Printscreen al articolului scris de Alexandru Pătraşcu. Sursa: opera.co.uk via Despre Operă
Îl ştiu pe Alexandru Pătraşcu de vreo doi ani, cel mult, l-am întâlnit faţă în faţă o singură dată, undeva prin Primăverii (a vorbit aproape numai el), dar am citit cu nesaţ mare parte din scrierile lui de pe blogurile Despre demnitate, Despre operă, Stabat Mater România, Adevărul şi am scris de câteva ori despre el. Am spus, de când l-am cunoscut, că este unul dintre cei mai buni jurnalişti culturali din România, probabil cel mai bun atunci când vine vorba despre operă, deşi meseria lui e alta (sau poate tocmai de aceea, pentru că la el e vorba de pasiune).
Într-o vreme în care mulţi ziarişti cu pretenţii şi morgă de mari intelectuali semnează cu fală comunicate de presă, ca şi cum ar fi creaţiile lor, dar trec cu nonşalanţă pe lângă subiecte de presă (fie neobservându-le, fie scriind texte pe care nici ei nu le înţeleg), Alexandru citeşte, ascultă, se întreabă, abordează artişti şi scrie în draci (e foarte prolific şi e în stare să scrie pe înţeles despre un spectacol de operă, ceea ce nu-i de colo!). Rezultă texte care, cândva, vor putea fi adunate într-o carte care nu va trebui să lipsească din biblioteci – sau în mai multe.
Este şi cazul articolului despre Falstaff la Opera Naţională Bucureşti (pe care l-am semnalat la timpul lui), articol preluat, într-o variantă prescurtată, de celebra revistă britanică Opera Magazine, numărul pentru luna mai! (NOTĂ. În articolul de pe blog unde ne anunţă isprava, Alexandru publică o foarte faină galerie foto de la spectacolul pus în scenă de regizorul Graham Vick pe scena bucureşteană).
În concluzie, după cum scriau pe Facebook strămoşii noştri, dacii, #decisepoate.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un răspuns