Sunt curios cum percep oamenii de rând din Rusia destinul lui Navalnîi. Dacă lichidarea lui îi pune pe gânduri. Este extraordinar că aceia mai curajoși dintre ei au ieșit în stradă în primele ore după ce s-a făcut anunțul oficial despre lichidarea ultimului mare oponent al dictatorului Puțin. Dar masa tăcută? E nepăsătoare? Neputincioasă? Captivă narativelor oficiale și complice?
Eu recunosc că am tăcut în prima fază. Deși era un eveniment previzibil, nu am crezut că se va produce. Am crezut că are un fel de „protecție”. Ce nebun se întorcea în Rusia, [i]acea Rusie[/i], după ce fusese vădit că Putin îl vrea mort. Pur și simplu mort. Presupun că doar tipul de nebun care chiar crede că are un destin și că merită chiar și să-și dea viața pentru a-și împlini menirea. Greu de înțeles.
Am înțeles că e [i]pe bune[/i] 100% abia atunci când am văzut-o pe soția lui la Munchen. O altă „nebună” pentru care viața ei sau a soțului ei sunt mai prejos decât ceea ce au găsit că e menirea lor. Cu ochii roșii, cu privirea înfiptă în public, cu fața ca sculptată, proaspăta văduvă a lui Navalnîi a zis: în mod normal ar fi trebuit să iau avionul și să merg la copii. Dar Alexei ar fi fost aici, în fața voastră.
Personal, sunt fascinat că poporul ăsta rus, dincolo de faptul că a permis apariția unor criminali precum Stalin sau Lenin și regimul lor scelerat, „produce” și astfel de eroi tragici. M-a impresionat că au ieșit în stradă câteva mii de oameni. Picături într-un ocean de lașitate și complicitate, dar gestul a fost făcut. Într-un regim stalinist pur, e de notat.
Altfel, regimul reprezentat de Putin (dar în jurul lui sunt armate de criminali și scelerați, să nu uităm!) este Răul pe pământ. Sunt îngrozit de faptul că există mulți români care nu conștientizează asta. Ba, chiar, aplaudă. Vorbesc despre „criminalii” de la Bruxelles. Pot înțelege mecanismele nostalgiei după regimul comunist, pot înțelege mecanismele dacopatiei. Le studiez. Dar mi-este greu să accept că „adepții” pot fi în același timp și de bună credință, și cât de cât inteligenți.
La noi s-a mers multă vreme pe explicația că în România comunistă lumea „nu știa”. Oamenii „nu știau” că vecinii lor erau săltați noaptea, din case, că existau deținuți politici, așa-zise reeducări și incredibil de numeroase eliminări fizice (generații întregi de elite). Tot așa cum unii au crezut sincer că Nicolae Ceaușescu „nu știa” că oamenii o duc rău.
Românii au acceptat aceste explicații-pretext pentru a dormi mai bine noapte și, cumva, acoperiți de faptul că nu au prea existat dovezi că „ar fi știut”.
Acum, oricine vrea, să știe, „știe”. Află.
***
Sunt curios ce spun oamenii din Rusia. Căci ei „știu”. Navalnîi a fost real. Practic, și-a dat viața pentru ca semenii lui „să știe”. Au aflat? Ce fac azi? Ce vor face mâine? Știu sau își țin capul între umeri? Nu există comparație, dar au stat cu capul între umeri și la gestul Marinei Ovsyannikova.
Care face un apel către foștii ei colegi, cărora le cere să se ridice, să oprească camera, să arunce microfonul și să înceteze să facă propagandă regimului criminal. „Știți perfect că Putin l-a ucis pe Navalnîi. Încet și dureros, în fața lumii întregi. Și voi l-ați ajutat să facă asta!”, zice Ovsyannikova.
***
– Ce mesaj le transmiți rușilor?, era întrebat Navalnîi în filmul documentar Navalny (2022).
– Să nu se dea bătuți niciodată.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un comentariu