Cameron Carpenter, emoţionat în faţa publicului de la Ateneul Român. FOTO: Andrei Gîndac*
Barenboim a fost vedeta aşteptată a primei zile de festival. Omul e tare. Încă de la sosirea în Bucureşti, la aeroport. Charter. Patru persoane: Radu Lupu şi soţia, Barenboim şi noul lui asistent, un venezueleano-sirian tânăr şi de perspectivă. Despre care a avut cuvinte de laudă la conferinţa de presă de sâmbătă. A fost destins şi jovial. Deşi mic la statură, părea mare, domina locul. A vorbit frumos despre George Enescu, a vorbit extrem de laudativ despre Radu Lupu (am aflat a doua zi că lui Barenboim îi datorăm, în exclusivitate, prezenţa lui Radu Lupu pe scena Sălii Mari a Palatului, unde se jurase că nu va mai cânta).
Şi a vorbit despre Siria. Eu cred că e important ca oamenii de cultură să-şi spună părerea. Mai ales cei care sunt implicaţi, cum e Barenboim în dialogul (cultural) din Orientul Mijlociu.
La final, jurnaliştii au aplaudat. Rareori se întâmplă asta la o conferinţă de presă (eu, personal, nu agreez aşa ceva; cred că un jurnalist trebuie să-şi păstreze rezervele faţă de oricine, distanţa, obiectivitatea; dacă admiri prea mult pe cineva, nu scrie despre el, nu la ziar).
Concertul de a doua zi a fost bun. N-am reuşit să-l urmăresc pe tot, din pricini tehnice. Dar mi-a plăcut ce/cât am auzit.
Lecţia lui Cameron Carpenter
Şi totuşi, pe mine m-a dat gata, în prima zi, Cameron Carpenter. Dovada vie că nu haina îl face pe om sau că prejudecăţile nu sunt bune atunci când vorbim de artă. M-a impresionat cât de emoţoinat a fost, cum a vorbit cu publicul, cum a vorbit în interviul din pauză, cât a repetat şi în ziua concertului, cât s-a străduit să-i convingă pe oameni că orga e minunată şi că muzica e minunată. (Am găsit în Adevărul o cronică incredibil de bună!)
NOTĂ. Câteva cuvinte despre Ioan Holender. L-am văzut repetându-şi discursul înainte de conferinţa de presă. Un tip de talia lui te aştepţi să vorbească liber. Să, de ce nu, improvizeze. Felul în care a repetat e o lecţie (pe care o văd la marii artişti care concertează în aceste zile la Bucureşti): succesul e 99% transpiraţie. Mi-a plăcut mult prestaţia naturală a lui Holender la conferinţa de presă şi faptul că a insistat să le mulţumească „plătitorilor de taxe din România” şi a spus, cu modestie, că acest festival, arta emanată de el, e mica plată pentru sacrificiul lor. Mi s-a părut sincer (tonul mi-a amintit de cel al lui Ion Ţiriac; nu ştiu de ce, la Holender parcă era ceva în plus).
* Vă recomand pagina de Facebook a lui Andrei Gîndac, un fotograf pe care l-am descoperit acum.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un răspuns