Imagine din filmul Viktoria. Sursa: ffe.ro
”Istoria recentă nu a înregistrat la noi momente precum Budapesta ’56, Praga ’68 sau Solidarność, ceea ce a generat o serie de complexe de inferioritate în perioada postcomunistă. Nu sîntem singurii. Nici bulgarii nu au avut. Nici măcar ceva similar Timișoarei din 1989, fapt care a produs în țara vecină aceleași complexe de inferioritate.
Poate că și acesta este unul dintre motivele care fac din filmul Viktoria al regizoarei Maya Vitkova o peliculă ce seamănă foarte mult cu cele ale „noului val” românesc. Povestea e simplă și foarte tăcută: Boryana (superb jucată de Irmena Chichikova, a cărei privire tristă face cît sute de replici inexistente în scenariu), nu vrea să facă un copil pe care să-l crească în Bulgaria comunistă. Nu reușește să-și convingă soțul să fugă din țară. Încercările empirice de avort eșuează, drept consecință copilul se naște fără buric. Autoritățile văd în această malformație un miracol, confiscat propagandistic, dar cu o fervoare ce ține mai degrabă de misticism. Lipsa cordonului ombilical este interpretată de Todor Jivkov drept un semn divin: nașterea omului nou, „rupt de trecut”…”
Așa începe textul publicat astăzi în Dilema veche de Alexandru Pătrașcu, pe care cititorii acestui blog îl cunosc deja pentru Despre Operă și Despre Demnitate. Viktoria este un filmul-eveniment care va fi proiectat în această seară în închiderea Festivalului Filmului European (19:30, Cinema Elvire Popesco).
Dacă nu apucați să vedeți filmul, citiți măcar prezentarea făcută de Alexandru. Nu vorbesc prostii.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un comentariu