Zoltan Lorencz, „Strigătul mut”. Că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti. Foto: Călin Hera
Zoltan Lorencz, cunoscut mai ales ca „fotograf al vedetelor”, și-a deschis joi cea de-a treia expoziție de pictură, „Tu și eu”. Cele 18 tablouri sunt despre „joaca dintre un bărbat și o femeie”. Vernisajul a adus la AlertArt Gallery peste două sute de oameni. Expoziția va fi deschisă toată luna aprilie. Zoltan Lorencz, care a studiat Arte Plastice și Fotografie, se consideră un surparealist care preferă pictura, dar trăiește din fotografie. „Pictura vine din om. Fotografia din aparat”, spune el într-un interviu pentru Agenția Tudor Communication, la care am contribuit și eu un pic.
Ce înseamnă pentru tine femeia și crapul, leitmotivul tablourilor care alcătuiesc expoziția „Tu și eu”? Apropo, e vorba într-adevăr despre crap sau e un pește oarecare?
O femeie și un crap din expoziția „Tu și eu” a lui Zoltan Lorencz. Foto: Călin Hera
Picturile din această expoziție nu sunt prea complicate. Totul poate fi explicat punctiform. Poate fi un pește oarecare, dar i-am dat chip de crap fiindcă e forma cea mai tipică, se identifică cel mai mult cu forma unui pește. Dar, firește, e vorba de soi anume, ci de ideea de pește. E ceva care tace și trăiește într-un abis (așa s-a numit prima mea expoziție, „Abis”). Am eu o chestie cu abisul ăsta. Ne-am născut în apă, de acolo a pornit totul. Eu mă identific cu peștele. Eu sunt crapul. Și crapul meu vreau să aibă trimiteri și conotații. E animalul perfect. Este foarte haios, dar și bun la suflet. Se și joacă, dar te și poți bizui pe el.
Peștele e abil uneori. Femeia este jocul. În tablourile mele este despre jocul dintre bărbat și femeie. E despre problemele lor, stările lor, exprimate din ambele puncte de vedere. Bărbatul care se simte stăpân. Femeia care pare neajutorată, cere poate fără să vrea ajutorul bărbatului. Este și răzbunarea.
Zoltan Lorencz a strigat timp de două săptămâni după tragedia de la Colectiv
„Strigăt mut”. Probabil cea mai prețioasă lucrare a lui Zoltan Lorencz. Sursa: Zoltan Lorencz
Am înțeles că ai făcut lucrarea „Strigăt mut” în două săptămâni, începând cu a treia zi după tragedia de la Clubul Colectiv. Impresia este că ai lucrat „dintr-una”. Este ceva în acest tablou care stătea de mai multă vreme în mintea ta?
Toate atentatele, toate conflictele dintre religii s-au amplificat în timp în mintea mea. Tragedia de la Colectiv a amplificat totul. Ne-a atras atenția asupra naivității în care am trăit mereu. Eu am participat la toate manifestațiile, am fost peste tot. În drum spre casă, încercam să mă descarc, să-mi exprim în felul meu ceea ce simt. Am făcut-o pe Facebook și pe pânză. Iar spre deosebire de Facebook, mesajul de pe pânză trebuie să rămână. Ceea ce fac în pictură e mai mult și rămâne.
Am lucrat două săptămâni pentru acest tablou. E un termen foarte foarte scurt, cel puțin pentru mine. Eu pictez numai când simt. Nu dau niciodată zor să termin. A picta înseamnă să te transpui. E ca la scris. Uneori, a doua zi, modifici, nu îți mai place. Suprarealiștii lucrează mai mult la o pictură. De aceea, suprarealiștii expun mai puțin.
Mesajul nu se referă numaidecât la Colectiv. Sunt descrieri biblice. Am încercat să aduc ceva din acel peisaj, al răstignirii, și să transpun ceea ce am văzut la Colectiv. E în tablou pământ care se surupă. E noroi.
Și ești tu. De ce ai simțit nevoia să apari în tablou?
„Strigătul mut” este strigătul meu, de aceea apar acolo. Se năruiește totul în jur și tu strigi, ceri ajutorul.
Mai există autoportrete Zoltan Lorencz și în alte lucrări?
Vedere din București. Alături de o lucrare de Zoltan Lorencz, pe care, la o adică, o poți pune pe umăr. Foto: Mihaela Raluca Tudor
Da, prin anii 90-94. Era perioada în care făcam multe lucrări, multe portrete. Făceam în facultate multe portrete, inclusiv ale profesorilor. De altfel, eram foarte bun portretist de mic copil. E normal că trebuie aprofundat în facultate. Îmi amintesc că am făcut un portret Hristos, expus la un lăcaș de cult din Slatina. Aveam 14 ani. În Slatina eram copil minune.
20.000 de euro pentru un tablou
Revenind la „Strigătul mut”. Spui că tabloul poate fi achiziționat cu 20.000 de euro și că vei dona banii pentru construcția unui spital. E foarte frumos, dar nu e un preț cam mare?
Eu sunt conștient că lucrările mele valorează mult mai mult. Mi-au spus-o mulți de afară. Merg treaptă cu treaptă, ca să mă mențin pe piață la nivel foarte înalt. Prefer să nu le vând decât să le dau repede. Pentru acest tablou va fi o licitație și sper să obținem mai mult decât 20.000 de euro. Aș vrea ca banii să folosească pentru începerea unui spital.
Dar ai mai vândut tablouri cu mii de euro?
Vedere din București. Mihaela Raluca Tudor, admirând atitudinea unui pantof pictat de Zoltan Lorencz. Foto: Călin Hera
Cea mai scumpă lucrare a mea, „Adam”, a costat 4000 euro. Am vrut să o aduc la această expoziție, dar este la un colecționar din vestul Europei. În rest, am vândut de regulă cu 1000 – 3000 de euro. Însă nu foarte multe lucrări. Atunci când vând, vreau să primesc un preț pe care eu îl consider corect. Prefer să nu lucrez la comandă, pentru că pot apărea probleme pe parcurs. Riști să nu primești toți banii.
„În facultate plăteam fotografi”
„Fără regrete”. Lucrare de Zoltan Lorencz
Cât timp petreci pictând? Cât fotografiind, lucrând poze?
Nu foarte mult, din păcate. Chiar acum am în față un șevalet cu pânza începută. Nu prea am timp, îmi trebuie și starea. Pictez cam o dată pe săptămână, cel mult de patru ori. Ca fotograf lucrez mai mult. Mă trezesc la șase dimineața și stau până spre prânz la calculator. Mai lucrez două-trei ore la prânz, în Photoshop, plus ședințele foto.
Ce a fost mai întâi, fotograful sau pictorul?
Pictez de când eram copil, așa cum am spus mai înainte. Prima mea facultate a fost cea de Arte, dar am renunțat după mai puțin de doi ani, apoi am mers la Fotografie. În facultate, plăteam fotografi care să-mi fotografieze expozițiile, prezentările. Dar de multe ori meseria te alege. Oricum, poți să ai talent, e important să ai talent, dar îți trebuie studii. Trebuie să ai și personalitate. Însă nu doar exterioară. Important e ca acestă personalitate să se reflecte în ceea ce faci, în ceea ce lucrezi.
Vinul by Zoltan Lorencz. Roșu demisec, de Dealu Mare
Colecția „Muzele by Zoltan Lorencz”. Sursa: Facebook
Ai o viață faină, faci ce îți place. Ai un sentiment aparte știind că îți apare numele pe eticheta unui vin?
Nu sunt singurul. Când pictez, trebuie să am lângă mine ceva. Cafea, whisky, vin. Și fumez foarte mult. De aici a venit ideea. Am fost la doi producători, care au fost de acord. Lor le convine că eu sunt și un om care le face o imagine bună. Am ajuns să lucrez în final cu unul dintre ei.
Ai avut vreun cuvânt de spus în privința soiului, gustului, vreun secret legat de acest vin?
M-au întrebat cam ce vin să fie: rose, alb, roșu? Întrebări pentru un utilizator obișnuit. Am cerut roșu, demisec, să aibă ceva din mine, să mă reprezinte. Am acasă un bar foarte cochet și foarte plin, ticsit. Țin și câteva vinuri speciale, de suflet. Nu sunt un fan, un foarte fin cunoscător, dar, cât de cât, mă pricep. Oricum, vinul nu e un parfum. Acest vin nu e făcut pentru mine, dar e foarte bun.
Cu ce merge mai bine vinul? Cu fotografiatul, cu pictatul, cu crapul, cu femeia?
Vinul merge bine cu pictura, nu cu fotografiatul. În pictură, concentrarea e atât de mare… în foto e ceva tehnic la mijloc. E ca la mașină. Dacă nu conduci bine, mergi în zig-zag. La pictat poți să fi mort de beat, tot îți iese…
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un răspuns