Călin Hera. PA-uri şi mirări

Tema celei de-a patra etape (una care va fi destul de scurtă) este inspirată din PA-ul care a câstigat etapa La Vale, La Valeria, autor Ion Toma Ionescu.

Asadar, scrieti până sâmbătă, 30 octombrie, ora 23.00 si postai PA-urile aici.

Tema etapei: Acoperisul

Iată PA-urile

Impediment (LePetitPrince)
Partea lui cea mai de sus sclipea in soare, de fapt la orice iluminare mai puternica. El nu ar fi vrut sa iasa astfel in evidenta, de aceea purta o sapca trasa pe frunte, care ii preschimba aerul lui obisnuit, de om cumsecade, cu un aer strain, parte smecheresc, parte imatur. Dar altul era impedimentul: acoperamantul nu mai lasa sa se vada intensitatea ochilor lui caprui-inchis care straluceau permanent, semn neindoios de inteligenta. Norocul ei a fost ca l-a intalnit vara, intr-o zi caniculara.

Iscoada (starsgates)
Căldura din casă o moleşise. Mama îi spusese să fie cuminte şi să se culce dacă vroia ca Moşul să-i aducă ceea ce-şi dorea; o păpuşă.
Dar de unde ştie Moşul cât a fost ea de cuminte? A întrebat-o şi pe mama şi ea i-a povestit cum Moşul are o mulţime de ajutoare care îi povestesc totul, despre fiecare copil în parte.
Dar ea nu văzuse până acum nici un pitic cât de mic care s-o urmărească.
Hmmm, dar ce-o fi pe acoperişul de la casa vecină?
O luminiţă roşie. O fi luneta Moşului! Aha, deci aşa ştie el!

În locul potrivit, la momentul potrivit (Victor)
– Da, conacul ăla de la Valea Seacă. Ăla cu acoperiş în turnuleţe. Aurul boierului Filimon e ascuns în pod. Scrie clar în hrisoave. Şi ştii ce? Casa e de vânzare. La un preţ de nimic…
Nu mai auzi restul discuţiei celor doi străini ce se îndepărtau printre rafturile magazinului. Dar era suficient. Scoase mobilul.
– Alo, Mircea?
– Cosmin? N-ai mai dat niciun semn de la moartea tatei…
– Taci şi ascultă. Ai scos la vânzare casa veche a bunicilor?
– Da.
– Să nu cumva s-o vinzi. Îţi explic când ajung.

Discipolul (bogdan)
La prima geana de lumina isi incepuse antrenamentul impreuna cu ceilalti elevi. Toata dimineata a muncit din greu incercand sa se pregateasca pentru examenul final. Momentul in care urmau sa le fie testate cunostintele dobandite in nobila arta a magiei era aproape. La un semn, gongul suna cu putere si maestrul iesi la balcon. Insa toti ochii discipolilor se indreptara catre el, in loc sa privesca catre maestru. Fara indoiala, erau curiosi sa vada ce scuza va gasi pentru incinerarea acoperisului.

Acoperisul cerului (Ion Toma Ionescu)
Nici nu apuca soarele să-şi spele-n rouă sudorile nopţii când pleca la muncă. Ciocanul, canciocul pentru smoală, foarfeca de tablă, găleata, scripetele asteptau de cu seară în sacul de rafie. Cu ţigara in coltul gurii mormăia la prânz;“cu răbdarea treci marea”, când il strigam. Fără vapor în mintea mea puţine şanse. De la un timp ploaia grozavă şi-o ameţeală îl ţinea de pat, până-ntr-o zi când zise:”Tu Mărie să-mi aduci sacul, urc musai că s-a spart acoperisul ăl mare şi Dumnezeu n-are răbdare”.

Hamlet şi pisica neagră (Dan)
«Three black cats on the roof.» Mi-am amintit acest enunţ dintr-o lecţie de engleză, învăţată în urmă cu multe decenii, în timp ce admiram împrejurimile de la înălţimea meterezelor castelului Kronborg din Helsingør (Elsinore). Privind de jur împrejur, observi că mai toate clădirile impozante au acoperişurile verzi. Nu pentru că aşa le-ar fi vopsit cineva, ci datorită patinei căpătate în contact cu aerul umed şi sărat din Strâmtoarea Öresund. Dacă nu mă înşel, următoarea lecţie era despre ploaie.

