Posts tagged ‘Radio Guerilla’

14/06/2013

Portbagajul Omului Bun

Parcul Herăstrău. Aranjament din pietre. Linişte şi temeincie. FOTO: Călin Hera

Parcul Herăstrău. Aranjament din pietre. Linişte şi temeincie. FOTO: Călin Hera

Lucra deja de câţiva ani în Italia şi, imediat ce şi-a permis, a adus-o pe maică-sa în vizită. Femeia (64 de ani)*, s-a bucurat, a umblat, a mâncat, a băut, a râs şi, cam pe când venise vremea să se întoarcă în România, a murit. Îi venise ceasul.

Ca s-o îngroape acolo, fiică-sa ar fi trebuit să facă rost de 7.000 de euro. Atât sunt taxele. Ca s-o aducă în ţară, în scicriu sigiliat, transport în maşină autorizată sau cu avionul, era nevoie de ceva mai mult: vreo 10.000 de euro. Bănet, nu glumă. Problemă imensă.

Fata, înspăimântată de aşa o situaţie,

read more »

16/09/2011

Umor cu răspundere limitată

Ştiţi care e legătura dintre Caragiale şi Divertis? Ambele entităţi au avut abilitatea de a consemna, de a simţi ştirea (dacă-mi permiteţi termenul jurnalistic). Văzând peripetiile verbale ale lui Arthur, care a pus pe hartă Ceptura de Sus şi/sau de Jos, judeţul Prahova, am gândit că e ceva divertisian. Dacă e aşa, e lucrătură fină. Dacă e pe bune, e cu atât mai fină lucrătura: avem de a face cu un delicios filon de umor din întâmplare. Una peste alta, am râs. Ceea ce vă doresc şi vouă.

NOTĂ. Io am aflat despre de la Dobro, via Radio Guerilla.

 

 

22/01/2010

PApostolul Mircea

Mircea Necredinciosul a rezolvat, implicit, trilema de săptămâna trecută: a acordat un interviu la Radio Guerilla în care a vorbit despre concursul de proza arhiscurtă de pe blogul lui. Timp de cinci minute s-a vorbit în FM despre acest concurs si, implicit, despre PA-uri! Mi se pare un pas. Nici mare, nici mic, dar venit la timp.

De ce spun asta? Chiar dacă n-am stabilit încă dacă proza arhiscurtă e gen literar sau specie literară, am ajuns cu totii la o concluzie: proza arhiscurtă există! Tot asa cum există si autori de PA-uri. Că tot am pornit de la trilema lui Mircea, la concursul de proză arhiscurtă organizat de el s-au înscris deja foarte multi concurenti – cred că mai multi decât scriu PA-uri pentru concursurile organizate aici. Am citit acolo câteva texte remarcabile. Îmi scot pălăria în fata lui Mircea.

Faptul că se scrie, asumat, proză arhiscurtă (oarecum independent de locurile unde eu însumi am promovat asta, Pahico si acest blog + Grupul de sustinere a prozei arhiscurte deschis de Leo pe polimedia) e primul semn important că acest gen literar (sic!) are un viitor.

Stiu, pasul decisiv va fi făcut atunci când an treia generatie, ca s-o numesc asa, se va exprima de una singură, fără legături prea directe cu umilele persoane ale înaintasilor. Ceea ce încep tot mai mult să cred că se va întâmpla.

17/11/2009

Cum definim frumusetea?

Am ascultat ieri dimineata la Radio Guerillapovestea unui site-club în care poti deveni membru numai după ce trimiti o fotografie si câteva date personale generale si doar dacă obtii votul majoritătii membrilor clubului. E un club al frumosilor. Acum, s-au numărat si au ajuns la concluzia că femeile cele mai frumoase sunt norvegience si bărbatii cei mai frumosi sunt suedezi.

Nu cred că am cunoscut prea multe norvegience, deci nu mă pot pronunta.

Din mica si neînsemnata mea experientă de viată, densitatea cea mai mare de femei frumoase e în Tiraspol. Am fost pe acolo prin 1993 (?) cu Sorin Stanciu si spun, cu mâna pe inimă, că străzile erau populate, obsesiv, cu fotomodele. Multe ore am dat naibii războiul si cazacii de pe străzi, multumindu-mă să privesc, ca prostu’.

Cât despre bărbati, se pare că prin Grecia ar fi cei mai frumosi.

Discutia se poate prelungi la nesfârsit. Cred că fiecare are câteun clasament personal. Dar argumentele?

Ce ne face să spunem despre un om că e frumos? Ce face dintr-un om să fie frumos? Care e cel mai frumos om pe care îl stiti?

P.S. Nu stiu ce m-a apucat, dar dacă tot am aruncat această mănusă (drăgălasă), vă rog s-o ridicati.

UPDATE.
Am adăugat linkul site-clubului cu pricina, gratie giuliei szavo. Dacă sunteti curiosi, încercati să vă înscrieti ;)!

05/11/2009

Un copil mare

Domnul Lică e încruntat. Scotoceşte prin memorie ca să-şi afle cea mai veche amintire. Deodată se înseninează. Parcă vede căruciorul cu acoperiş din muşama, albastru, roţile cu spiţe lungi, parcă aude cum oamenii întâlniţi prin parc o întreabă pe maică-sa: „ Nu e, totuşi, prea mare să-l plimbaţi în cărucior?”.

(Text inspirat dintr-o amintire a lui Vlad Craioveanu, rostită la Radio Guerilla)

%d blogeri au apreciat: