Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici.| Mersul lucrurilor |… la A venit PArza | |
| Calul moralist | mee… la Solidar cu cel mai bun prieten… | |
 | La Odeon! | Despre O… la Dacă Pergolesi ar fi avut… |
| PAct | meetSun.ro la Votaţi statuia preferată |
Blogul Roxanei Soare
De Roxana Soare
De Roxana Soare
Astăzi vă vorbesc despre unul dintre cei mai vechi prieteni din blogosferă. Multă vreme aşa i-am zis: drawforjoy, fiindcă mi se părea că exprimă într-adevăr ceea ce găseam pe blog: o bucurie reconfortantă. Eram la curent în acea vreme cu fiecare desen postat de Roxana
Unghiuri deasupra intersecţiei. Foto (cu telefonul): Călin Hera (pt mfc)
Uscătoria din intersecţie se întoarce. Foto (cu telefonul): Călin Hera
Domnişoara asistent manager stă într-o rână, concentrată. Domnul inginer trebuie să apară dintr-o clipă în alta, s-o surprindă, s-o sărute acolo unde îi place ei mai mult, s-o facă să râdă, să ţipe, să geamă de plăcere. Atât.
Domnişoara asistent manager e o friguroasă. Îşi trage pe umeri cearceaful. Ar putea poza chiar şi aşa, acoperită, pentru un tablou nud, atât îi e de evidentă frumuseţea. Pasiunea domnului inginer e de înţeles dar bărbatul, tot amânând atacul-surpriză, adoarme. Şi visează la doamna expert PR.
Blogul Mayei
Atunci când am început povestea cu blogăritul (în urmă cu aproape şase ani) m-am uitat şi eu în jurul meu, ca tot omul. Nu mă întrebaţi de ce, că nu ştiu răspunsul, dar unul dintre primele bloguri pe care le-am văzut a fost cel al Mayei. Un blog culinar, care a devenit pentru mine reperul blogurilor culinare, deşi între timp am mai dat peste câteva, deosebit de apetisante.
Blogul lui Emil Brumaru
Cum ar fi fost dacă Mihai Eminescu ar fi avut blog? Sau Gelu Naum sau George Bacovia sau Nichita Stănescu. Cum ar fi fost să le fi contemporan şi să primeşti, la zi, ultimele lor poeme, să le poţi comenta în direct şi, eventual, să îţi răspundă ei înşişi la comentarii? Imaginaţi-vă
Porumbelul de la etajul şase. Foto (cu telefonul): Călin Hera
Fiecare om cu păsărelele lui, şi-a zis domnul inginer într-o zi de toamnă-pastel pe când se afla la etajul şase al unei clădiri de la Leu. Pe balcon era un porumbel alb şi ţanţoş, care l-a ţinut din drum preţ de câteva minute, cât l-a privit, l-a fotografiat şi l-a aşteptat să-şi ia zborul. Porumbelul l-a privit şi el pe om, un pic mai apatic, dar la fel de încăpăţânat. Până la urmă, cel care şi-a luat zborul a fost domnul inginer. „Aveam mai multă treabă”, i-a explicat mai târziu lui Ilarion, care a dat din cap.
Alin Fumurescu, filosoful şi scriitorul, în timpul unei călătorii. De data asta, prin jungla amazoniană.
Astăzi este o zi aparte fiindcă vă vorbesc despre Fumi. Clipesc aproape cu cochetărie dacă mă întrebaţi de când îl cunosc. De când lumea? Răspuns corect!
Atunci când ai norocul să întâlneşti pe cineva care gândeşte ca tine şi chiar mai mult decât atât, care o minte iscoditoare şi neobosită
Aici eram într-un birou din Casa Presei (perioada timpurie Evz – Cornel Nistorescu). Oarecum foto-document pentru generaţiile care nu-şi imaginează cum erau telefoanele celulare tip cărămidă de care să mai fi şi mândru 🙂
Ce poţi face atunci când, om în toată firea, eşti încercat de oareşce emoţii (sau ce-or fi ele)? Poţi, de exemplu, purcede la a face mici şi nevinovate destăinuiri (fiindcă ai garda jos).
Blogul Sonete Shakespeare al lui Laurean Gherman
Astăzi vă vorbesc despre blogul unui prieten pe care l-am cunoscut virtual cu ceva ani înainte de a-l vedea în carne şi oase. Laurean e un tip talentat, cult şi meticulos, un poet adevărat atât la vedere cât mai ales în interior, deşi practică (sic!) o meserie aparent îndepărtată de poezie. Chiar dacă eram prevenit de latura lui poetică profundă, am rămas paf atunci când mi-a destăinuit că marea lui pasiune o reprezintă sonetele lui nenea Will.
Blogul despreopera.wordpress.com
Regăsesc bucuria de a citi bloguri, descoperind unele scrieri minunate în locuri de care nu aveam habar. Ceea ce mă ambiţionează şi mai mult să rămân în această lume, în care îmi doresc să-i regăsesc pe mulţi dintre vechii prieteni* de blog, inclusiv pe cei care s-au lăsat.
Încep aşadar să fac o dare de samă. Voi încerca să vă atrag atenţia atât de des pe cât îmi va sta în putinţă (poate chiar zilnic) asupra unor bloguri care îmi plac.
Paralele cu Luna. Foto (cu telefonul): Călin Hera
I-am rugat pe studenţii mei din anul II să îşi aleagă un loc prin care se vânzolesc mulţi oameni şi să îşi noteze ce văd acolo timp de 2-3 ore (exerciţiu de observaţie jurnalistică). Ieri am primit primele notiţe. Unul dintre ei, A.C., a scris telegrafic şi sec două pagini A4 cu precizie de videoclip. La un moment dat, spre final, am dat peste o bijuterie căreia i-aş putea spune ‘bijuteria dintr-un caiet de reporter’. Tânărul meu coleg a scris un haiku (aproape-aproape OK tehnic* – mai puţin primul vers; numărul de silabe e mai potrivit în varianta în lb. engleză), pe care îl redau fără comentarii suplimentare:
Celebra scară melc de la Melk. Foto: Călin Hera (pt. mfc)
O poveste care trece printre două case din Austria. Foto: Călin Hera
Ilarion deschide robinetele caloriferelor (pentru o aerisire corectă). Apoi le închide, dar nu pe toate, fiindcă intervin chestii: cartofii se prăjesc prea tare, fata nu găseşte un caiet, nevastei îi trebuie urgent ceva etc. Despre inundaţie află a doua zi la telefon. Trecuseră 6 ore de la umplerea cu apă a instalaţiei de încălzire centrală. Fiul lui Ilarion văzuse el ceva (un firicel vioi de apă ţâşnind din calorifer fix pe marginea toaletei) şi se simţise răzbunat: nu i se întâmpla doar lui.
Porumbel pe o maşină în Piaţa Amzei. Foto (cu telefonul) CĂLIN HERA
L-am văzut în Piaţa Amzei. Mă pregătea să beau o cafea de lucru cu trei domnişoare oengiste (a fost o discuţie simpatică şi fructoasă), când mi-au sărit ochii (cât colo) pe capota unei maşini parcate destul de regulamentar. Un porumbel ţanţoş, mândru de masculinitatea lui, privea în jur. Nu părea că ar căuta ceva anume. Mai degrabă, cerea să fie admirat. V-am mai spus vreodată cât sunt de fascinat de vieţuitoarele din Bucureşti?
Exerciţiu de etufare pe o pagină de Facebook
Domnul inginer s-a gândit să-i facă o surpriză domnişoarei asistent manager: a luat două bilete la Festivalul Enescu.
– Nu merg.
– De ce?
– Motivul e SALA.
Domnişoarei asistent manager îi place să accentueze anumite cuvinte. E atât de sexy atunci când o face încât îţi vine s-o iei în braţe şi s-o săruţi. Ceea ce domnul inginer a şi făcut, apoi a întrebat:
– Ce-are sala?
– E incredibil cum instrumentelor li se etufează armonicele, răspunde tânăra fără să mai accentueze vreun cuvânt, deşi ar fi putut.
Dl. Lică face parte din categoria aparte a oamenilor care au convingeri. De exemplu, ştie precis data la care a făcut necesarul salt calitativ de la „nea” la „domnul”: 10 octombrie 1988. Pe vremea aceea o curta intens pe Fosta. Desigur, totul se întâmpla în imaginaţia lui pentru că nea Lică, maistru la Fabrica de Ace, era un timid. Student întârziat la seral, roşea când trecea pe lângă el fata cu ochii mari, neobosiţi.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 