Deputatul cu acoperis (Geocer)
Deputatul se uita la ei ca si cand nici nu i-ar fi vazut. Privirea sa rece trecea dincolo de cagulele mascatilor fixandu-se pe un fir de praf ce plutea in aer si pe care doar el il vedea. Se parea ca nici mandatul pe care i-l prezentasera procurorii nu-l interesa prea tare. Intinse mainile la cererea unuia dintre acestia si se lasa incatusat fara sa-i tresara niciun muschi de pe fata. Isi pastra calmul si cand fu urcat in duba cu care venisera. Nimic nu-l tulbura, nimic nu-l infricosa. Se stia bine acoperit!

Acoperişul (Ioan Bistriteanul)
Peisaj de-a dreptul mirific. Nu s-ar fi gîndit nici unul că Pămîntul se regenerează într-un timp atît de scurt. Două generaţii prin spaţiu, o ţintă. Nepoţii nu au rezistat tentaţiei. Desigur, Pămîntul e rănit, sîngele îi curge prin răni. Au privit verdele inundînd uscatul, s-au învîrtit pe orbită cîteva zile, s-au pogorît, precum zeii căutînd fiinţe raţionale să-i venereze şi au serbat.
Locul ales pentru aşezare l-au numit „răscruce”, izolat, un turn înalt, pe acoperişul căruia crescuse un arbore gigant, simbolul pe noul stindard.

Indispensabil (Victor)
Se simţea important. Ce s-ar fi făcut fără el toţi oamenii ăştia pe care el îi privea cu superioritate, de la înălţimea statutului său? Ar fi lipsiţi cu toţii de căldura căminelor în nopţile geroase de iarnă, nu ar mai putea să le citească poveşti lângă foc fiilor înainte de culcare. Că, deh, nu poate fi foc fără fum. Iar fără el nu poate fi fum. Şi cine s-ar mai înveseli ca un ţânc atunci când l-ar vedea pe el, bucuros că-i va merge bine toată ziua? Fără el, urbea nu ar mai fi aceeaşi. Pentru că el, coşarul Ionică, e un om important.

Desavarsit (LeeDee P.)
După ce l-a creat pe Adam, Dumnezeu a văzut că este trist și fără rost și I S-a făcut milă. A hotărât să-i dea un ajutor potrivit, pe măsură. L-a adormit, i-a luat o coastă și S-a pus pe treabă. A strâns laolaltă inima și ficatul, plămânii, stomacul, rețeaua complicată a vaselor de sânge și, ca apogeu al măiestriei Sale de Creator, a acoperit toate acestea cu o piele diafană, delicată la atins și mângâiat și plină de miresme suave. Când a văzut-o pe Eva, Adam a tresărit și s-a simțit desăvârșit.

Peron (Cristian Dima)
Îşi arpinse ţigara defilind pe peron, privind trenurile care se opreau, scârţâind asurzitor pe şinele învechite de vreme. Luna îşi trimitea razele ei pe acoperişul din metal al gării îmbătrânite şi doar el, singur simţea focul tinereţi în inimă. Venise în oraş în urmă cu trei luni pentru a începe o nouă viaţă. În minte îi apăru, zâmbetul femeii care îl servise în zorii zilei. Păşii mai apăsat luă direcţia magazinului, iar când o revăzu îi spuse surâzător, fără să stea mult pe gânduri: Te iubesc!

Pe pivot (gabi)
M-am acoperit de nori albi, cenuşii fiindcă mă pândea o emoţie mai nouă şi mai greu de acceptat. M-am dezbrăcat de culori ca să mă vezi fără luciu şi-am plecat la dentist, cică avea o soluţie pe pivot. Aglomeraţia din traseu mă ameţea şi-am hotărât că nu-i bine să mă încred în primul cuvânt. Doamnă doctor, cine acoperă pe cine, am întrebat după ce am intrat în cabinet. Păi nu ştiu să vă răspund exact, ideal ar fi ca cel nou pe cel vechi, astfel încât, la imaginea cea nouă să aveţi mai mult chef.

