Archive for octombrie 11th, 2010

11/10/2010

Apus de soare pe Autostrada Soarelui

Apus de soare fotografiat pe Autostrada soarelui

Apus de soare în octombrie Foto: Călin Hera

Aseară a trebuit să dau o fugă. Să duc două mâte cuiva care avea nevoie (vă amintiti, poate, povestea cu pisica si vietile ei finite). Nu insist asupra lui miau-miau, nici a celei care a stat cuminte în cutie, nici asupra celeilalte, care a simtit nevoia să facă o tură pe la pedala de ambreiaj. Chestia e că, la un moment dat, le-am spus fiicei mele si fiului meu:
– Tragem un pic pe dreapta.
Le-am arătat apusul de soare, unul dintre cele mai încărcate de culori pe care le-am văzut. Am tras două cadre (cu telefonul), apoi am plecat mai departe. Mă uitam mai mult în oglinda retrovizoare decât în fată, dar a fost OK, eram pe autostradă (m-a depăsit si un Fiat 500, dacă mi-am dat bine seama ce era bolidul tzusti :)).

NOTĂ. Aici si aici sunt fotografiile făcute de fiu-meu, cu telefonu lui.