Posts tagged ‘teorie’

22/10/2010

Ce trebuie să aibă o proză arhiscurtă

Cu prilejul votării celor mai bune/populare PA-uri ale etapei a doua a concursului „Cinci săptămâni în palon” (etapa „O gazdă perfectă”), i-am rugat pe cei care au votat să spună ce si, mai ales, de ce.

Scriem PA-uri împreună de mai multă vreme, dar am discutat prea putin despre ceea ce credem că trebuie să fie un PA bun. Ce face dintr-un text de 500 de semne o proză arhiscurtă de calitate?

Răspunsuri posibile sunt mai multe. Gina a dat un răspuns sincer: pentru că-mi place.

read more »

26/01/2010

Universul suficient

Nici n-a apucat să scoată bine capul în lume, că prozei arhiscurte i se pregăteste ceva. Deocamdată, Adrian Mihalcioiu vorbeste despre Proza Aproape Twitter (PAT) :P.

Asa cum am comentat si pe blogul lui, am experimentat în Pahico si mini-PA-urile, dar a fost un exercitiu esuat. Acelasi lucru se poate spune si despre maxi-PA-uri = textele de 1.000 de semne.

După cum bine observa Adrian, forma fixă (el a dat exemplu haiku-ul) poate merge la poezie, dar la proză, ba. Partea importantă, definitorie, în cazul prozei arhiscurte, nu e strictetea celor 500 de semne, ci ideea de 500 de semne. Cei care au deja experienta acestui gen (sic!) literar stiu ce vreau să spun. Autori precum Leo, Gabi, LordDIf sau Caligul, ca să dau doar câteva exemple, nu mai numără literele si spatiile dintre ele, ei le simt. „Conventia 500 de semne” înseamnă o concizie care permite si mici înflorituri si imagini puternice si ruperi de ritm. E un univers doar aparent strâmt. E universul suficient (spre deosebire de PAT, care e mai mult o glumă, as zice.)

P.S. Singurul PAT memorabil (chiar PAAT = proza aproape aproape twitter) pe care îl stiu e unul scris de Piticot, un coleg din Pahico:
Cleopatra
Libertatea nu inseamna sa nu fii sclavul nimanui, ci sa fii sclavul cui vrei tu.

22/01/2010

PApostolul Mircea

Mircea Necredinciosul a rezolvat, implicit, trilema de săptămâna trecută: a acordat un interviu la Radio Guerilla în care a vorbit despre concursul de proza arhiscurtă de pe blogul lui. Timp de cinci minute s-a vorbit în FM despre acest concurs si, implicit, despre PA-uri! Mi se pare un pas. Nici mare, nici mic, dar venit la timp.

De ce spun asta? Chiar dacă n-am stabilit încă dacă proza arhiscurtă e gen literar sau specie literară, am ajuns cu totii la o concluzie: proza arhiscurtă există! Tot asa cum există si autori de PA-uri. Că tot am pornit de la trilema lui Mircea, la concursul de proză arhiscurtă organizat de el s-au înscris deja foarte multi concurenti – cred că mai multi decât scriu PA-uri pentru concursurile organizate aici. Am citit acolo câteva texte remarcabile. Îmi scot pălăria în fata lui Mircea.

Faptul că se scrie, asumat, proză arhiscurtă (oarecum independent de locurile unde eu însumi am promovat asta, Pahico si acest blog + Grupul de sustinere a prozei arhiscurte deschis de Leo pe polimedia) e primul semn important că acest gen literar (sic!) are un viitor.

Stiu, pasul decisiv va fi făcut atunci când an treia generatie, ca s-o numesc asa, se va exprima de una singură, fără legături prea directe cu umilele persoane ale înaintasilor. Ceea ce încep tot mai mult să cred că se va întâmpla.

06/01/2010

Proza arhiscurtă văzută de un romancier

Mircea Popescu a scris pe blogul lui despre proza arhiscurtă. El porneste de la teza că „se gasesc practicanti care sa-l viseze gen literar, dar ma gandesc ca-i evident de ce asa ceva nu se poate”. Aici am o primă observatie*.

Mai jos, Mircea Popescu spune ceva interesant, cu care sunt de acord partial. „Primul avantaj este ca ingaduie aspirantului la perfectiunea intr-ale scrisului sa-si perfectioneze scrisul in profunzime.”

Sunt de acord si cu fragmentul următor: „(PA-ul) expune structura intima a frazei. Indeobste se crede ca ritmul, rima si masura sunt procedee ale poeziei si nu intereseaza prozatorul, asa cum indeobste se cred tot felul de tampenii. Ritmul, rima si masura sunt procedee lirice, cum e si aliteratia sau (vedeti unde duce ?!), si din moment ce “poezie lirica” nu-i un pleonasm, se vede treaba ca este totusi ceva acolo.

În principiu, Mircea Popescu spune că PA-ul este un exercitiu util si atât. Cu cuvintele lui (mestesugite): „o tehnica utila invatarii si studiului (care este proza arhiscurta) poate eventual prelua controlul ospiciului (care este mintea prozatorului) si conduce oistea-n malformatie. Tot asa cum nu se merge la razboi cu gloante de manevra, tot asa cum nu se canta la concert cu instrumente acordate pentru compozitie, tot asa cum nu se expune panza de sters pensule, tot asa”.

Textul întreg si mica discutie, aici. (Recomand!)

* Observatii.
Proza arhiscurta poate ajunge să fie considerată gen literar, oricât de sus si de departe am privi-o acum. În orice caz, este foarte probabil să apară pe piată carti agreabile care să contină PA-uri pe care cititorii să le citească cu plăcere, la fel cum citesc poezie sau proza mai lungă (sic!). Să le recitească si să le citeze. Asa cred eu. Nu e suficient pentru a primi patalama de gen literar, stiu. Dar e un pas.

Sunt de acord si cu ideea că PA poate fi doar un exercitiu util, o etapă, o trecere. O perfectionare si atât. Poate fi si o capcană. Poate fi si limbajul de succes al bloggerilor. De ce nu? Dar nimic din astea nu exclude ideea devenirii nuui gen literar.

Nu orice text de 500 de semne e un PA. Nu orice snoavă sau banc e un PA. Un PA e acel text care, de exemplu, îti provoacă imaginatia, te face să continui povestea în mintea ta.

UPDATE.
Am scris mai demult, într-un Letopiset Pahico (nu mai stiu în care), un editorial despre ceea ce e PA-ul. E cam lung, dar la teorie mi-e greu să rămân la 500 de semne.

17/12/2009

În PA-uri să ne adunăm

Deschid discutia despre viitorul concurs de PA-uri. Vă rog să spuneti aici ce idei si ce observatii aveti în general si în special în legătură cu jurizarea si, fireste, cu temele/felul noului concurs.

În principiu, mă ofer să găzduiesc eu un nou concurs, dar asta nu exclude ideea ca fiecare dintre voi să o puteti face, pe blogurile voastre, dacă doriti. Salut ideea drawforjoy si vă invit să luati cu asalt blogul Roxanei!

Despre clasament.
Eu cred că trebuie să păstrăm ideea de clasament. Unele texte sunt mai bune decât altele si cred că acest lucru trebuie să fie reflectat într-un clasament, chair dacă acesta poate fi acuzat de subiectivism. Nimeni nu are pretentia că dă verdicte. E un fel de vot al publicului. Repet, cred că o competitie e folositoare. Una amicală, fireste.

Despre regulamentul de jurizare.
O variantă, pe care o experimentez deja în Pahico, este aceea ca arbitrii să împartă cele 10 voturi la cel putin 4 PA-uri si cel mult sapte. În functie de pozitia PA-ului în clasamentul de etapă, autorii primesc puncte în clasamentul general, astfel:
Locul 1 = 10p
Locul 2 = 7p
Locul 3 = 6p
Locul 4 = 4p
Locul 5 = 3p
Autorii care primesc cel putin un vot, primesc 2p în clasamentul general. Simpla participare oferă 1p în clasamentul general.
Autorii mai multor PA-uri punctează în clasamentul general numai corespunzător celui mai bine clasat PA în clasamentul de etapă.
– Varianta cell61: Fiecare arbitru trebuie să acorde voturile după schema 6-5-4-3-2-1 sau 5-4-3-2-1.

