Servesc patria. Beat criţă la miezul nopţii

Noiembrie 1987. Plutonul 4, compania a III-a (batalionul nu-l mai stiu, poate mă ajută cineva, comandant era căpitanul Marin), U.M. 01184 (infanterie), Bacău

Torni țuica de prună din bidon în sticle de un litru. Folosești o pâlnie confecționată din foile cu pătrățele pe care altfel ai fi scris o scrisoare. Scrisoarea de azi e țuică de prune.

Sub pat, în jurul sticlelor, torni motorină, să acopere mirosul. Inutil, desigur.

În urmă cu 19 ani, când te nășteai, tatăl tău era în armată (atunci se făcea după facultate) şi a tras un chef pe cinste. Peste 5-10 ani vei face la fel, îți promiți.

Tuica e bună şi suficientă pentru un pluton de puştani obosiți. Nu trece mult şi vă faceți criță. După ce pleacă la culcare cu toţii, mai stai un pic pe o grămadă de lemne, cu carnețelul jucându-ți în mână. Ai scrie ceva. Priveşti în sus. Cerul e numai pentru tine, cu toate constelaţiile aşezate anume să te salute. Ce faci, Călin? Scriu. Eşti nebun, îţi strici ochii. Deh, ai şi tu o toană.

Dimineaţa mai ai ceva: o durere mâloasă în cap. Te simţi greu ca un sac de porumb.

Între timp, sunteți departe. Aţi lăsat deja Insula Mare a Brăilei în urmă. În gară ţi-ai făcut un cadou de ziua ta: un loz în plic, Lozul Toamnei. Câştigi 10 lei. Cu care îţi mai cumperi un loz. Unul necâştigător. A fost plăcerea ta.

Pe la Buzău suflă un vânt rece. Se aude un acordeon din compartimentul vecin. Ciori liniştite bat aerul cu aripa. Ti-e somn şi ţi-e răscoală moleşită. Esti plecat de acasă de 45 de zile. Mai ai de stat 250 de zile departe de lumea pe care o iubești și care nu va mai fi niciodată la fel.

Un coleg citeşte a zecea oară scrisoarea de la prietena lui. Pagini roz, scrise îngrijit. Nişte militari vă fac vesel cu mâna: Trei. Ce le pasă, răspoimâine sunt civili.

NOTĂ. Acest text este o adaptare mai bine documentată a episodului „Servesc patria. Cu damigeana”. Voi vedea, la sfârsit, cum le împac pe amândouă.

70 Responses to “Servesc patria. Beat criţă la miezul nopţii”

  1. Avatarul lui Dan

    Cred că te-am identificat.
    Huh, ce de păr mai aveai! Nu prea erai tuns reglementar… 😉

    Apreciază

  2. Avatarul lui gabi

    HAPPY BIRTHDAY CĂLIN HERA !!!

    Apreciază

  3. Avatarul lui angela ribus

    Si zici ca peste 25 de ani fiul tau va face la fel?
    Pai… mai e putin. :))

    Tare frumos povestesti.

    Apreciază

  4. Avatarul lui g1b2i3

    Ma bucur ca armata nu mai e obligatorie.

    Apreciază

  5. Avatarul lui LePetitPrince

    daca e o poza care nu trebuie sa lipseasca de pe blog, apai aceea e din armata, sa te tii trafic!

    Apreciază

  6. Avatarul lui daurel

    Aparitia „sticlelor” de plastic a usurat mult soarta soldatilor; si acum sunt uimit de perfecta etansare a dopurilor…

    Apreciază

  7. Avatarul lui CalinH

    Angela, atunci cred că plănuiam un fiu mai devreme. Fiu-meu are, acum, 9 ani. 😉

    Apreciază

  8. Avatarul lui bogdan

    pe lt.Ilinca il cunoaste careva?

    Apreciază

  9. Avatarul lui Mircea

    Salut, la UM 01184, 1987 , Batalionul lui Marin, compania 3 Cpt. Klein plutonul 4, ltMaj Olariu am fost eu si eu. M-am uitat pe poza si nu-mi recunosc colegii. Sa te fi inselat poate in privinta anului? Companiei? Plutonului?
    Numai bine

    Apreciază

    • Avatarul lui CalinH

      Salut.
      Se pare că ai fost la acelaşi pluton, un an mai târziu. Eu am fost cu siguranţă 🙂 în „sezonul” 1986-1987. Comandantul plutonului era lt. Mitran. În rest, Marin, Clain, tot tacâmul.

      Apreciază

  10. Avatarul lui Mircea

    ok, au am fost in 1987-1988

    Apreciază

  11. Avatarul lui george

    cpt.MARIN zis si „DULAPUL”,era proba de prostie!!!
    de PIPOS va mai amintiti ?

    Apreciază

  12. Avatarul lui george

    eu am servit patria in perioada 1983-1984,tot infanterie,la batalionul 2,era sef un cpt.ilioaia

    Apreciază

    • Avatarul lui CalinH

      Oho, eşti mai mare!
      Ilioaia mai era şi pe vremea mea.
      P.S. Faptul că rândurile mele au ajuns la aşa mulţi foşti soldaţi de la UM 01184 mă face să promit că voi continua.

      Apreciază

Trackbacks

Răspunde-i lui Mircea Anulează răspunsul