11/05/2021

Ce a vrut să spună Autorul

padure sex

La marginea pădurii, înainte de golul alpin (Munții Olimp) foto Călin Hera

Etichete: ,
10/05/2021

Instinct sau intuiție

Ursul Arthur stă pe gânduri în fața bârlogului, alături de ursoaicele lui preferate, Marița, Agnes și Jennifer. Frunzele abia încolțite încep să foșnească. Dacă s-ar fi bazat mai mult pe instinct și mai puțin pe intuiție, ursul Arthur ar fi găsit că acesta e un semn rău prevestitor. Dar ursul Arthur e mai preocupat să afle care sunt diferențele dintre intuiție și instinct decât să se întrebe de ce Marița, Agnes, ba chiar și Jennifer, au părăsit locul, în grabă. Femele, deh, și-a zis Arthur. A fost ultimul lui mormăit.

Etichete:
09/05/2021

Cioara cu ciocul de plastic

Am o cioară cu ciocul de plastic, cu gâtul elastic, cu ochiul din stânga sticlos și sarcastic, cu pene de-un negru monastic – lipite de piept foarte ecleziastic. Cu gheare prelungi (pleonastic) și pieptul umflat cam bombastic. Zboară fantastic. 

Etichete:
08/05/2021

încă nu era apus încă puteam

..încă nu era apus încă puteam 
privi de sus
puteam percepe încă (estompat) realitatea

dacă aș fi respirat adânc dacă
aș fi avut naivitatea 
să visez

atunci tot peisajul mi-ar fi năvălit în plămânul stâng
aș fi devenit eu însumi peisaj (pe dinăuntru)
aș fi zâmbit nătâng 

Etichete:
07/05/2021

Un pocnet scurt

Omul mic face ochii mari. Se holbează. Pe o piatră se mișcă, nesigur, o insectă. Un gândac încă nedezmorțit. O vietate cu multe picioare, pe care omul mare, trecând pe acolo (cu treabă), o strivește. Se aude un pocnet. A pocnit gândacul. Trecerea lui într-o lume mai altfel e însoțită deci de un pocnet scurt. În urmă rămâne un miros aparte, rece (nu persistă mult). Plus niște ochi bulbucați. Omul mic a învățat astăzi ceva (dar nu știe ce). Omul mare își șterge talpa. Ca să scape de urma verzuie.

Etichete: ,
06/05/2021

Pașii noștri cei de toate zilele

Ilarion stă pe bancă în fața blocului și mestecă vorbe în gând. A prins o dâră de soare și se dezmorțește. Îl așteaptă pe băiatul trimis să cumpere pâine, apă, mere și ce-o mai fi. „Ia telefonul ăsta cu tine, să te sun dacă-mi mai vine vreo idee”, i-a zis. Puștiul nu s-a întrebat cum o să-l sune fără să aibă telefonul la el. Dar a văzut că Ilarion n-a numărat restul și nu s-a uitat în pungă. Ci, doar, cu un zâmbet de satisfacție, în aplicația din telefon, aceea care-i numără pașii făcuți zilnic.

05/05/2021

Poemul omului invizibil, fără restanțe la întreținere

Doamna Ana a constatat că e fix o săptămână de când nu a mai ieșit din casă vecinul de la 47, cel pe care nimeni nu-l vede, nu-l aude. Da, ce-i drept, și el e cam tăcut. Nu salută, nu e salutat, nu zâmbește, nu e încruntat (așa ar putea începe Poemul omului invizibil, fără restanțe la întreținere). Au chemat poliția, pompierii. A venit și un blogger. Vecinul era în fotoliu (Netflix). Făcea pe mortul. Truc vechi. L-au zgâlțâit. A clipit. Tentativă de sinucidere, au menționat în procesul verbal. Era mai bună tentativa de a trăi.

04/05/2021

Subiectiv

Prima oară când ești pe un traseu de creastă, ți-e teamă. Îți vâjâie capul, ți se amestecă frica pură și mândria. Apoi te obișnuiești. Te împaci cu muntele, îl înțelegi, te cunoști mai bine pe tine însuți. Ți se pare firesc să ajungi acolo, să privești de sus. Te simți bine, ești puternic, în formă. Tinerețe fără bătrânețe, asta crezi că ai obținut. Apoi intervine ceva. Pe măsură ce înaintezi în vârstă, ți se pare că în fiecare săptămână e un pic mai sus vârful. În loc să-l urci, îl povestești.

