Cântam, ca de atâtea ori, sub balcon. Îndrăgostit lulea eram. Cântam cu resemnare. Știam că-i place, aproape c-o vedeam roșind pe după perdele, dar își, cum se spune, ascundea sentimentele. În seara aceea era răcoare și mă ustura un pic gâtul, dar mai mult așa, ca o presimțire. Venise ca de obicei să-mi ceară o țigară, un ban de-o băutură, să mă tapeze de ceva. De Romeo zic.
Eram sătul de milogeala lui, tocmai voiam să-i spun să spele putina, când l-a izbit în cap o potcoavă ruginită căzută de sus. S-a prăbușit la picioarele mele fără măcar să icnească. Mărturiesc că m-am bucurat în sine mea. Un dobitoc mai puțin pe lume! Atunci am văzut-o val-vârtej. A luat de jos potcoava plină de sânge, s-a uitat la Romeo, apoi la mine, rugător. Părea că nici nu m-ar fi văzut vreodată până atunci. Pentru ea, probabil că n-am fost decât o muzică. L-am luat pe nenorocit în spate și l-am urcat până în camera Julietei. Ce-a înțeles ea, ce-a înțeles Romeo, care acum e un bețivan burtos și nebărbierit, nu știu. Dar n-o să înțeleg niciodată cine și de ce a scornit după aceea tot felul de povești despre, sanchi, intensa și trista lor poveste de dragoste.
NOTĂ. Se întâmplă din nou. Monica Bologa m-a iscat să îmi imaginez povestea de mai sus, după ce a inventat și ea o poveste cu o potcoavă a norocului. Pentru cei care nu au cont pe Facebook, locul unde Monica Bologa își postează deocamdată Prozele Arhiscurte, iată de la ce a pornit totul:
„Știam că potcoavele aduc noroc. Așa că, atunci când am găsit una pe câmp, am luat-o acasă, am spălat-o bine și am pus-o în fundul unui dulap. Uitasem de ea mulți ani. Într-o zi am dat de ea printre vechituri. De supărare că bucata aia de fier nu mi-a adus niciun bine, am deschis geamul și am aruncat-o cu nerv. I-a căzut în cap unui tip care trecea pe sub geam. Bărbatul a leșinat. Sângera. Am coborât rapid, am băgat potcoava în buzunar, să ascund posibila armă a unei crime, l-am luat pe străin în casă, l-am pansat și l-am îngrijit. El, săracul, nu știa ce l-a lovit.
S-a vindecat și nu a mai plecat. Ne-am îndrăgostit.
Potcoava am ascuns-o iar în dulap. Nu se știe niciodată cui trebuie să-i mai dau cu norocul în cap.” (Monica Bologa)
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un răspuns