Vedere din Bucureşti. Dincolo de nori se întâmplă ceva. Foto cu telefonul: Călin Hera
Eram la semafor, ascultam muzică şi am aruncat un ochi în sus.
Raze de soare desenate la marginea norilor. Foto cu telefonul: Călin Hera
După ploaie urmează vreme însorită. După vreme însorită, cerul devine noros, la un moment dat. Banal. În banalitatea asta trăim. La propriu şi la figurat.
Până când am zburat prima oară cu un avion nu mi-am imaginat că dincolo de nori există Seninul. Naiv fiind, nici nu m-am gândit la asta, era de o banalitate pură, plină de candoare.
Norii ne delimitează lumea. Am învăţat că Pământul e rotund, Universul infinit, dar norii ne ajută să nu înnebunim. Iar atunci când se sparg, ne lasă să lărgim spărtura cu imaginaţia noastră. Le privim contururile şi ne imaginăm forme. Facem, în minte, desene pe nori. Imaginăm semne, formulăm superstiţii şi vorbe din popor. Uneori, ca în fotografiile alăturate, parcă am vedea o pictură sacră.
Au meteorologii şi profesorii de geografie, astronomii şi astronauţii dreptatea lor. Credem în ştiinţă, în demonstrabil, dar ne plac şi poeţii. Câteodată, privim în sus, descoperim cât de frumos e cerul albastru şi citim în nori poveşti schimbătoare. Oameni suntem.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 