Vedere din București. Graffiti cu Mântuitorul în spatele Bisericii Kretzulescu. Foto cu telefonul: Călin Hera
Când eram mai tânăr, eram mai intransigent. Chestiile astea murdăresc, ziceam. Duceți-i la marginea orașului, ridicați-le panouri, purtați-i pe la expoziții, dar să lase zidurile orașului în pace, ziceam. Poate că nu eram chiar revoltat, erau alte lucruri care să mă revolte (mineriade, Iliescu, inflație, hoții etc.), dar respingeam. Poate că erau de vină și ele, desenele. Vopselele. Culorile. Mesajele. Poate că erau, cele mai multe, mâzgăleli.
Apoi au început să apară inscripții pe pereții de acasă. Ăia albi, netezi, numai buni pentru a le permite copiilor să se manifeste artistic. De data asta, era vorba de copiii mei, nu mai aveam de a face cu autori anonimi. Dar nu cred că ăsta a fost declicul.
Vedere din București. Graffiti murdar la intrarea în Pasagiul Victoriei. Foto cu telefonul: Călin Hera
Poate m-am maturizat eu și m-am forțat să nu rup legătura cu tineretul. Poate că s-au maturizar, artistis, ei, creatorii. Autorii de graffiti. Poate că m-au prins în magia lor străzile Xenofon, Arthur Verona (1 și 2), Aeul. Experiențe care înseamnă ceva mai mult decât graffiti, dar care mi-au trezit pasiunea (vi se pare exagerat spus?) pentru manifestările de artă urbană. Dintr-o dată, m-am trezit încântat să descopăr câte un joc de culori pe câte un zid. Uneori, insolent. Nelalocul lui. Rămân consecvent principiului că pe unele ziduri pur și simplu nu trebuie să desenezi, să scrii. Există ziduri și clădiri monument care trebuie lăsate așa, nemâzgălite. Dar există atât de multe ziduri, e plin Bucureștiul de ele, care cer câte un graffiti deștept.
Vedere din București. Aeul în spatele Bisericii Kretzulescu. Foto cu telefonul: Călin Hera
N-am cunoscut personal niciun graffitician, deși le-am luat urma câtorva. Nu m-aș mira să mă trezesc în casă cu unul. Îmi place să cred că au o trăire interioară frumoasă. Că, lucrând contracronometru și semiclandestin (acela e la bază graffiticianismul), ard intens și rapid, iar arderea aceea degajă o energie pe care eu, unul, o simt când le privesc lucrările.
Vedere din București. Graffiti pe clădirea Facultății de Arhitectură. Foto cu telefonul: Călin Hera
În veacul trecut era citat și răscitat Malraux, care ar fi spus că „secolul XXI va fi religios / mistic sau nu va fi deloc”. Deocamdată, secolul în care trăim e încă bine-mersi, străbătut de religie / misticism, dar marcat și de alte detalii. Iar Orașul nu poate fi imaginat fără graffiti. O artă de care arta oficială nu poate face abstracție. O amprentă.
Vedere din București. Graffiti în spatele Bisericii Kretzulescu. Foto cu telefonul: Călin Hera
Urban Culture la Sun Plaza
Faptul că arta graffiti, fotografia urbană sau biking-ul fac parte din viața de zi cu zi a orășenilor explică inițiativa celor de la Sun Plaza Shopping Center, care au pus la cale, în perioada 28 august – 18 septembrie, „Urban Culture”, un eveniment dedicat pasionaților de artă urbană și nu numai”.
Inima culturii urbane bate la Sun Plaza. Sursa: sun-plaza.ro
În cadrul evenimentului sunt incluse sesiuni de tips & tricks pentru riderii de BMX, lecții și show-uri de street dance, artisti ce executa tricouri personalizate, graffisti ce vor desena în timp real și diverse ateliere de arts & crafts pentru copii.
Partea de graffiti a fost lăsată în seama Sweet Damage, o echipa de cinci graffiști cu experiență de peste 15 ani în domeniu: Cage, Biex, Reck, Seyr și Pandelee. Detalii despre eveniment, progam și tot ce vreți, aici.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 