
Vedere din București. Lancea, Der Speer, repetiția finală Parsifal, Ateneul Român. Foto cu telefonul: Călin Hera
Timp de aproape 40 de ani, dl. Lică s-a ținut deoparte de Wagner. Richard Wagner. I s-a spus că muzica lui Wagner e grea, prea grea, și te poate dili. N-a înțeles prea bine ce înseamnă asta, dar s-a ținut, cuminte, deoparte. Până într-o zi în care s-a nimerit la Ateneu, la o repetiție. Nu insist asupra coincidențelor care l-au trimis acolo. Important e că dl. Lică a intrat în Ateneu într-o seară de mai. Ziua a treisprezecea. Avea emoții, deci se afla în cea mai potrivită stare. Dl. Lică față în față cu Parsifal.
Întâlnirea dintre dl. Lică și Parsifal a fost consemnată conștiincios în carnețelul primului. Am aruncat un ochi, am copiat câte ceva (cu voia autorului) și am găsit nimerit să vă arăt. Dacă n-am fost la spectacol (joi 14, vineri 15 mai), mă mulțumesc cu ultima repetiție înainte de premieră. Puteți citi mai multe pe excelentul site Despre opera. Puteți asculta. Dar, așa cum mi-a zis Alexandru, nimic nu se compară cu audiția live. Cel puțin atunci când e vorba de Wagner. Richard Wagner.