Vedere din București, Piața Unirii. Dâmbovița secată, plină de pescăruși. Foto: Călin Hera
read more »
02/04/2017
A intervenit ceva
Trebuia să ne întâlnim la 6. Am ajuns la și cinci. Avusesem un mic accident. Un Ford nu acordase prioritate. Când am ieșit dintre fiarele încarcerante ale mașinii, simteam o durere deasupra ochiului stâng. „Du-te naibii!”, mi-a strigat șoferul Fordului. Am oprit un taxi și m-am dus la ea. Nu era gata. „Opresc aparatu’, șefu’?”. Las’ să meargă, coboară acu’, așa a zis. După o oră, m-a sunat să-mi spună că a intervenit ceva. Cred că asta a spus, nu auzeam bine. Îmi curgea sânge în urechi. Taximetristul m-a dus la Urgențe. Om bun. Dacă citește asta, să vină să-i plătesc cursa. Sunt tot la Salonul 2.
read more »
03/09/2015
Graffiticieni din toate orașele, uimiți-vă!
Vedere din București. Graffiti cu Mântuitorul în spatele Bisericii Kretzulescu. Foto cu telefonul: Călin Hera
Când eram mai tânăr, eram mai intransigent. Chestiile astea murdăresc, ziceam. Duceți-i la marginea orașului, ridicați-le panouri, purtați-i pe la expoziții, dar să lase zidurile orașului în pace, ziceam. Poate că nu eram chiar revoltat, erau alte lucruri care să mă revolte (mineriade, Iliescu, inflație, hoții etc.), dar respingeam. Poate că erau de vină și ele, desenele. Vopselele. Culorile. Mesajele. Poate că erau, cele mai multe, mâzgăleli.
read more »
22/07/2014
Incredibilele întâmplări ale prietenilor mei, de care aflu graţie domnului Facebook
Telefonul lui Daniel, localizat cu precizie
Înainte chiar de cafeaua de dimineaţă am făcut ceva ce rareori fac: am dat o tură pe la câţiva amici vechi, cu care nu m-am mai văzut de multicel. Aşa am ajuns la Daniel P. şi, ce mai tura-vura, vă las să citiţi ce şi cum i s-a întâmplat. Poate discutăm un pic dup-aia.
read more »
30/05/2010
Cele mai bune locuri din troleu
Mă fascinează notiunile de viată urbană/cultură urbană si tot ce implică ele. Sunt lucruri care ni se întâmplă si pe care le considerăm derizorii sau, în cel mai bun caz, neimportante, desi ar trebui să le considerăm priorităti. Viata noastră de zi cu zi e enervantă sau interesantă si în functie de călătoria cu metroul, interactiunea cu spălătorii de parbriz de la semafoare sau cu vânzătorii de produse bio.
Anda, o tânără din Cluj, a pus la cale o strategie aparent complicată de abordare a unei călătorii cu troleul. Lecturarea acestei strategii e delicioasă. Si nu doar ca lectură. În rândurile scrise de Anda pe blogul ei afli, dacă esti martian sau măcar cu capul în nori, despre obiceiuri urbane pe care nu le ve găsi în nicio culegere de obiceiuri din popor.
„Inainte de toate, daca ai cumva de ales intre mai multe statii din care sa urci (de exemplu daca punctul tau de pornire e undeva la mijlocul distantei intre doua statii – eu locuiesc la o distanta aproape egala de 3 statii diferite), alege intotdeauna statia cea mai indepartata (din perspectiva destinatiei finale). De ce? Pentru ca acolo troleul va fi mai gol”, spune Anda, apoi descrie, pas cu pas, o strategie în 7 puncte (cu schită!) care să-ti facă mai confortabilă călătoria cu troleul ;).
Am descoperit acest articol gratie lui Mircea Popescu si a lui polimedie.
P.S. Stiu că am avut deja etapa În autobuz, dar, iată, Orasul PA merge mai departe, chiar dacă nu doar prin proză arhiscurtă 😉
17/02/2010
„Fatade cool” se întoarce
Mi-ar plăcea să pornească o miscare* a fatadelor cool!. Să fim mai veseli. Articolul de ieri/alaltăieri a fost destul de citit.
Azi sunt detalii despre experienta unor ieseni entuziasti. Aspectul e un pic mai modest, dar contează intentia.
*Mă bucur că Micul Print a preluat ideea.
Aici se vede, întrucâtva, cum lucrează grupul iesenilor – cu droaie de copii zgâindu-se 🙂
Imaginea asta are ceva linistitor în ea
Desenul ăsta îmi place cel mai mult, chiar m-a intrigat la prima vedere, părea că tipul ăla chiar sare!
Aici si aici mai sunt câteva amănunte, dacă e cineva curios.
16/02/2010
Faţade cool
Mă preocupă, de-o vreme, felul în care arată cartierele din cele mai multe oraşe româneşti. Preocuparea e cam din vremea în care, în drumurile către şi dinspre litoral, treceam cu maşina, cu ai mei, prin Bucureşti. Mă simţeam strivit (estetic) de blocurile-zid de pe Ştefan cel Mare-Mihai Bravu ori Pantelimon. Cum, oare, pot trăi oameni aici?, se întreba în sinea lui puştanul care eram.
read more »
18/05/2009
Fiare vechi, fiare luăm
Lenevesc în pat. Fereastra e deschisă. Aud o voce de femeie, uşor cântată: „Fiare vechi, fiare luăm!”, repetată obsesiv de trei-patru-opt-douăsprezece ori, până când n-am mai reuşit să disting (dar altcineva, poate, îndărătul altei ferestre, îşi începuse deja numărătoarea). Am încercat să-mi imaginez persoana cu vocea: probabil o femeie de 20-40 de ani (plajă largă), probabil sfrijită, aproape sigur îmbrăcată în portocaliu, galben, roşu şi verde, urmată de un nene de 25-30 de ani, la volanul unei Dacii papuc, sigur sfirjit şi el, negricios, rulând agale, trăgând din ţigare.
Asemenea personaje ne sunt încă foarte comune. Fac parte din peisajul urban, s-au inserat în amintirile noastre, iar chemările lor cântate, aproape fără excepţie ininteligibile, fac parte din cultura urbană chiar dacă acceptăm, chiar dacă nu. Şi, da, sunt pe cale de dispariţie.
Mereu m-am întrebat: oare e cineva care strigă de la fereastră „Hei, tu, de colo, stai aşa că am eu nişte haine vechi*/fiare vechi/pâine uscată, cât dai pe kil?/urcă să ţi le dau!”? Mereu mi-am răspuns că nu cred aşa ceva. Mereu m-am întrebat cine poate cumpăra oale, pâlnii, capace smălţuite iscat de strigările dintre blocuri.
Probabil că afacerea se bazează pe informaţii, pe prezenţă, pe ceea ce se culege dintre blocuri. Nu ştiu. Mai important mi se pare, acum, aspectul cultural al problemei.
* Multă vreme am crezut, naiv cum mă ştiu, că oamenii ăia caută haine vechi 🙂
Călin Hera. PA-uri şi mirări 