Între cer şi pământ (Adela)
Ziua întreagă, stătea în căsuţa lui din copac. Îşi adusese acolo, soldăţeii de plumb, indienii de plastic, briceagul pe care-l primise cadou, cărţile cu Winnetou, Old Surehand şi Tom Sawyer, dar şi multe alte lucruri trebuincioase într-o astfel de locuinţă. Privea ore-n şir sătucul ce i se-ntindea la picioare, atent la fiecare mişcare: clipocitul Oltului, şerpuirea trenurilor, zarva oamenilor şi picoteala animalelor formau tabloul perfect, simţindu-se ca pe acoperişul lumii, între cer şi pământ.

un alt tren (Anca V)
Sunt impreuna sub acelasi acoperis de ani buni. Relatia nu merge datorita infidelitatii lui. Ura are forme diverse. S-a gandit de multe ori sa isi paraseasca sotul si o va face cat de curand. Angoasele nu mai dispar.
Soarele mijeste. O raza indrazneata lumineaza cartierul din jurul garii. Bagajele pe peron asteapta sa fie urcate in tren, intr-un tren al vietii ce o va duce spre o alta destinatie sub un alt acoperis, mai iubitor. Gara pustie e lasata in urma de trenul ce duce spre un nou inceput.

Noua placere a bunicului (Petra)
Pe acoperis era o barza. Isi facuse nebuna cuibul in horn, iar in zilele acelea bunicul, disperat, incerca sa o fugareasca. Dar unde, draga Doamne, s-ar fi putut duce biata pasare, cand in sat nu era electricitate si nu putea sa isi faca un cuib pe stalp? Seara de seara bunicul se urca acolo sus, poate poate, intr-o zi, va reusi sa o alunge. Pana la urma barza a plecat de una singura, iar bunicul, de atatea luni, se obisnuise sa se urce pe casa. Asa ca seara il vedeai pe acoperis, privind cerul.

neeligibil, deoarece depăşeşte numărul de semne, dar va primi punctul de participare
Acoperiş (Bianca Dobrescu)
era uimitor, sub un cer sângeriu ei se mințeau cu nerușinare(„că vai..îmi va fi dor, și te iubesc, și mai știu eu…”) piciorul lui era gata să alunece, aia de la patru l-ar fi înjurat printre dinți dacă i-ar fi spart geamu, defapt l-ar fi otrăvit după o sticlă de brandy.
ea, în rochia mucegăită (verde mucegai) primită de la veta, o tuberculoasă ce a făcut cunoștință cu amicii lui baudelaire de vreo 2 ani, se temea.. se temea că ori îi vor da afară că n-au plătit chiria, ori vor aluneca, își vor rupe gâtul.. sau doar o coastă, iar visul ei .. de a avea o moarte faimoasă și misterioasă sau să apară la tv sinucigașă sângerând.. s-ar risipi.. nu..în niciun caz nu va păși pe acoperiș..și mâine va duce banii.. încă are nevoie de un acoperiș deasupra capului.. fie el și un tavan cu un smile ce spune: neața.

după deadline

Maşină de spălat decapotabilă (Călin)
Îi plăcea domnului Lică să aibă mereu haine curate, chiar şi atunci când condiţiile erau potrivnice. În timpul armatei, trimitea acasă, săptămânal, colete cu rufe murdare şi primea haine curate în schimb. La căminul studenţesc a avut maşina de spălat din plastic, verzuie. Când s-a mutat la bloc, în cartierul Titan, şi-a cumpărat prima maşină de spălat automată, care a sucombat glorios după zece ani. N-a putut s-o arunce; i-a desfiinţat capacul şi a făcut din ea coş de rufe. Strâmt, dar original.

Clubul select „fix 500”
Impediment (LePetitPrince)
Discipolul (bogdan)
Acoperisul cerului (Ion Toma Ionescu)
În locul potrivit la momentul potrivit (Victor)
Hamlet si pisica neagră (Dan)
Desavarsit (LeeDee P)
Peron (Cristian Dima)
Pe pivot (Gabi)
un alt tren (Anca V)
Noua plăcere a bunicului (Petra)
Între cer şi pământ (Adela)
Maşinş de spălat decapotabilă (Călin)

Cinstea si onoarea de a furniza tema etapei a treia a concursului „Cinci săptămâni în palon” revine PA-ului Eufemism, autor LeeDee P (conform votului).