Etichete: ,
03/05/2021

Parcă

O băbuță traversează strada și n-o ajută nimeni. Ajunge pe trotuarul celălalt și se oprește un pic să-și tragă sufletul. Vuietul străzii i se pare mai obositor decât cei câțiva pași pe care îi mai are de făcut până la intrarea în Oficiul Poștal. 
Își face curaj, scuipă-n sân, pornește mai departe, apoi își amintește ceva. „Sunt și eu om, chiar dacă sunt Superman”, zice ca pentru ea și se întoarce lângă semafor, apasă pe buton și așteaptă să se facă verde.
– Parcă erai băbuță, zice un trecător.
– Nu-i așa?

Etichete: ,
02/05/2021

A iubi

El merge pe drum, ea merge pe drum sau stă, se întâlnesc, se iubesc, au un copil. El o iubește pe ea și îl iubește pe copil. Ea îl iubește pe copil și are grijă. Copilul îi iubește pe amândoi, apoi devine adolescent. Tatăl îi iubește pe amândoi, dar nu arată (e ca o stâncă), mama îl iubește pe copil și are grijă, copilul se îndrăgostește de cineva de vârsta lui. Apoi copilul are un copil, pe care îl iubește, tatăl îi iubește pe toți, mama îi iubește pe copil si pe copilul copilului și are grijă. Dumnezeu e ca tatăl, îi iubește pe toți (dar mulți nu înțeleg că e ca o stâncă) și ca mama – are grijă. Fiul lui Dumnezeu îi iubește pe toți. Și le arată.

Etichete:
01/05/2021

Ce înseamnă spiritul sărbătorilor

Domnul inginer a plecat mai devreme de la șantier. Era deja nervos; proprietarul s-a răzgândit, vrea ușile mai mari (și-a dat seama că nu încape frigiderul și nici nea Puiu, zugravul). Arhitectul a dat din umeri, muncitorii au dat din cap, și duși au fost. „E Săptămâna Mare, șefu`”, au zis, voioși. I-a găsit la supermarket. I-a salutat și și-a văzut de cumpărături. A pus în coș, metodic, tot ceea ce se afla pe lista primită pe WhatsApp.

Citește în continuare
30/04/2021

Zâm. Zâmbet

O femeie tânără merge pe trotuar și parcă zâmbește (așa e mersul ei). Zâmbetul e ceva contagios. Se ia. Însă doar dacă te afli la distanța socială potrivită. Dacă ești prea departe, nu-l vezi. Dacă ești prea aproape, ești prea aproape ca să mai conteze și s-ar putea să-ți vină pur și simplu să săruți buzele care zâmbesc. Atunci zâmbești tu, însă doar în sinea ta. Zâmbetul se ia și dacă ești prea departe. Ca acum, de exemplu. Femeia cu mersul ca un zâmbet poate că nici nu e foarte tânără. Dar așa pare.

Etichete: ,
29/04/2021

Jikujku

…iată un nume potrivit pentru un motănel
preocupat să experimenteze 
(el însuși s-a semnat în acest fel)

la început a fost enigmaticul mesaj-reper
rt45555jukpă34rt4555jukpă345!@%$$$$$$#####%+
(prietenii de pe WhatsApp știu la ce mă refer)

a urmat versul alb tip limbaj de programare
jikiooooo
-0000000000909pP99o
ca o parolă cu litere mici cifre semne de punctuație plus o literă mare

un efort natural către concizie și necesara doză de autocenzură
ca un mesaj-manifest al felinei care se-ndură
să-ți transmită că dorește (dau doar un exemplu)
s-o strigi ușor jikujku atunci când toarce pe canapeaua-templu

Etichete:
28/04/2021

Stins

S-a mai stins o viață. În urma ei, două lumânări aprinse în fața ușii. Locuia la etajul VI, dar nu știu cine era. Nu știu ce a făcut, cât a trăit, cum a trăit, dacă a fost un om bun. Dacă a avut sau nu copii. Probabil că ne intersectam prin fața blocului și ne salutam amabil. Poate chiar ne zâmbeam. Dacă l-aș fi întâlnit pe stradă, la câteva sute de metri de bloc, poate nu l-aș fi recunoscut. E doar o presupunere. Poate îl știam, poate nici nu-mi voi da seama că nu mai e. Sau poate era o doamnă.

