Din biroul alăturat se aud zgomote ciudate: scaune scârțâind, pereți scârțâind, hârtii foșnind, zgomot de cești, voci în șoaptă, cu câte un ton mai ridicat, uși închise cu sfială. Pe sub ușa înaltă, albă, închisă, se strecoară o lumină albastră, care poartă toate aceste zgomote. Din câte știu, nu e nimeni dincolo.
De mult timp n-a mai călcat picior de om prin biroul alăturat. De aceea zgomotele sunt ciudate. De aceea fața mea, luminată albastru de ecranul laptopului de serviciu, e ca o voce șoptită, cu câte un ton mai aparte, ca o sprânceană ridicată a mirare.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un răspuns