Cu regretul că
a) n-am reuşit să văd decât mai puţin de un sfert din spectacolele la care am vrut să fiu în sală
b) n-am reuşit să scriu decât câteva file de jurnal
Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Festvialul George Enescu 2013, Ateneul Român. Hilary Hahn, la capătul unei evoluţii care m-a mişcat. Foto: Andrei Gîndac
N-am văzut niciodată un exerciţiu de respiraţie atât de spectaculos precum a fost cel care a avut loc miercuri după-amiază la Ateneul Român. Dacă ai fi umplut cu apă sala Ateneului pe la orele 18:00 şi ai fi ţinut-o aşa timp de o jumătate nu s-ar fi înecat nimeni, deşi sala era plină de oameni. Ştiţi de ce? Pentru că oamenii ăia şi-au ţinut respiraţia
Fazil Say în concert la Ateneul Român, cu Lucerne Symphony Orchestra. FOTO Andrei Gîndac
Să-l vezi pe Fazil Say cântând e aproape la fel de minunat pe cât e să-l auzi cântând. Omul e un spectacol şi, chiar dacă s-a declarat ateu, cântă dumnezeieşte. Ateneul Român a fost miercuri seară plin de norocoşi. M-am numărat printre ei.
O spun din capul locului: mi-a plăcut foarte mult spectacolul „The Infernal Comedy – Confessions of a Serial Killer”* de luni, de la Ateneul Român! Fac această precizare fiindcă m-a săturat de toţi pretenţioşii şi preţioşii care găsesc mereu nod în papură şi strâmbă din nas. Am o veste pentru ei: şirul de spectacole început în urmă cu cinci ani, cu reprezentaţii în toată lumea, s-a încheiat la Bucureşti nu fiindcă au cârcotit ei, ci pentru că John Malkovich vrea să ia o pauză după un turneu atât de lung şi de obositor.