Nu ştiu alţii cum sunt, dar pe mine mă interesează mai mult cine primeşte Premiul Nobel pentru Literatură decât cine va fi vedeta Premiului pentru Pace. Cred că în ultimul caz e mai multă politică la mijloc decât în primul.
Vechiul meu amic Dan Costinaş m-a tras în această dimineaţă brusc friguroasă că azi, la 14.00, vom afla numele laureatului din acest an. Pe Zia®ul de la 5, Dan face un sondaj, ca să vadă cam care e pronosticul cititorilor lui. Vă invit să votaţi, intraţi în acest joc. Veţi afla acolo ce am votat eu, dacă sunteţi curioşi 🙂
Anunţul oficial va fi dat pe pagina Premiului Nobel şi în transmisii live. Mai e un pic.
NOTĂ. Până atunci, pentru încălzire, puteţi citi o mulţime de lucruri despre laureaţii pentru Literatură de până acum.
UPDATE. Premiul Nobel pentru Literatură a fost câştigat de scriitoarea bielorusă Svetlana Alexievici (65), „pentru scrierile sale polifonice, un monument dedicat suferinţei şi curajului”.
Lasă un răspuns