Trebuia să ne întâlnim la 6. Am ajuns la și cinci. Avusesem un mic accident. Un Ford nu acordase prioritate. Când am ieșit dintre fiarele încarcerante ale mașinii, simteam o durere deasupra ochiului stâng. „Du-te naibii!”, mi-a strigat șoferul Fordului. Am oprit un taxi și m-am dus la ea. Nu era gata. „Opresc aparatu’, șefu’?”. Las’ să meargă, coboară acu’, așa a zis. După o oră, m-a sunat să-mi spună că a intervenit ceva. Cred că asta a spus, nu auzeam bine. Îmi curgea sânge în urechi. Taximetristul m-a dus la Urgențe. Om bun. Dacă citește asta, să vină să-i plătesc cursa. Sunt tot la Salonul 2.
NOTĂ. Am scris acest text iscat de unul al Monicăi Bologa. Mi-ar plăcea să dați click, ca să-i descoperiți pagina de Facebook. Pentru leneși, iată textul cu pricina:
„Mă aşteaptă în maşină de vreo oră. Eu nu mă decid. Fusta e prea scurtă, pantalonii prea strâmţi, rochia prea roz, bluza prea albă. Părul prea drept, rujul prea ruj, rimelul prea gros. Şterg tot machiajul, mă dezbrac de tot, mă bag sub plapumă şi-l sun:
-Scuze, rămâne pe altădată. A intervenit ceva.” (Monica Bologa)
Călin Hera. PA-uri şi mirări 