Provocarea de marți pentru ziua de Miercuri

Copii studioși. Foto: Călin Hera

Copii studioși. Foto: Călin Hera

Iscat fiind de un comentariu al Ancăi* și, desigur, de răspunsul meu**, vin astăzi în fața voastră cu o propunere / provocare. Despre ce este vorba?

Este vorba despre Fenomenul „Miercurea fără cuvinte”. Căci un adevărat fenomen este.

Scurtă istorie a Miercurii fără Cuvinte

… Adică obiceiul acela fain, adus pe meleagurile noastre de Carmen, care ne-a provocat vreme de șase ani, să postăm în fiecare zi de miercuri câte una sau mai multe fotografii și atât. Fără text. Fără cuvinte. Ăsta a fost jocul propus, la care au participat săptămâna de săptămână zeci de bloggeri (au fost săptămâni cu peste 100 de participanți).

Carmen reușise să impună regula „fără cuvinte”; cei care nu o respectau erau scoși cu eleganță din joc. Mi s-a întâmplat o dată și mie. Nu m-am supărat. Dimpotrivă. Am scos cuvintele din postare și am reintrat în joc. Cu ambiție.

Mai multe despre istoria MfC, într-un interviu-bombă, pe care Carmen mi l-a acordat cam de multicel, dar care e aproape-aproape gata de publicare. Fiți pe fază!

Despre felul în care văd eu regula de bază

Apoi, când Carmen s-a retras, am preluat eu organizarea jocului, care nu e nici mai complicată și nici mai simplă decât pare.

N-am aplicat încă la sânge regula „fără cuvinte”, poate și fiindcă foarte mulți participanți sunt mai vechi decât mine. Îmi propun ca în săptămânile viitoare să discut frumos cu fiecare participant care se folosește și de cuvinte în Miercurea fără Cuvinte.

Prietenii acestui joc creativ știu că, din considerente tehnice, am fost nevoit să duc tabelul pe blogul Naiv prin România.

Despre ideea de provocare

Îmi mai propun ceva: să vă provoc, săptămânal (și acum vin la subiectul enunțat încă din titlu), să aduceți la colecție fotografii care să rimeze cumva, să răspundă cumva, original, temei propuse.

Dacă eu spun „măr”, de exemplu, nu mă aștept să postăm fiecare câte un coș cu mere, dar ar fi fain ca fiecare sau cât mai mulți să arate câte ceva care să aducă a livadă, Adam și Eva, mărul de la Shanghai ș.a.m.d. Nu e complicat, nu e obligatoriu, ci poate doar să aducă eventual ceva mai mult fun.

M-aș bucura să fie mulți aceia care să încerce să ridice mănușa, așa cum mulți au făcut-o deja, chiar dacă nu a existat vreo temă explicită.

Adevărul e că eu însumi mă simțeam provocat de titlurile date de Carmen în Miercurea fără cuvinte, de vreo fotografie postată de ea, și încercam să dau replica. Prin urmare, nu era nici atunci o temă explicită, doar una implicită, pentru mine personal. Așa e și acum. Dar mă gândesc să experimentăm asta, să fac un anunț lunea, de exemplu. Să vedem.

Provocarea de luni pentru ziua de Miercuri

Vă propun să postăm miercuri fotografii care să arate ce înseamnă pentru voi cuvântul Împreună. Care este imaginea pe care v-o sugerează acest cuvânt? Care este fotografia care înseamnă Împreună?

Ideea mi-a venit știind despre concursul de fotografie organizat de Ambasada Olandei, care chiar așa se numește, „ÎmprEUnă”. Ce ziceți?

 

* Întrebarea Ancăi: „Calin, am o intrebare: unde anunti tema zilei de miercuri? ca sa ma documentez si eu si sa ma aliniez la cerinta… pe cat posibil :)))

**Răspunsul meu: Ah, bună întrebare. Nu există un anunț (dar mă gândesc că am putea încerca și această variantă). Pe vremea lui Carmen, mă simțeam provocat de titlurile ei din Miercurea fără cuvinte, de vreo fotografie postată de ea, și încercam să dau replica. Prin urmare, nu era nici atunci o temă explicită, doar una implicită, pentru mine personal. Așa e și acum. Dar mă gândesc să experimentăm asta, să fac un anunț lunea, de exemplu. Să vedem. Mulțumesc pentru întrebare, uite ce ai iscat! :)

Vă cer scuze că abuzez de aceste ping-uri, dar aș vrea să aflați despre provocarea mea 🙂

Gianina, Piratul cinefil, Rux-Copilărim, Alex-B, Sorin, Ileana-Carmen, Laura, Jurnal cu flori, Pauza de ceai, cristi, Anca, Paula, Poteci de dor, Jurnalul Denisei, Elena, addicted, Andra, Lumea lui Alexandru, Angi, Floarea, Andra, Daurel, LePetitPrince, NaivLucruri interesanteMihaela, Zolty, Flaviana, Zina, Ileana, Suzana, Iulisa, Vasilica, Liviu, Gigi Țepuș, Grișka, Mihaela, Morișca, domnu io

13 Responses to “Provocarea de marți pentru ziua de Miercuri”

  1. Raspund pozitiv provocarii, chiar daca nu saptamanal ma voi incadra in tema, dar atunci nu voi inscrie link-ul desi tot MIercurea fara cuvinte va ramane numele postarii si atunci 🙂

    Apreciază

  2. E o idee buna.
    P.s. Nu stiam de initiativa ”ÎmprEUnă”.Ma mir ca mi-a scapa.Fiica mea cea mica lucreaza de multi ani in Olanda.

    Apreciază

  3. Mă laud când am ocazia…

    Apreciază

  4. O sa incerc sa rezonez cinefil la ce tematica se propune, ii bine ca stiu mai din timp, este de multe ori cand uit ca e miercurea fara cuvinte.

    Apreciază

  5. Dragostea poate supravieţui chiar şi fără cuvinte. Nu şi fără tandreţe.

    Apreciat de 1 persoană

  6. Voi încerca să mă ţin de temă. În cazul în care nu pot, nu am timp sau nu găsesc (eu nu postez fotografii făcute de mine), pot înscrie linkul în tabel şi aşa? Nu aş vrea să stric jocul.

    Apreciază

Trackbacks

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: