Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | La Odeon! | Despre O… la Dacă Pergolesi ar fi avut… |
| PAct | meetSun.ro la Votaţi statuia preferată | |
| Luat de suflet | mee… la Drepturile copilului conceput | |
 | CalinH la Povestea Magicianului negru-al… |
Anamaria Antoci, The Producer
Eram în echipa de comunicare a unui eveniment uriaș. Mai complex decât îmi puteam imagina atunci. Totul se lățea. Zilele deveneau din ce în ce mai scurte. „Am găsit pe cineva să ne ajute”, ni s-a spus. Când am văzut-o prima oară, în prima secundă, mi-am zis: „Pe buneee?”.
Zoltan Lorencz, „Strigătul mut”. Că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti. Foto: Călin Hera
Zoltan Lorencz, cunoscut mai ales ca „fotograf al vedetelor”, și-a deschis joi cea de-a treia expoziție de pictură, „Tu și eu”. Cele 18 tablouri sunt despre „joaca dintre un bărbat și o femeie”. Vernisajul a adus la AlertArt Gallery peste două sute de oameni. Expoziția va fi deschisă toată luna aprilie. Zoltan Lorencz, care a studiat Arte Plastice și Fotografie, se consideră un surparealist care preferă pictura, dar trăiește din fotografie. „Pictura vine din om. Fotografia din aparat”, spune el într-un interviu pentru Agenția Tudor Communication, la care am contribuit și eu un pic.
Zburătorul, pictură de Zoltan Lorencz. Sursa: Facebook
Cine nu îl cunoaște pe Zoltan Lorencz? Cine nu îl cunoaște, nu e. Vreau să spun, nu e timpul pierdut. Mă refer și la cei care cred că îl cunosc pe Zoltan, dar nu știau că celebrul fotograf pictează. Am spus „celebru”? Prietenii știu de ce.
Împreună cu fiica mea și cu Anca Dionisie, poeta
Mergeam în urmă cu patru ani la o lansare de carte specială. Și lansarea, cu muzică de cea mai bună calitate, live cu Walter Dionisie, cu picturi și o atmosferă creativă, la Sala Palatului, și cartea Apa de ploaie, scrisă de una din poetele mele preferate, Anca Oprescu (azi Dionisie), al cărui blog l-am descoperit cu bucurie și pe care l-am frecventat cu drag.
Din când în când, vin mesaje alarmante dinspre presa din România. Ultima este despre plecarea a trei șefi importanți de la România liberă, primul ziar important al istoriei mass-media postedecembriste. Ce înseamnă aceste frământări? O luptă la capătul căreia nu știm sigur dacă binele învinge. Presa moare, dar nu se predă. Doar se transformă. Însă are nevoie de jurnaliști. Care sunt forțați să își plece capetele. Unii cedează. Alții se încăpățânează să nu. Unii pleacă, alții revin.
Maria Livia Ognean (Mary) a fost aleasă Femeia Anului 2015 în Sibiu
Sper ca simpaticii cititori ai acestui blog să se bucure alături de mine: fosta mea colegă de liceu, Mary (Maria Livia Ognean) a fost aleasă Femeia Anului 2015 în Sibiu, întrecând-o, de exemplu, pe doamna Carmen Iohannis, soția președintelui, nominalizată și ea, alături de alte doamne de ispravă.
Maria Livia Ognean, medic neunatolog la Sibiu. Sursa: Facebook
Jucam Prinsa în aproape fiecare pauză. Eram într-a cincea, perioada băieți contra fete. Mary era foarte agilă. Băiețoasă. Blondă. Râdeam împreună. O zbugheam. Era bună la mate, la română, la franceză, la botanică, la sport. Apoi la fizică, la anatomie, la chimie, la engleză. În orele de după ore, seara, când profa de filozofie ne chema în clasă la lăsarea serii și, aproape clandestin, scotea dintr-o sacoșă un pick-up adus de acasă și ne punea să ascultăm Beethoven, Rahmaninov, Schubert, Ceaikovski, Vivaldi și ce mai reușea să adune (întâlniri care, printr-a doișpea, se mutau la dânsa acasă). Mă bucur că, gândindu-mă azi la Mary, am rememorat această amintire despre diriga. Era de gașcă. Şi ea și noi.
La Tiraspol, în vreme de război, împreună cu prietenul nostru, care ne-a fost translator. P.S. Bărbosul sunt eu. Foto: Sorin Stanciu
Îl caut pe băiatul din această fotografie. Pe cel mai tânăr. Nu pe bărbos. Bărbosul sunt eu. Eu din urmă cu 23 de ani. L-am cunoscut atunci, cu ocazia călătoriei în Transnistria, pe vreme de război.
Coperta cărții „Căderea în sus”, Eugen Evu
Am primit de la Eugen Evu proaspăta lui carte, Căderea în sus, o consistentă antologie de poeme românești și traduse (peste 600 de pagini!), Editura TipoMoldova, Colecția Opera Omnia. Vă arăt aici un poem, Adio domnișoară! scris în anul 1978, cu câțiva ani înainte ca eu însumi să mă fi împrietenit cu el, proful meu de poezie.
Adio, domnişoară!
Înşeală‐mă când încă‐s foarte viu
Fă‐o să ştiu, sau fără să o ştiu
Trădează‐mă la timp cât se mai poate
Când mor de tot să nu‐ţi mai faci păcate
Iar când auzi că‐n fine, am murit,
Tu să nu‐i crezi, oricum, m‐ai părăsit
De‐aceea ‐năst voios poem, spre seară ,
Dă‐te cui vrei. Adio, domnişoară!
(1978, Deva).
Vedere din Boston, cu Gelu, Dan și Tibi. Sau, după cum sună explicația foto originială: Athos, Portos și Aramis (sau viceversa), din Hunedoara la Boston. Sursa: bostondanieln.wordpress.com/
Prietenul meu Dan Necșa a avut parte de două călătorii în SUA în ultimele trei luni. Ceea ce mi se pare OK. Mai ales că cele două călătorii au inclus orașul meu preferat, New York (prima), respectiv orașul la care visez: Boston (a doua).
Eugen Evu, aici vorbind despre o carte de poeme, care mie îmi este foarte dragă. Foto: Remus Suciu
Scriitorul Eugen Evu face public un Apel către scriitorii urmăriți de fosta Securitate, cărora le cere să facă publice dosarele de urmărire, ”fiindcă sunt datori faţă de Literatura Română şi generaţiile următoare”. Scopul acestei publicări: ”contracararea oribilului mecanism al șantajului și manipulării, de la om la om, de la instituţie la instituţie”.
Cu Amalia Enache, după proiecţia filmului Aferim!, care a deschis Festivalul Filmului European la Hunedoara. Foto: Sebastian Bârgău
Am revăzut pe dinăuntru Casa de Cultură din Hunedoara ieri, 29 mai, după foarte mulţi ani. Vreo douăzeci, teamă mi-e. Aceleaşi săli somptuoase, aceleaşi scări de marmură, tavanul înalt şi scena. Emoţie.
Apoi au început să vină oamenii. Cine a organizat vreodată un eveniment public ştie ce înseamnă să aştepţi să vină oamenii, să te întrebi dacă vine cineva, câţi vor veni, cum li se va părea, dacă e totul în regulă, dar dacă am uitat ceva important?
Infograf – semimaratonul inteligent și generos de la Sibiu (ediția 2014). Sursa: maratonsb.ro
Am mulți prieteni care aleargă. Unii m-au surprins, pentru că în anii de liceu le alerga mai mult mintea decât o făceau picioarele. M-au surprins, însă foarte puțin. Cei care aleargă azi din picioare, deși au trecut de 45 de ani, dovedesc că încă le aleargă mintea. Că, adică, sunt oameni faini și deștepți. Am și prieteni mai tineri care aleargă, dar am vrut să îmi scot pălăria, în debutul acestor rânduri, în fața celor de vârsta mea. Cred că atunci când ai în palmares un maraton sau un semimaraton te simți bine. Eu nu mă pot lăuda cu asta, dar mă pot bucura pentru cei care au această izbândă. Mă refer în primul rând, desigur, la cei care se antrenează printre picături mai mari sau mai mici, oameni cu ocupații serioase, cu poziții importante în societate, prin țară sau prin alte țări.
Imagine din filmul Viktoria. Sursa: ffe.ro
”Istoria recentă nu a înregistrat la noi momente precum Budapesta ’56, Praga ’68 sau Solidarność, ceea ce a generat o serie de complexe de inferioritate în perioada postcomunistă. Nu sîntem singurii. Nici bulgarii nu au avut. Nici măcar ceva similar Timișoarei din 1989, fapt care a produs în țara vecină aceleași complexe de inferioritate.
Captură a articolului. Sursa: cioaravopsita.ro
Am lăsat să treacă o zi. Apoi încă una. Am zis că-mi trece. Emoția. Mă bucur când se scrie frumos despre cineva care e în mare formă și are înainte tot drumul. Dacă vreți să citiți un text emoționant (și încă nu ați făcut-o), vă recomand amintirile lui Vladimir Brylynski despre Sanda Nicola. Atenție, textul are un puternic impact emoțional, așa că vă sfătuiesc să țineți o batistă pe-aproape.
Mesajul de Paşte al lui Cristian Ştefănescu. Sursa: Facebook
Unul dintre cele mai faine mesaje de Paşte ale prietenilor mei de pe Facebook a fost postat sâmbătă de Cristian Ştefănescu.
Afişul Festivalului Filmului European ediţia 2015
În Franţa, am auzit recent, din cauza constrângerilor bugetare, industria festivalurilor va avea de suferit în acest an. Se pun la cale greve, se scriu prohoduri. Este o veste care nu are a bucura pe nimeni, în afară doar de vreun contabil din ministerul lor de finanţe. Deşi, se ştie, un festival făcut deştept nu înseamnă doar celtuieli, ci şi venituri frumuşele, directe şi indirecte, plus bucurarea contribuabilului. Ceea ce nu-i de colo.
Valentin Leahu şi Mircea Diaconu în secvenţa de la min. 10 a filmului „Dragoste pierdută” (2008). Sursa: captură YouTube
În această dimineaţă, deschizând eu ca tot omul pagina-mi de Facebook, mă trezesc întâmpinat de un mesaj de la un vechi coleg de redacţie – o redacţie frumoasă, care nu mai există de mulţi ani decât în amintiri.
Mă bucur să vă spun, prieteni, că planul lui Zolty prinde să se concretizeze. Pe scurt, pentru cei care încă nu au aflat: Zolty, un blogger special, a hotărât să ofere un cărucior electric cuiva care are nevoie. Ca lucrurile să fie duse la bun sfârşit, avea nevoie de un sponsor care să transporte cadoul şi să achiziţioneze acumulatorii necesari căruciorului, astfel încât câştigătorul să se poată aşeza liniştit şi să se plimbe.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 