Posibile variante de concurs.
În acest moment, cel mai mult mă tentează să facem un concurs de tip PAlink. Pe lângă provocarea de a lega cuvinte, grupuri de cuvinte aparent fără legătură în texte cu noimă, există si farmecul punctelor în Zelist (sper că blogurile voastre au profitat, măcar un pic, de experimentul ăsta).
– Propunere Leo: să propuna fiecare participant inscris la concurs ori un titlu, ori o tema, ori un cuvant.

Despre anonimat.
S-a desprins ideea ca numele autorilor să fie aflate doar după jurizare. N-am nimic împotrivă.

04/05/2009

PA. Mic ghid

Constatând eu că există printre vizitatorii acestui blog un oarecare interes faţă de PA-uri şi fiind un tip parolist (am promis că spun câteva cuvinte despre acest subiect), vă reţin un pic cu câteva consideraţii teoretice.

Într-o anumită conjunctură, am fost pus în situaţia de a scrie nişte texte care să aibă un număr maxim de semne: 500. La început am fost revoltat. La câte am eu de spus, 500 de semne (adică vreo 85 de cuvinte) e prea puţin. Apoi am văzut asta ca pe o provocare. Am descoperit şi alţi oameni care, în acelaşi context, s-au simţit provocaţi. Au avut şi ei, cum se spune, o abordare pozitivă.

Ca să rezum, în jurul acestor 500 de semne ne-am adunat vreo o sută de oameni. O treime – scriitori asidui de PA-uri, câţiva critici şi mai mult de jumătate cititori atenţi. Timp de cinci ani, am scris, fiecare, sute de PA-uri. Probabil, din ce în ce mai bune. Am elaborat câteva teorii. Am stabilit genuri. Săptămânal, ca să ţinem spiritul combativ treaz, am alcătuit clasamente. Ne-am certat, ne-am împăcat, ne-am bucurat. Ne-am împrietenit, deşi faţă în faţă ne-am văzut foarte rar, poate chiar deloc.

Tehnic vorbind, PA = proză arhiscurtă este un gen literar încă neoficial 🙂 a cărui primă caracteristică este concizia, mai precis faptul că trebuie să încapă în cel mult 500 de semne. (Ulterior, am acceptat că limita maximă poate fi uşor depăşită, păstrând ideea de bază – proză arhiscurtă.)

Pahiliteratura are trei mari genuri, cred:

a) PA versuri. Am constatat că destul de multe poezii încap în 500 de semne. Asta m-a bulversat la început pentru că aveam impresia că o poezie, oricât de scurtă, are în ea foarte multe semne, e ceva foarte „plin”. Apoi m-a determinat să accept, în mintea mea, că termenul „proză arhiscurtă” înseamnă mai mult decât proză şi implică (foarte multă) poezie.

b) PA poveste în sine. În acest caz, ideea e să comprimi la maximum o întreagă poveste, să spui esenţialul. Uneori, esenţialul poate fi un amănunt. E o artă să reuşeşti aşa ceva şi mă bucur să am, alături, adevăraţi artişti ai PA-ului.

c) PA crâmpei. Aici vă propun o comparaţie. Imaginaţi-vă că deschideţi televizorul. E un film care a început habar n-ai când. Vezi niţel, să zicem un sfert de oră. Apoi trebuie să pleci. Acel sfert de oră şi-a spus însă o poveste, o parte a ei pe care mintea ta, imaginaţia ta, încearcă să o reconstituiască, să-i pună început şi sfârşit. Alea cinşpe minute sunt PA-ul. Am scris despre asta aici.

Am făcut ţi câteva exerciţii de a aţterne PA-uri pe hârtie.

Astea sunt câteva consideraţii. Era cool să încapă în 500 de semne, dar n-am puut asta. La cerere, revin cu mai multe. Aici este un blog de PA-uri, cam lăsat de izbelişte. Aici, altul. (PA-ul tomată prezent aici e un instrument de lupte pahiliterare, un fel de schimb de replici.) Dacă vi se pare interesant, vă provoc să scrieţi PA-uri. Nu e nici greu, nici uşor. Dar e al naibii de mişto!

Etichete: ,
%d blogeri au apreciat: