Cinstea si onoarea de a furniza tema etapei a treia a concursului „Cinci săptămâni în palon” revine PA-ului Eufemism, autor LeeDee P (conform votului).
Am ales tema La vale.
Vă astept PA-urile aici, până marti, 26 octombrie, ora 14.00. Baftă!
La Valletta (Dan)
Drumul de la aeroport până la hotel, aproape de Casa Rocca Piccola, a marcat o bizară întoarcere în timp, senzaţie amplificată în următoarele trei zile: am descoperit cetatea veche perfect îngemănată cu oraşul modern. O aşa de firească osmoză încât nu m-a mai uimit nimic: greci şi romani bând bere dimpreună, Roger I-ul de Sicilia plimbându-se cu mai-marele Casei de Hohenstaufen, Marele Maestru Jean de la Valette jucând golf cu Suleiman Magnificul. O particularitate: toţi îmbrăcaţi în zale lucii.
Urlaţi domnilor (starsgates)
Ploaia rece de toamnă îi udase de tot. Se însera, iar ei se rătăciseră. Îi cuprinse groaza.
O siluetă se profila în zare. Un localnic, se pare.
Se grăbiră într-acolo, plini de speranţă.
– Cum ajungem în sat?, îl întrebară.
– Urlaţi la vale, le spuse bătrânul.
Se uitară miraţi unul la celălalt.
– Ce să facem?, întrebară.
– No, bag de seamă că nu sunteţi de p-aici, spuse bătrânul zâmbind. Coborâţi la vale am vrut să zic.
Groaza se transformă în veselie. Râdeau amândoi imaginându-se urlând la vale.
Plecat la vale (Geocer)
Simtea ca nu se poate opri. Nu termina bine un pahar, ca si-l turna deja pe-al doilea. Whisky-ul era bun (invechit 12 ani in butoi de stejar), gazda era perfecta : ii daduse bautura la discretie. Iar el profita din plin. Doar ceilalti invitati pareau putin contrariati: “A luat-o la vale rau de tot, saracul”. De fapt, el simtea ca o luase in sus : spre al noualea cer. Iar fiecare pahar pe care-l golea il apropia si mai mult de fericire, facandu-l sa uite diagnosticul de boala incurabila pe care i-l pusese doctorul in urma cu doar cateva ore.
La Valeria (Ion Toma Ionescu)
Ma duc la vale de parcă lunii apele mării când vânturile desubt îşi aştern somnul şi păsarile se retrag într-un cântec mut. Alunec plonjând prin stelăria cerului cu îngeru-n spate surfând suplu sub cresta valurilor. E o linişte mare cât clipa din urmă rătăcită ca o oaie zăludă prin mărăcini. Dintr-o cornişa de deal prăvalită ca un acoperiş peste lume răsare soarele orb picurând sânge.
La Valeria încordarea lăsase pe frunte boabe de rouă. Reuşise păna la urmă infirmiera să-mi dăruiască sânge nou.
Terapie (Adela)
E miezul nopţii. Deschide încet uşa garajului, sperând să nu i se audă scârţâitul. Tot nu o reparase. Ia sub braţ sania fiului său şi iese tiptil. Strada este pustie şi albă. Se îndreaptă spre maidanul de la marginea oraşului, acoperit de zăpada ce strălucea în lumina lunii. Odată ajuns, îşi pune mănuşile şi porneşte spre cea mai înaltă pantă. Se urcă pe sania ce o şi pornise la vale şi strigă cât putu de tare: “Pârtiaaa!”
Când ceasul îi arătă ora 5, plecă spre casă. Începuse o altă zi de adult.
Strainul (bogdan)
Se pricopsira cu el pe la inceputul toamnei. L-au gasit atunci in marginea satului, ranit dupa batalie. Cum nu le vorbea graiul, i-au spus Rosu dupa culoarea parului si a barbii. Starostele l-a pus sa-si faca casa undeva mai la vale de sat, ca sa nu sperie copiii. Nu s-a suparat. La o vreme s-a apucat de fierarie si i-a mers vorba de harnic si saritor. In noaptea focului satenii au putut sa-i pretuiasca si curajul, caci Rosu luptase din greu cu vapaia ca sa le salveze casele. Numai apa insistase sa si-o care de la fantana lui, din vale.
Devenire (LeeDee P.)