Am ales tema La vale.

Vă astept PA-urile aici, până marti, 26 octombrie, ora 14.00. Baftă!

La Valletta (Dan)
Drumul de la aeroport până la hotel, aproape de Casa Rocca Piccola, a marcat o bizară întoarcere în timp, senzaţie amplificată în următoarele trei zile: am descoperit cetatea veche perfect îngemănată cu oraşul modern. O aşa de firească osmoză încât nu m-a mai uimit nimic: greci şi romani bând bere dimpreună, Roger I-ul de Sicilia plimbându-se cu mai-marele Casei de Hohenstaufen, Marele Maestru Jean de la Valette jucând golf cu Suleiman Magnificul. O particularitate: toţi îmbrăcaţi în zale lucii.

Urlaţi domnilor (starsgates)
Ploaia rece de toamnă îi udase de tot. Se însera, iar ei se rătăciseră. Îi cuprinse groaza.
O siluetă se profila în zare. Un localnic, se pare.
Se grăbiră într-acolo, plini de speranţă.
– Cum ajungem în sat?, îl întrebară.
– Urlaţi la vale, le spuse bătrânul.
Se uitară miraţi unul la celălalt.
– Ce să facem?, întrebară.
– No, bag de seamă că nu sunteţi de p-aici, spuse bătrânul zâmbind. Coborâţi la vale am vrut să zic.
Groaza se transformă în veselie. Râdeau amândoi imaginându-se urlând la vale.

Plecat la vale (Geocer)
Simtea ca nu se poate opri. Nu termina bine un pahar, ca si-l turna deja pe-al doilea. Whisky-ul era bun (invechit 12 ani in butoi de stejar), gazda era perfecta : ii daduse bautura la discretie. Iar el profita din plin. Doar ceilalti invitati pareau putin contrariati: “A luat-o la vale rau de tot, saracul”. De fapt, el simtea ca o luase in sus : spre al noualea cer. Iar fiecare pahar pe care-l golea il apropia si mai mult de fericire, facandu-l sa uite diagnosticul de boala incurabila pe care i-l pusese doctorul in urma cu doar cateva ore.

La Valeria (Ion Toma Ionescu)
Ma duc la vale de parcă lunii apele mării când vânturile desubt îşi aştern somnul şi păsarile se retrag într-un cântec mut. Alunec plonjând prin stelăria cerului cu îngeru-n spate surfând suplu sub cresta valurilor. E o linişte mare cât clipa din urmă rătăcită ca o oaie zăludă prin mărăcini. Dintr-o cornişa de deal prăvalită ca un acoperiş peste lume răsare soarele orb picurând sânge.
La Valeria încordarea lăsase pe frunte boabe de rouă. Reuşise păna la urmă infirmiera să-mi dăruiască sânge nou.

Terapie (Adela)
E miezul nopţii. Deschide încet uşa garajului, sperând să nu i se audă scârţâitul. Tot nu o reparase. Ia sub braţ sania fiului său şi iese tiptil. Strada este pustie şi albă. Se îndreaptă spre maidanul de la marginea oraşului, acoperit de zăpada ce strălucea în lumina lunii. Odată ajuns, îşi pune mănuşile şi porneşte spre cea mai înaltă pantă. Se urcă pe sania ce o şi pornise la vale şi strigă cât putu de tare: “Pârtiaaa!”
Când ceasul îi arătă ora 5, plecă spre casă. Începuse o altă zi de adult.

Strainul (bogdan)
Se pricopsira cu el pe la inceputul toamnei. L-au gasit atunci in marginea satului, ranit dupa batalie. Cum nu le vorbea graiul, i-au spus Rosu dupa culoarea parului si a barbii. Starostele l-a pus sa-si faca casa undeva mai la vale de sat, ca sa nu sperie copiii. Nu s-a suparat. La o vreme s-a apucat de fierarie si i-a mers vorba de harnic si saritor. In noaptea focului satenii au putut sa-i pretuiasca si curajul, caci Rosu luptase din greu cu vapaia ca sa le salveze casele. Numai apa insistase sa si-o care de la fantana lui, din vale.

