Îmi plac ochii tăi verzi, s-au lipit de retinele mele, tocmai de aceea am eu ochii verzi acum, pentru că s-au lipit prea tare, pur și simplu nu-mi mai vine să clipesc atunci când ești lângă mine, nu vreau să pierd nici măcar o fracțiune de secundă, vreau să mă bucur de tot timpul în care te pot privi, în care văd cum îți cade părul pe umeri, cum ți se ridică ușor buza de sus (încă nu știu îndărătul cărui gând), cum bei apă. Îmi place să-ți văd luminițele din ochi, ochii tăi verzi. Ea îl ține de mână, îl privește dintr-o parte, își spune „Chiar că nu distinge culorile. Am ochii albaștri de când mă știu”, zâmbește în sinea ei (i se ridică imperceptibil buza de sus), înțelege.
Dar de atunci a trecut aproape o viață. Dl. Lică a rămas discromat, Fosta are ochii parcă mai albaștri decât niciodată și amândurora le lipsește ceva.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 