Pornise la vale, devreme. Vroia să izbutească cu orice chip. Era firav, aproape nebăgat în seamă și își dorea să se desăvârșească. Frigul și umezeala nu-l împiedicau deloc, ba chiar îl îmbărbătau. Perseverent, strângea cu nesaț tot ce găsea în cale și se avânta cu vitejie mai jos, tot mai jos. Când l-au văzut, copiii cu obraji rumeni, care chiuiau jucându-se la poalele dealului, l-au înșfăcat și l-au făcut un demn om de zăpadă, cu nas de morcov, chipiu de strachină spartă și mătură la subțioară.
Extaz (Cristian Dima)
Eşti muntele ce îl urc şi-l cobor cu sărutări fierbinţi. Sânii tăi sunt pietrele ce le caţăr cu vârfuri de limbă de foc. La vale mă îndrept şi mă scald în focuri umede gustând din plăceri considerate de unii tabu. Cu palma-ţi ating genunchiul asemeni unui nor ce umbreşte pâlcuri de pădure tânără şi sărutul îl conduc în dolina de sub a ta bărbie. Eşti zâmbet de soare, extazul cascadei, parfumul trandafiriu ce îmi inundă simţurile şi ascunde trăiri dintr-o noapte furibundă. Eşti vis, eşti trăire!
La vale…bolovanul (Mariana)
Mână în mână urcă panta muntelui până la stânca aceea cu formă de amforă. Zările albastre le umplu privirile. În vale pădurile de foioase parcă stau cu rădăcinile în aer. Frunzişul aminteşte de tot ce e efemer ducând spre culmi miros de putred. Doar iubirea celor doi pare a fi veşnică. Mâinile se caută din nou, se aprind, se sting în îmbrăţişări pătimaşe. În clipa de răgaz, el dă cu piciorul într-un bolovan. Rostogolirile lui la vale îi amintesc că e mai bine să nu pornească bolovanul pasiunii.
Moment de luciditate (LePetitPrince)
Cand se intorcea de la munca trebaluia prin casa cu voie buna de parca culegea floricele. Se iubeau mult. Adesea se jucau copilareste. Odata, i-a tras verigheta de pe inelar si a pus-o pe degetul ei mare. S-au amuzat pana ce au facut o constatare uimitoare, dupa care ceva a cam luat-o la vale: verigheta ei avea un aspect tern – caci isi lasase stralucirea in numeroase munci casnice. Aurul verighetei purtate de el stralucea, la fel ca atunci, in biserica, cand preotul i-a unit la bine si la greu.
A fi sau a nu fi in randul lumii (LePetitPrince)
Dupa fiecare an scolar incheiat, bunica ii spunea ca a mai urcat un deal. Cand a terminat cu scoala, nepoata a venit la bunica si i-a spus ca s-au sfarsit dealurile, urmeaza muntii. Batrana a crezut ca e doar asa, o vorba. S-a inselat bunica. Nepoata s-a apucat de urcat muntii, la propriu.
„In loc sa se marite, sa intre in randul lumii, ea umbla pe coclauri…O ia la vale nepoata mea” – spunea adesea batranica, in timp ce privirile ii urcau, dincolo de geam, pe coamele muntilor vecini cu casuta ei.
La Înălțime (LeeDee P.)
Sile Delavale se născuse într-un sat de pe valea Oltului; de unde și numele, datorită căruia, în copilărie, suferise batjocura colegilor care-l strigau: “băi, ăla de pe jos!”. Așa că Sile își propusese să dea din coate, să ajungă cineva și să se uite la toți, de sus. A început la căpșuni, în Spania și a continuat la Paris, în construcții, unde l-a remarcat șeful lui francez și l-a trimis să facă o școală de liftieri. Acum, însoțește turiștii din Turnul Eiffel și privește de sus, o lume întreagă.
Valea tăcerii (Gabi)
Şi azi şi mâine iar,când tu taci,eu plâng.Din descumpănire am senzaţia că vând.Mirosurile de pe tejghele stau cu muşterii la rând în timp ce străpungi câţiva kilometri de vânt,la vale de cuvânt.Nu eu,doar vântul se uita spre mine boţit.Când taci,mi-e un dor cumplit şi taci înteţind.Şi azi şi mâine iar,cobor în vale să pot urca.Şi atunci când e mai uşor pentru explozia din cuvânt,atunci înseamnă că taci aşteptând la capăt de drum,iar mie aproape nu-mi vine să cred că am putut până aici să purced.