Devenire (LeeDee P.)
Pornise la vale, devreme. Vroia să izbutească cu orice chip. Era firav, aproape nebăgat în seamă și își dorea să se desăvârșească. Frigul și umezeala nu-l împiedicau deloc, ba chiar îl îmbărbătau. Perseverent, strângea cu nesaț tot ce găsea în cale și se avânta cu vitejie mai jos, tot mai jos. Când l-au văzut, copiii cu obraji rumeni, care chiuiau jucându-se la poalele dealului, l-au înșfăcat și l-au făcut un demn om de zăpadă, cu nas de morcov, chipiu de strachină spartă și mătură la subțioară.

Extaz (Cristian Dima)
Eşti muntele ce îl urc şi-l cobor cu sărutări fierbinţi. Sânii tăi sunt pietrele ce le caţăr cu vârfuri de limbă de foc. La vale mă îndrept şi mă scald în focuri umede gustând din plăceri considerate de unii tabu. Cu palma-ţi ating genunchiul asemeni unui nor ce umbreşte pâlcuri de pădure tânără şi sărutul îl conduc în dolina de sub a ta bărbie. Eşti zâmbet de soare, extazul cascadei, parfumul trandafiriu ce îmi inundă simţurile şi ascunde trăiri dintr-o noapte furibundă. Eşti vis, eşti trăire!

La vale…bolovanul (Mariana)
Mână în mână urcă panta muntelui până la stânca aceea cu formă de amforă. Zările albastre le umplu privirile. În vale pădurile de foioase parcă stau cu rădăcinile în aer. Frunzişul aminteşte de tot ce e efemer ducând spre culmi miros de putred. Doar iubirea celor doi pare a fi veşnică. Mâinile se caută din nou, se aprind, se sting în îmbrăţişări pătimaşe. În clipa de răgaz, el dă cu piciorul într-un bolovan. Rostogolirile lui la vale îi amintesc că e mai bine să nu pornească bolovanul pasiunii.

Moment de luciditate (LePetitPrince)
Cand se intorcea de la munca trebaluia prin casa cu voie buna de parca culegea floricele. Se iubeau mult. Adesea se jucau copilareste. Odata, i-a tras verigheta de pe inelar si a pus-o pe degetul ei mare. S-au amuzat pana ce au facut o constatare uimitoare, dupa care ceva a cam luat-o la vale: verigheta ei avea un aspect tern – caci isi lasase stralucirea in numeroase munci casnice. Aurul verighetei purtate de el stralucea, la fel ca atunci, in biserica, cand preotul i-a unit la bine si la greu.

A fi sau a nu fi in randul lumii (LePetitPrince)
Dupa fiecare an scolar incheiat, bunica ii spunea ca a mai urcat un deal. Cand a terminat cu scoala, nepoata a venit la bunica si i-a spus ca s-au sfarsit dealurile, urmeaza muntii. Batrana a crezut ca e doar asa, o vorba. S-a inselat bunica. Nepoata s-a apucat de urcat muntii, la propriu.
„In loc sa se marite, sa intre in randul lumii, ea umbla pe coclauri…O ia la vale nepoata mea” – spunea adesea batranica, in timp ce privirile ii urcau, dincolo de geam, pe coamele muntilor vecini cu casuta ei.

La Înălțime (LeeDee P.)
Sile Delavale se născuse într-un sat de pe valea Oltului; de unde și numele, datorită căruia, în copilărie, suferise batjocura colegilor care-l strigau: “băi, ăla de pe jos!”. Așa că Sile își propusese să dea din coate, să ajungă cineva și să se uite la toți, de sus. A început la căpșuni, în Spania și a continuat la Paris, în construcții, unde l-a remarcat șeful lui francez și l-a trimis să facă o școală de liftieri. Acum, însoțește turiștii din Turnul Eiffel și privește de sus, o lume întreagă.

Valea tăcerii (Gabi)
Şi azi şi mâine iar,când tu taci,eu plâng.Din descumpănire am senzaţia că vând.Mirosurile de pe tejghele stau cu muşterii la rând în timp ce străpungi câţiva kilometri de vânt,la vale de cuvânt.Nu eu,doar vântul se uita spre mine boţit.Când taci,mi-e un dor cumplit şi taci înteţind.Şi azi şi mâine iar,cobor în vale să pot urca.Şi atunci când e mai uşor pentru explozia din cuvânt,atunci înseamnă că taci aşteptând la capăt de drum,iar mie aproape nu-mi vine să cred că am putut până aici să purced.

