… boss-ul metroului pe care scrie PRECIZIEI închide ușile când mă aflu la doi metri de vagon. Dacă aș fi fost mai tânăr și mai bucureștean, aș fi țâșnit ca într-un film cu Tom Cruise. În schimb, am parcurs agale cei doi metri. Prinsesem privirea tipului de la butoane și știam că mă pot baza pe ceea ce bărbații numesc camaraderie. „OK, boss”, mi-a transmis.
Ușile s-au deschis fix atunci când a trebuit, altfel mi-aș fi julit nasul.
Am găsit loc în picioare între două grupuri. În stânga, doi chinezi cu ochelari, la costum, cu cămăși albastre, care vorbesc tare. În limba chineză. În dreapta, trei domnișoare drăguțe, care vorbesc arăbește. Tare. Sunt tare drăguțe și vorbesc tare. Disting cateva cuvinte englezești. Ambele grupuri coboară la Eroilor. Între timp, românii din metrou tac și fac eyescreen pe smartphone.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 