc când doarme şi să-i simt braţele care mă ţin aproape de el. Nu ştiu cine-i tulbură visele, dar iar i-a apărut linia aceea dintre sprincene, pe care încerc să i-o şterg de fiecare dată când uită să zâmbească. Noroc că nu trebuie să o fac prea des. Întind mâna. Se trezeşte.
– Ce faci, iubito?
– Nimic, iubire. Şi-i zâmbesc cât pot de dulce. Dacă n-ar mai sforăi atâta. Dar asta o ştiu doar eu.

Numai iubirea care este Zamo
Eram aproape plod prin anii ‘90 si eram in limba dupa o tipa superba. Bine, si ea dupa mine, dar altfel. Stiam ca-i plac barbatii macho si poate taman de-asta am simtit nevoia sa ma port intr-una geeky. Intr-un fel, o pedepseam ca era chioarba, fortandu-ma sa fiu mult, mult mai nerdy decat eram. Si cum mi se tot plangea ca intram prea repede in sex (“Zamo, we’re not animals”), precum Padureanca, m-am gandit sa-i cant un cantec. Am ales Need You Around, si o fo mult mai penibil decat am visat. 🙂

Cearta Bogdan Onin
”Plec!” mi-a spus ea.
”Foarte bine, îți chem eu un taxi!” i-am replicat furios.
După plecare, în alambicul sinuos al iubirii, mânia s-a mai estompat și la fel și amintirea gâlcevei dintre noi. Multe decizii și răzgândiri mai târziu, m-am pornit să-mi redobândesc iubita. Am trecut pe la gară și chiar pe la aeroport, căci nu știam spre care destinație optase. Inutil, ea plecase. Sau așa am crezut, până când m-a sunat să-mi spună de unde puteam să o recuperez. Fusese la un restaurant cu o prietenă!

Experienta mea în domeniu Ion Toma Ionescu
Experienţa mea în domeniu era nulă. M-a simţit şi, binevoitoare, m-a tras pe dormeză să-i fiu sprijin. Corpu-i longilin, parcă fără sfârşit îmi curenta mainile tremurânde, iar buzele, descifrau un limbaj pe care n-aş fi crezut că-l pot stăpâni. Cearşaful a căzut de la sine. Ore în şir, ne-am căutat disperaţi fără să ne putem întâlni cu adevărat vreodată. Cu degetele resfirate, ca să nu pierd nimic, îi măsuram suprafaţa corpului devălmăşit. Nu bănuiam că există atăta delicateţe.
– Ioane ne-am dorit prea mult.

depăseste 550 semne
Împotriva instinctului Victor
– Îl iubeşti?
– Nu-i treaba ta.
Era treaba mea. Nu pentru că aş fi fost gelos, deşi gelozia îmi sfâşia sufletul în acel moment. Îi citeam în ochii ce fixau dalele trotuarului, neîndrăznind să mă privească, multe sentimente contradictorii: jenă, milă, dorinţa de a scăpa de prezenţa mea stânjenitoare, resemnare… O uram şi o iubeam în aceaşi timp. Şi aveam nevoie să ştiu că va fi fericită. Deşi partea diavolească din mine şi-ar fi dorit ca ea să regrete cândva decizia luată. De obicei nu se întâmplă asta. Nu ştiu dacă eu am luat decizia corectă. Am luat-o în schimb pe cea pe care mi-a dictat-o sufletul, deşi fiecare fibră din trupul meu tremura ca în sevraj doar la gândul absenţei ei.
Din dragoste pentru ea, am lăsat-o să plece.

NOTĂ.
Adineauri, Ion Toma Ionescu mi-a transmis forma finală a PA-ului său:
Esecul
Experienţa mea era nulă. M-a simţit şi, binevoitoare, m-a împins către sofaua ce-mi oferea un punct de sprijin. Corpu-i longilin, fără sfârşit îmi curenta mâinile tremurânde sub muselina uşoară, iar buzele, descifrau un limbaj pe care n-aş fi crezut că-l pot stăpânii. Invelişul lunecase de mult. Cu degetele resfirate, să nu pierd nimic, mângâiam suprafaţa corpului devălmăşit. Ore în şir, ne-am căutat disperaţi fără să ne putem întâlni cu adevărat vreodată. N-aş fi putut bănuii că există atâta delicateţe.
– Nu-i nimic, ne-am dorit pre mult.

FIX 500
“Errare humanum est” – LeeDee P.
Dragoste liliachie – injineru
Alunecare – LePetitPrince
De veghe – Carmen Negoita
Numai iubirea care este – Zamo
Cearta – Bogdan Onin
Le matin – Alina

29/03/2011

Dansând cu fumul

Omama se fereşte de fum, dar nu-i chip. E vesel focul de sub ceaunul în care fierb oase (şi ce mai trebuie ca să faci săpun de casă) şi pus pe şotii. Dacă bunica se dă doi paşi la stânga, fumul o urmează. La fel când ea se fereşte la dreapta şi când dă roată ceaunului, ba chiar şi când se retrage spre gard, la margine de curte. Bunica tuşeşte, iar copilul de trei ani o ia la fugă, dar nu spre Omama, ci spre poartă. „Ce faci la poartă?”, întreabă ea. „O deschid să iasă fumul”, explică flăcăul.

25/03/2011

Ce oraş frumos!

Etapa a patra a concursului de proză arhiscurtă AutoPArtret aduce o nouă provocare: spuneti, în 500 de semne, ce vă place mai mult si mai mult la orasul în care locuiti.

deadline: marti (29 martie), 23.59
BAFTĂ!

read more »

%d blogeri au apreciat: