Plutonul 4, compania a III-a (batalionul nu-l mai stiu, poate mă ajută cineva, comandant era căpitanul Marin), U.M. 01184 (infanterie), Bacău, anul 1987, luna noiembrie.
Torni ţuica de prună din bidon în sticle de un litru. Folosești o pâlnie confecţionată din foile cu pătrăţele pe care altfel ai fi scris o scrisoare. Scrisoarea de azi e țuică de prune.
Sub pat, în jurul sticlelor, torni motorină, să acopere mirosul. Inutil, desigur.
În urmă cu 19 ani, când te nășteai, tatăl tău era în armată (atunci se făcea după facultate) şi a tras un chef pe cinste. Peste 5-10 ani vei face la fel, îți promiți.
Tuica e bună şi suficientă pentru un pluton de puştani obosiți. Nu trece mult şi vă faceți criță. După ce pleacă la culcare cu toţii, mai stai un pic pe o grămadă de lemne, cu carnețelul jucându-ți în mână. Ai scrie ceva. Priveşti în sus. Cerul e numai pentru tine, cu toate constelaţiile aşezate anume să te salute. Ce faci, Călin? Scriu. Eşti nebun, îţi strici ochii. Deh, ai şi tu o toană.
Dimineaţa mai ai ceva: o durere mâloasă în cap. Te simţi greu ca un sac de porumb.
Între timp, sunteți departe. Aţi lăsat deja Insula Mare a Brăilei în urmă. În gară ţi-ai făcut un cadou de ziua ta: un loz în plic, Lozul Toamnei. Câştigi 10 lei. Cu care îţi mai cumperi un loz. Unul necâştigător. A fost plăcerea ta.
Pe la Buzău suflă un vânt rece. Se aude un acordeon din compartimentul vecin. Ciori liniştite bat aerul cu aripa. Ti-e somn şi ţi-e răscoală moleşită. Esti plecat de acasă de 45 de zile. Mai ai de stat 250 de zile departe de lumea pe care o iubești și care nu va mai fi niciodată la fel.
Un coleg citeşte a zecea oară scrisoarea de la prietena lui. Pagini roz, scrise îngrijit. Nişte militari vă fac vesel cu mâna: Trei. Ce le pasă, răspoimâine sunt civili.
NOTĂ. Acest text este o adaptare mai bine documentată a episodului „Servesc patria. Cu damigeana”. Voi vedea, la sfârsit, cum le împac pe amândouă.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 