Servesc patria. La păscut

Serveam patria. Sau, folosind terminologia oficială, îmi satisfăceam stagiul militar. În anii aceia, iernile erau grele. Teribile.

…Mâncasem un ger cumplit. Să dau un exemplu. Aveam dormitorul la ultimul etaj, aproape de vârful plopilor din curte. Un pluton, un dormitor. Patul meu, aflat la cucurigu, era așezat în dreptul unei ferestre. Au fost câteva nopți în care auzeam foșnete printre crengile copacilor. Nu era vântul. Erau ciori care cădeau secerate de frig. Minus 20 de grade Celsius era ceva uzual. Noaptea, mai jos decât atât. Am prins o astfel de noapte într-o gardă, la marginea câmpului. „Păzeam” niște butoaie metalice goale, câteva mii, care pocneau. Făceau implozie, le săreau capacele. Ningea din aburii care îmi ieșeau când expiram pe gură. Mi se lipeau nările când inspiram.

…și a veni primăvara. Au apărut temperaturile de zero grade Celsius, apoi 2-3 grade cu plus. Ne dezmorțeam alergând pe dealurile aflate la marginea de Vest a Bacăului. „Culcat!”, „Salt înainte!”, „Culcat!”, „Salt înainte!”. Și tot așa. Uneori, cu masca pe figură, să simțim din plin aerul încă rece atunci când ni se dădea voie să respirăm.

La al treizecilea „Culcat!” din acea zi (aproximez), am fost nevoit să plonjez într-o mică băltoacă având marginile încă înghețate. În față, între mine și „inamic”, un mic dâmb, cât să nu mă ia „dușmanul” în cătarea puștii. Nu m-a interesat băltoaca. Nici noroiul. M-am bucurat să îmi trag sufletul.

Când am auzit comanda „Salt înainte!”, am văzut pe dâmbul din fața mea câteva fire de iarbă proaspătă, crudă. În stânga și în dreapta lui, alte smocuri. Mi-am dat masca jos, am rupt un smoc, l-am mirosit, apoi am început să-l mestec. Mirosea a pământ reavăn și a verde crud. Mirosea a versuri bacoviene. Avea gust de primăvară proaspătă. Am stat îndărătul dâmbului timp de două serii de comenzi, mâncând iarbă. A fost momentul meu de primăvară la capătul unei ierni lungi, cumplite. A fost primăvara din timpul „pușcăriei” mele.

Iarba verde a lui Dumitru Iuga

Mi-am amintit această întâmplare din primăvara târzie a anului 1987 citind ce povestește Dumitru Iuga în cartea „Academia politică de la Aiud” (Borbély Erno, Polirom 2019). Fostul dizident își amintea un episod simplu, banal din timpul detenției sale. Era deja de mai bine de trei ani în închisoare pentru „complot împotriva orânduirii socialiste”. Încercase să pună bazele Mișcării pentru Libertate și Dreptate Socială din România (MLDSR), o organizațe care ar fi urmat să se opună Partidului Comunist Român și să contribuie la schimbarea sistemului.

În primăvara anului 1986 (deduc că acesta era anul), pe când era închis la Jilava și suferea de ulcer și lipsă de vitamine, Dumitru Iuga povestește că „dantura i se depreciase rapid și iremediabil” și a fost dus la dentist. Iar în curte răsărise iarba. Iarbă proaspătă, verde crud. Și a simțit o poftă. Și i-a zis gardianului să-l lase să mănânce niște iarbă. „Glumind – evident că nu aveam de gând să fac asta”, povestește el, apoi completează: „…obsesia mergea atât de departe încât simțeai nevoia să mănânci tot ce era verde în jurul tău”.

Am înțeles ce a zis Dumitru Iuga. Am trăit sentimentul. Dar eu am avut norocul să gust iarba proaspătă. Am avut șansa să-mi pot asuma asta. Pentru el, cei șase ani de pușcărie comunistă au fost incomparabil mai cumpliți decât au fost pentru mine cele nouă luni de armată comunistă.

Aici sunt alte texte din seria Servesc patria: https://calinhera.wordpress.com/category/proza/servesc-patria/

4 comentarii to “Servesc patria. La păscut”

  1. Welcome back!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: