Fotografie de la filmările pentru spotul Festivalului Filmului European, ediţia 2014. Foto cu telefonul: Călin Hera
Prima filmare la care am luat parte a avut loc cu foarte mult timp în urmă. Prin 1991-1992, dacă nu mă înşel rău. Era un proiect al unor studenţi la IATC. Mi-o amintesc doar pe Ilinca Goia. Am filmat în Gara de Nord, pe un peron, peronul 8, cred. Venea sau pleca un tren, şi cu el iubirea mea. Eu eram prietenul Ilincăi. Ne strângeam în braţe, ne pupam, cut. N-a durat mult, dar îmi amintesc şi acum. Multă vreme, Ilinca Goia a fost preferata mea. Mereu îmi venea să spun „O ştiu, am jucat împreună!”, dar n-am făcut-o. Ar fi fost exagerat :). A trecut destul timp încât să scot la iveală această amintire.
O fac azi fiindcă am fost marţi, aşa cum anunţam pe Facebook, să-i văd la lucru pe Adrian Sitaru şi echipa-i, filmând spotul pentru Festivalul Filmului European. Sitaru e genul tipului de treabă, prieten cu fiecare membru al echipei şi atent la orice sugestie, de oriunde ar veni, dar ceva mă face să cred că ştie foarte bine unde vrea să ajungă. „E foarte bine aşa. Mă gândesc să mai încercăm o dată şi în felul ăsta. Fă un gest un pic mai scurt. E în regulă. Filmăm!”. Ceva de genul ăsta.
Fotografie de la filmările pentru spotul Festivalului Filmului European, ediţia 2014. Foto cu telefonul: Călin Hera
Din câte mi-am dat seama, filmarea a mers bine. Cât am văzut eu (cam 1/5 din filmare), s-au tras 4-5 duble la o scenă. O fi mult, o fi puţin? 🙂 E drept, înainte de asta, actorii şi figuranţii au fost aşezaţi în mai multe poziţii, până când a fost găsită cea mai bună pentru fiecare. Fireşte, vom putea să ne dăm seama dacă a fost cea mai bună atunci când vom vedea produsul final.
Pentru cineva care are treabă, o astfel de zi de filmare poate însemna pierdere de vreme sau, în orice caz, uşor plictisitoare. Pentru cineva care însă e curios şi încercă să înţeleagă, e o experienţă cel puţin interesantă. Îţi poţi face o idee despre o parte din lucrurile care se fac cu mult înainte ca tu, spectatorul, cinefil de ocazie, să mănânci popcorn într-un fotoliu, la multiplex. OK, toată lumea îşi imaginează cam cum e, dar recomand oricui să profite de eventualele şanse de a vedea cu ochii lui cum e într-adevăr.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un răspuns