Valea Neagra (Anca Vrînceanu)
Ograda e plina de butuci ce asteapta sa se faca stiva pentru iarna. Iarna se anunta geroasa. Mos Vasile trebuie sa mearga mai la vale sa mai taie cu drujba niste busteni. Padurea nu e a lui, asa ca a fluierat dupa latosul ciobanesc sa-l insoteasca in Valea Neagra. La tara, batranii se chivernisesc cum pot, de cand cu noii improprietariti, nu mai au nici un rost. Mos Vasile se puse pe treaba cand trei impuscaturi oprira duduitul drujbei. Doar cainele se mai auzi, jelindu-si stapanul in abisul vaii…
Viata la tara (Petra)
Stanga, dreapta, lan cu margarete, albe cu mijlocul galben; in departare se vede padurea. Verde, albastru, soarele arde. Are o ie alba barbateasca, gumari si pantaloni negri. In spate duce o coasa si cu mana stanga o tine pe Coca. Fluiera incet si mai spune din cand in cand “Ciocarlia!” si ridica ochii spre cer. Il vezi de departe coborand la vale, cantand si mangaind calul. Aducandu-mi aminte de fuga spre bunicul, din vale spre varful dealului, zic in sinea mea ca tare frumoasa-i viata la tara.
Puhoiul (Sictireli)
Cerul scapara continuu ca-ntr-o Apocalipsa. Un viet de locomotiva deraiata cobora de pe dealuri in valea unde oamenii isi construise casele din totdeauna. Ploaia s-a pornit cu putere. Un suvoi urias s-a pornit din varful muntilor si a spintecat satul in doua cum crapa arsita verii coaja unui pepene. Apa furioasa l-a aruncat ca pe o papusa de carpa intr-un cires si de acolo l-a tarat pana, hat! la conflunta cu Siretul. Acolo l-au gasit sfasiat de haine si plin de sange. Abia mai rasufla.
după deadline
Uriaşul (Călin)
A fost odată ca niciodată un uriaş atât de mare încât, din doi paşi, trecea într-o clipă peste şapte ţări şi peste şapte mări. De mare ce era, i se păreau aidoma vârful Everest şi Groapa Marianelor. Altfel spus, din punctul de vedere al uriaşului nostru, pământul era plat. Ceea ce devenise plictisitor. Aşa că într-o zi a plecat spre capătul Pământului, doar-doar va afla ceva interesant. Iar acolo, ce să vezi: o vale adâncă, în care sclipeau stele, ca o amintire din vremea în care era bebeluş, în poalele maica-si.
NOTă (grupul PA-urilor de fix 500)
La Valletta (Dan)
Terapie (Adela)
La Valeria (Ion Toma Ionescu)
Devenire (LeeDee P)
Moment de luciditate (LePetiPrince)
A fi sau a nu fi în rândul lumii (LePetitPrince) – 502 semne la o numărătoare mai atentă (lipseau niste spatii după semne de punctuatie)
La înăltime (LeeDee P)
Valea tăcerii (gabi) – după ce am lăsat spatii libere după semnele de punctuatie, au rezultat 514 semne 😦
Viata la tară (Petra)
La vale… bolovanul (Mariana) – si totusi 499…
neeligibile – a fost eligibilizat 😉
La Valeria (Ion Toma Ionescu) are 600 de semne.
după deadline
Aurel – file de poveste – Vania
Viaţa lui Aurel o luă la vale încă de pe la începutul său, însă acum mişcarea acesteia spre hăuri păru să accelereze, dacă putem identifica încremenirea cu mişcarea accelerată. Totuşi, mici satisfacţii îl încercau pe eroul nostru, cam ca atunci când te scarpini ori te scobeşti, mânat de micoze şi eczeme. În definitiv, cu ceva trebuia să-şi umple timpul. Astfel că şi personajul în discuţie râgâia, strănuta, ori mai răspundea la vreun salut, aceasta din urmă mai rar, totuşi, căci cine să-l salute pe Aurel? Câte-un străin, uneori. Şi, astfel, zilele trec în mod ireversibil, cum trec ele pentru oricine.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 