Munţii Olimp. Om mică secvenţă surprinsă înainte de a ne împresura ceaţa. FOTO: Călin Hera
În ceea ce ne priveşte, am ajuns la Litochoro, ultima localitate dinainte de munte, un pic după prânz. Eram hămesiţi, aşa că am pierdut o oră şi jumătate la masă.
La 14.30 lăsam maşina la Prionia. Era sâmbătă şi erau multe maşini parcate acolo.
Munţii Olimp. Ultimele retuşuri înainte de a lăsa maşina să se odihnească niţel – Fotografie făcută de Adi B.
Munţii Olimp. Hartă care-mi place, chiar dacă nu e foarte folositoare. Am găsit-o aici
Urcuşul de la 1.000 de metri la 2.720 m (Refugiul Giosos Apostolidis) e greu dacă eşti neantrenat. Ghidurile estimează că e nevoie de 6 ore. Simţi fiecare minut, mai ales dacă ai plecat de la Bucureşti la 2.30 dimineaţa şi ai condus vreo zece ore. Simţi fiecare metru pe care îl urci. Transpiri toate berile băute şi nebăute. Urcuş tipic, deci.
Sunt câteva locuri în care e musai să faci popas ca să-ţi umpli ochii de privelişti, plămânii de aer pur şi imaginaţia…. Imaginaţi-vă cum poate fi un loc amplu care se numeşte Platoul Muzelor!
Munţii Olimp. La ieşirea din pădurea de Pinus cembra. Foto: Călin Hera
Pe creasta dinainte de Platoul Muzelor am fost ajunşi din urmă şi dinainte şi din toate părţile de o ceaţă groasă şi foarte umedă. Eram destul de obosiţi şi am fi vrut să fi ajuns deja la refugiu. Cărarea era foarte bună, marcajele excelente (intercalate cu bălegarul proaspăt lăsat de caii de aprovizionare). Ştiam că suntem pe drumul cel bun, dar în cele aproximativ 90 de minute de bâjbâială (a fost o ceaţă olimpică!) am reevaluat teza potrivit căreia călătoria e importantă, nu destinaţia (ulterior am revenit la filosofia din versurile Anei Blandiana – „Mi s-a spus să te caut, nu să te găsesc” -, dar am făcut asta la adăpostul unui acoperiş) .
Când am auzit talăngile cailor, m-am bucurat. Când am văzut, în ceaţă, lumina refugiului, la 60 de metri depărtare, am râs. Când am băut cana cu ceai fierbinte, i-am mulţumit lui Dumnezeu. Că am ajuns acolo şi că sunt împreună cu fratele meu şi cu prietenii mei din copilărie.
Apoi am adormit, întins pe-o masă (refugiul era plin). Am dormit butuc, de la 10 seara la 5.45 dimineaţa, când s-a dat startul la micul dejun.
- Refugiul Giosos Apostolidis, fotografiat a doua zi de sub vârful Mythikas. Soarele se pregătea să răsară, iar noi eram deja pe drum spre vârf. Foto: Călin Hera
Călin Hera. PA-uri şi mirări 