Copil fiind, Simion Dumitrescu ar fi putut fi descris prin două cuvinte: isteţ şi meditativ. Prima cea de a doua calitate, termenul fiind folosit mai degrabă ca un eufemism. De aici provenea principala nemulţumire a părinţilor şi, mai apoi, a profesorilor: Simion era vădit mai aplecat spre meditaţie decât spre a-şi folosi isteţimea la ceva, la orice. „Desenează, cântă, citeşte, scrie, rezolvă probleme la matematică sau ieşi afară şi bate mingea, trage fetele de codiţe. Fă ceva!”, îi spuneau ai lui, din ce în ce mai disperaţi.
Într-un târziu s-a întâmplat şi cu Simion ceea ce se întâmplă de obicei cu aproape toată lumea: cum-necum a terminat o şcoală, un liceu, a învăţat să înoate, să se dea cu bicicleta, a intrat la o facultate, a primit o diplomă, a obţinut o slujbă şi aşa mai departe. Fiind nu doar isteţ şi meditativ, ci şi frumuşel, Simion a picat cu tronc multor domnişoare, ba chiar şi unor doamne sensibile.
Dintr-una într-alta, Simion s-a pomenit îmbrăcat în costum de ginere. Destul de fulgerător, din punctul lui de vedere. E drept, cea care avea să devină doamna Dumitrescu considera că frumoasa lor poveste de dragoste intrase într-o fază de lălăială, aşa că a trecut la acţiune, iar lucrurile s-au aranjat convenabil. Cei doi însurăţei s-au mutat la casa lor (familia doamnei Dumitrescu avea stare), au apărut copiii şi totul a intrat într-un normal pe care Simion nu îl visase numaidecât în lungile sale meditări, dar care nici nu-l deranjau prea mult. Mergea la serviciu, îşi iubea copiii şi îi rămânea destul timp pentru reverie.
Ce-i drept, trebuia să recurgă la tot felul de vicleşuguri pentru asta. La început au fost fofilările copilăreşti (ba că-l doare capul, mâna, are o indigestie, ba că tocmai i-a venit o idee la care trebuie să se gândească puţin, în linişte). Apoi a descoperit avantajele meditării cu ştaif. A început să achiziţioneze mobilier confortabil: fotolii, colţare, canapele, paturi. Pentru o reverie bună trebuie să fii comod instalat, aşa sună Cugetarea lui Simion, rezultatul firesc a îndelungaţilor ani de meditare.
În timp, s-a perfecţionat, reuşind să elimine timpii morţi. Un traseu banal, precum cel din dormitor la baie, începea cu un popas în patul larg, continua cu o tragere a sufletului în fotoliul din piele amplasat în living şi se desăvârşea pe colacul moale de la WC. Dar se întorcea mereu, cu satisfacţie, în patul Messina, o piesă de mobilier modernă, luxoasă, cu un design aparte, realizat prin linii curbe, cusături fine, ornat cu bumbi. Treptat, acesta ajunsese să fie singurul punct de întâlnire dintre domnul şi doamna Dumitrescu. Atât din punct de vedere intim, cât şi, desigur, la nivelul ideilor. Dar niciodată nu reuşeau să ducă o idee până la capăt fiindcă, aşa cum am mai precizat, patul era extrem de confortabil, iar Simion Dumitrescu frumuşel şi cu o vitalitate aproape ieşită din comun, pentru care era atât de greu să găseşti o explicaţie raţională. Dar cine are nevoie de explicaţii?
NOTĂ. Acest text conţine trei linkuri promoţionale.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 