27/04/2021

Cele zece zile ale lui Ilarion

Ilarion și-a pierdut portofelul în care avea ceva bani, cărți de credit, permisul de conducere și buletinul. A blocat ce era de blocat, apoi a intrat în faza de reconstrucție: s-a bărbierit, s-a tuns, și-a pus sacou, a completat o cerere, a plătit o taxă, a stat la o coadă, a ținut spatele drept și a privit înainte fără să clipească. „Veniți peste 10 zile pentru buletin”. Când a întrebat cum poate dovedi, până atunci, că e el, doamna de la ghișeu a ridicat din umeri.

Neavând o identitate demonstrabilă, va fi ca inexistent. Dacă, neavând buletin, oamenii nici nu îl vor mai vedea? Vor trece, pur și simplu, prin el? Nu îi vor răspunde la salut? Dacă, privindu-se în oglindă, va vedea doar peretele din spatele lui însuși?

Ilarion simte dintr-o dată cât de importantă e, totuși, fiecare secundă în care ești perceput.

Dl. Lică tace. Ilarion știe că va spune ceva și abia așteaptă să afle ce. „Ți-am cerut vreodată buletinul când am stat de povești la o bere?”, întreabă dl. Lică într-un târziu.

26/04/2021

A fi aș fi

Altădată, aș fi încălecat pe-o șa. Uite-așa! Aș fi călărit, aș fi ajuns, aș fi descălecat. Aș fi priponit calul de un gutui, în spatele foișorului, i-aș fi adus apă și fân. Apoi aș fi salutat mesenii. I-aș fi făcut un semn hangiței. Aș fi înfulecat rapid, aș fi băut zdravăn. Aș fi râs, poate chiar în hohote. Aș fi ciupit corzile unei cobze. Aș fi ciupit hangița. Aș fi adormit butuc, m-aș fi trezit devreme, aș fi încălecat pe-o șa și tot așa. Dar am urcat în mașină, am plecat, am mers, am ajuns.

Etichete: ,
25/04/2021

Nicăieri nu e mai duios ca acasă

S-a întins la drum înainte de răsăritul soarelui. Plouase. O ploaie rece, pe alocuri cu bulbuci. Știa că nu va fi ușor. Și asta nu doar din cauza emoțiilor mari, care pe unii ar putea chiar să-i răpună (auzise că au existat cazuri). Ci și fiindcă drumul era presărat cu pericole, multe dintre ele fatale. Dar chemarea era prea puternică. Cum adică să se dea bătut?!

…Târziu, ajuns de partea cealaltă a trotuarului, s-a ghemuit în cochilie șoptind duios: „Acasă”.

Etichete: , ,
24/04/2021

Un autor găsit printre personaje

Trăia odată un om cu suflet mare. În afară de suflet, avea și o gură mare. Imensă. Ar fi încăput lejer în ea un pescar, o balenă, niște câini și încă ar mai fost loc de rafturi întregi cu texte scrise mărunt (gura lui mare se exprima în scris).

Citește în continuare
Etichete:
23/04/2021

Locul și blocul domnului Lică

Ca orice personaj, dl. Lică poate avea zeci de ani în șir aceeași vârstă. Personajele se pot plimba dezinvolt pe Scara Timpului (dacă Autorul vrea să transmită ceva anume sau pur și simplu nu e atent). Există și personaje nervoase, care se încăpățânează să rămână într-o anumită ordine firească a lucrurilor. Dar dl. Lică are simțul umorului și nu se supără dacă e plimbat încoace și încolo, câtă vreme rămâne locului. Iar dl. Lică s-a obișnuit cu locul lui. Cu locul și cu blocul.

%d blogeri au apreciat: