Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici.| Mersul lucrurilor |… la A venit PArza | |
| Calul moralist | mee… la Solidar cu cel mai bun prieten… | |
 | La Odeon! | Despre O… la Dacă Pergolesi ar fi avut… |
| PAct | meetSun.ro la Votaţi statuia preferată |
… boss-ul metroului pe care scrie PRECIZIEI închide ușile când mă aflu la doi metri de vagon. Dacă aș fi fost mai tânăr și mai bucureștean, aș fi țâșnit ca într-un film cu Tom Cruise. În schimb, am parcurs agale cei doi metri. Prinsesem privirea tipului de la butoane și știam că mă pot baza pe ceea ce bărbații numesc camaraderie. „OK, boss”, mi-a transmis.
Ulpia Traiana Sarmizegetusa rămâne o demonstrație de inginerie și civilizație romană și un loc în care poți petrece trei ore plăcute și folositoare. Foto: Călin Hera
E bine să întâlnești femeia potrivită în locul potrivit, la momentul potrivit. Cei patru prieteni au ajuns la această concluzie de parcă ar fi descoperit PDP (Povestea de Dragoste Perfectă). Ciocnesc. Se bucură. Apoi le cad fețele. În loc să fie cu femeia potrivită, beau bere la cârciumă, într-o zi rece și ploioasă.
Sărbătoare ecvestră la Regatul Cailor, acolo unde anul trecut avea loc Balcaniada. Foto: Calin Hera, 2016 (MfC)
Cântam, ca de atâtea ori, sub balcon. Îndrăgostit lulea eram. Cântam cu resemnare. Știam că-i place, aproape c-o vedeam roșind pe după perdele, dar își, cum se spune, ascundea sentimentele. În seara aceea era răcoare și mă ustura un pic gâtul, dar mai mult așa, ca o presimțire. Venise ca de obicei să-mi ceară o țigară, un ban de-o băutură, să mă tapeze de ceva. De Romeo zic.
Ce-mi zicea un om care postește: numai cine nu mănâncă nu greşeşte.
Ea era plină de viață și mult, mult mai tânără. I-ar fi putut fi, la o adică, stră-strănepoată. El era mai stabil și avea clasă. Aceasta era prima impresie pe care o aveai atunci când dădeai ochii cu el. Realizai însă că așa e, cu adevărat, abia atunci când reușeai să-l cunoști pe dinăuntru. Cel puțin, așa i s-a întâmplat ei. Pentru că nimic nu a mai fost ca înainte de a-l fi cunoscut.
Nu știu când și unde m-am născut, nici de ce, dar m-am maturizat repede. Atât de repede încât mi-a fost ciudă când a venit iarna și am intrat în starea de amorțire (într-o crăpătură a peretelui). Frumosul din Crăpătura Adormită, asta eram. Și mi se făcuse foame. Mi-ar fi țiuit urechile de foame (dacă aș avea urechi). Altfel nu-mi explic de ce m-am repezit bâzâind bezmetic la sânul dezgolit al femeii-care-oferă-îmbrățișări-bărbaților-triști-și-singuri, pe scurt M. (200 de lei bucata). A fost bine și sățios. Prea bine. De aceea am adormit acolo, pe sânul dezgolit. Noroc că M. n-a vrut să-l deranjeze pe client, un trist închipuit, că m-ar fi strivit c-o palmă!
Am și eu viața mea, fără vreo legătură cu poveștile tâmpite despre Moș Ene. Atât că viața mea începe atunci când oamenii dorm. În rest, e la fel. Îmi imaginez și eu că sunt mai grozav decât ceilalți sau, dimpotrivă, că sunt Rățușca cea Urâtă. Faze, toane. Și, da, îmi place și mie când oamenii cu care lucrez zâmbesc. Care se trezesc dimineața și își spun: „Moaaamă, ce frumos am visat!”.
Trebuia să ne întâlnim la 6. Am ajuns la și cinci. Avusesem un mic accident. Un Ford nu acordase prioritate. Când am ieșit dintre fiarele încarcerante ale mașinii, simteam o durere deasupra ochiului stâng. „Du-te naibii!”, mi-a strigat șoferul Fordului. Am oprit un taxi și m-am dus la ea. Nu era gata. „Opresc aparatu’, șefu’?”. Las’ să meargă, coboară acu’, așa a zis. După o oră, m-a sunat să-mi spună că a intervenit ceva. Cred că asta a spus, nu auzeam bine. Îmi curgea sânge în urechi. Taximetristul m-a dus la Urgențe. Om bun. Dacă citește asta, să vină să-i plătesc cursa. Sunt tot la Salonul 2.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 