Valea Neagra (Anca Vrînceanu)
Ograda e plina de butuci ce asteapta sa se faca stiva pentru iarna. Iarna se anunta geroasa. Mos Vasile trebuie sa mearga mai la vale sa mai taie cu drujba niste busteni. Padurea nu e a lui, asa ca a fluierat dupa latosul ciobanesc sa-l insoteasca in Valea Neagra. La tara, batranii se chivernisesc cum pot, de cand cu noii improprietariti, nu mai au nici un rost. Mos Vasile se puse pe treaba cand trei impuscaturi oprira duduitul drujbei. Doar cainele se mai auzi, jelindu-si stapanul in abisul vaii…

Viata la tara (Petra)
Stanga, dreapta, lan cu margarete, albe cu mijlocul galben; in departare se vede padurea. Verde, albastru, soarele arde. Are o ie alba barbateasca, gumari si pantaloni negri. In spate duce o coasa si cu mana stanga o tine pe Coca. Fluiera incet si mai spune din cand in cand “Ciocarlia!” si ridica ochii spre cer. Il vezi de departe coborand la vale, cantand si mangaind calul. Aducandu-mi aminte de fuga spre bunicul, din vale spre varful dealului, zic in sinea mea ca tare frumoasa-i viata la tara.

Puhoiul (Sictireli)
Cerul scapara continuu ca-ntr-o Apocalipsa. Un viet de locomotiva deraiata cobora de pe dealuri in valea unde oamenii isi construise casele din totdeauna. Ploaia s-a pornit cu putere. Un suvoi urias s-a pornit din varful muntilor si a spintecat satul in doua cum crapa arsita verii coaja unui pepene. Apa furioasa l-a aruncat ca pe o papusa de carpa intr-un cires si de acolo l-a tarat pana, hat! la conflunta cu Siretul. Acolo l-au gasit sfasiat de haine si plin de sange. Abia mai rasufla.

după deadline
Uriaşul (Călin)
A fost odată ca niciodată un uriaş atât de mare încât, din doi paşi, trecea într-o clipă peste şapte ţări şi peste şapte mări. De mare ce era, i se păreau aidoma vârful Everest şi Groapa Marianelor. Altfel spus, din punctul de vedere al uriaşului nostru, pământul era plat. Ceea ce devenise plictisitor. Aşa că într-o zi a plecat spre capătul Pământului, doar-doar va afla ceva interesant. Iar acolo, ce să vezi: o vale adâncă, în care sclipeau stele, ca o amintire din vremea în care era bebeluş, în poalele maica-si.

NOTă (grupul PA-urilor de fix 500)
La Valletta (Dan)
Terapie (Adela)
La Valeria (Ion Toma Ionescu)
Devenire (LeeDee P)
Moment de luciditate (LePetiPrince)
A fi sau a nu fi în rândul lumii (LePetitPrince) – 502 semne la o numărătoare mai atentă (lipseau niste spatii după semne de punctuatie)
La înăltime (LeeDee P)
Valea tăcerii (gabi) – după ce am lăsat spatii libere după semnele de punctuatie, au rezultat 514 semne 😦
Viata la tară (Petra)
La vale… bolovanul (Mariana) – si totusi 499…

neeligibile
La Valeria (Ion Toma Ionescu) are 600 de semne. – a fost eligibilizat 😉

după deadline
Aurel – file de poveste – Vania
Viaţa lui Aurel o luă la vale încă de pe la începutul său, însă acum mişcarea acesteia spre hăuri păru să accelereze, dacă putem identifica încremenirea cu mişcarea accelerată. Totuşi, mici satisfacţii îl încercau pe eroul nostru, cam ca atunci când te scarpini ori te scobeşti, mânat de micoze şi eczeme. În definitiv, cu ceva trebuia să-şi umple timpul. Astfel că şi personajul în discuţie râgâia, strănuta, ori mai răspundea la vreun salut, aceasta din urmă mai rar, totuşi, căci cine să-l salute pe Aurel? Câte-un străin, uneori. Şi, astfel, zilele trec în mod ireversibil, cum trec ele pentru oricine.