Am și eu viața mea, fără vreo legătură cu poveștile tâmpite despre Moș Ene. Atât că viața mea începe atunci când oamenii dorm. În rest, e la fel. Îmi imaginez și eu că sunt mai grozav decât ceilalți sau, dimpotrivă, că sunt Rățușca cea Urâtă. Faze, toane. Și, da, îmi place și mie când oamenii cu care lucrez zâmbesc. Care se trezesc dimineața și își spun: „Moaaamă, ce frumos am visat!”.
Uneori îmi place clientul suficient de mult încât să mai rătăcesc un pic prin țesătura pijamalelor. Mă iluzionez că. Mi s-a întâmplat chiar să adorm acolo, în zona tivului de la cămașa de noapte. E plăcut. Dar și riscant. Azi-dimineață, fata, încă adormită, a vărsat cafeaua cu lapte pe mine. Eu, când sunt udat în halul ăsta, mă pierd cu firea. Încep să fredonez Majesty de la Madrugada și degaj căldură – aproximativ 37 grade Celsius. Ceea ce, în principiu, este OK. Dar p-ormă m-a călcat în picioare. O dată, de două ori, de opt ori! Se agățase tivul de unghia-i mare și astfel m-a târât, fără să vrea, sub duș. Și iar m-a udat…
NOTĂ. Am scris acest text iscat, din nou, de o postare a Monicăi Bologa. Am recidivat, deci.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un răspuns