Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici.| Mersul lucrurilor |… la A venit PArza | |
| Calul moralist | mee… la Solidar cu cel mai bun prieten… | |
 | La Odeon! | Despre O… la Dacă Pergolesi ar fi avut… |
| PAct | meetSun.ro la Votaţi statuia preferată |
Teoretic, concursul de proză arhiscurtă PA Enescu s-a încheiat. Mai am de scotocit prin spam, să nu cumva să se piardă vreun text ajuns, cine ştie cum, în altă parte. Cel mai probabil, textele trimise înainte de deadline au fost deja postate pe pagina etapei a patra şi pe acestea le vor juriza prietenii mei, arbitrii.
Am calculat, pe baza regulamentului, clasamentul general valabil înainte de jurizarea etapei a treia a Concursului de Proză Arhiscurtă PA Enescu. Lupta e foarte strânsă, mai ales că dragoselu, care părea favorit, nu a trimis vreun text înainte de deadline-ul etapei a treia. Oricine dintre Abra, Anamaria sau dragoselu poate câştiga.
De când a înlocuit-o pe doamna expert PR cu domnişoara asistent manager, domnul inginer doarme mai adânc şi se trezeşte mai obosit şi mai înclinat spre cugetare. Domnişoara asistent manager crede că de vină e vârsta domnului inginer. Pentru ea, oricine a trecut de 40 de ani „are o vârstă”. Una interesantă, la bărbaţi, una de care e bine să te fereşti, dacă-s femei, în special şefe sau soţii. În plus, domnişoara asistent manager are vise bizare. De pildă, azi-noapte a strănutat tinereşte, iar dimineaţă a zis că a visat o droaie de pisici. Asta e culmea alergiilor, a râs domnul inginer, să strănuţi în somn pentru că visezi pisici. Domnişoara asistent manager s-a bosumflat un pic, apoi a dat cu pudră.
Prinscreen de pe blocul PA-uri şi mirări
Două clasamente (1, 2) nu vin niciodată singure, aşa că vi-l arăt, mai jos, pe al treilea (şi le mulţumesc public prietenilor mei, care m-au ajutat să jurizez primele trei etape ale Concursului de Proză Arhiscurtă PA Enescu):
Roger Waters la 70 de ani, fotografiat la concertul din Bucureşti (28 august 2013). Foto: Alexandru Şerban
Mi-a plăcut atmosfera. Mi-au plăcut oamenii civilizaţi (cei mai mulţi, de vârsta mea). Mi-a plăcut cum au sunat piesele – cred că a fost cel mai bun sunet auzit de mine la un concert în România. Mi-a plăcut show-ul sofisticat. Îmi place să cred că doza de kitsch a fost căutată anume. În fine, mi-a plăcut să fiu acolo (şi îi mulţumesc prietenului meu din Cluj care a răspuns apelului meu disperat 🙂 şi mi-a făcut rost de bilet.
Roger Waters la 70 de ani, fotografiat cu ocazia concertului de la Bucureşti, 28 august 2013. Foto: Alexandru Şerban
Cred că Roger Waters a riscat
The Wall de Bucureşti sau We Don’t Need No Educaţiei St. Foto: Dorina Rusu (via Facebook)
Un „afiş” original care i-a sărit în ochi Dorinei, demonstrând încă o dată că un jurnalist pur-sânge vede întotdeauna „Ştirea”.
Ilarion continuă să se minuneze de trecerea cam grăbită a zilelor şi se întreabă unde sunt anotimpurile de altădată. „Aseară era vară. Azi-dimineaţă se făcuse toamnă”, i-a zis domnului Lică. Vecinul său era îmbrăcat adecvat. Îşi luase, preventiv, umbrela. A privit un pic dincolo de Ilarion, apoi i-a spus că frumuseţea anilor din urmă constă în rapiditatea cu care se transformă totul.
– Acceptă, i-a zis, altfel rămâi în urmă.
– Ţie îţi place?.
– Parcă mă întreabă cineva sau parcă pot eu schimba asta.
Doi măgăruşi pe păşunea din satul Olari, judeţul Vâlcea. Foto: Călin Hera
MFC 🙂
Cameron Carpenter. E că are o privire interesantă
Sunt câteva spectacole pe care îmi doresc foarte mult să le văd. În ordine cronologică, este vorba de:
George Enescu la vioară
Etapa a treia s-a încheiat, trăiască etapa a patra! Care, e clar, va fi şi ultima, fiindcă e foarte târziu şi v-am alergat destul. E o etapă uşoară. Pe cât de uşoară e, pe atât de mult timp aveţi la dispoziţie. Tema e simplă: scrieţi un text de 500 de semne despre ceea ce credeţi că e important atunci când vorbim despre/ne gândim la George Enescu.
Afişul spectacolului The Wall, Roger Waters
Vreau să merg la concertul lui Roger Waters (28 august 2013) şi am rămas fără bilete. Am nevoie de două bilete şi îi voi fi recunoscător aceluia/aceleia care, trezindu-se, din cine ştie ce motive, cu două bilete în plus, mi-ar spune sta şi mi le-ar vinde mie. Sunt pe recepţie, aici sau pe Facebook sau pe mail (ticorosu@yahoo.com). Ei, batem palma?
UPDATE. Un prieten FB, pe care nu-l cunosc personal,
Da. Pentru etapa a treia a Concursului de Proză Arhiscurtă vă rog să ascultaţi Rapsodia Română nr. 2, cu care se va deschide Festivalul George Enescu în acest an şi să scrieţi, în timp ce ascultaţi sau după aceea, ce vă trece prin cap. Descrieţi ceea ce „vedeţi” (nu mă refer la imaginile folosite în videoclip, care ar putea să deruteze). În aproximativ 500 de semne (cca 85 de cuvinte). Textele de fix 500 de semne vor primi bonus, conform regulamentului.
Afiş al unui concert Enescu în Italia (1908)
Constat că ritmul impus pentru Concursul de Proză Arhiscurtă PA Enescu e prea înverşunat (folosesc acest termen pentru că îmi place muzicalitatea titlului). Până şi pe membrii juriului îi pune la grea încercare (Ana Maria, Iulian, Răzvan, chiar eu). N-am încotro: am pornit concursul prea târziu, vreau să-l închei la timp, adică cel târziu a doua zi după începerea Festivalului George Enescu, aşa că îmi asum o participare mai redusă, dar foarte inimoasă şi valoroasă.
M-aş bucura dacă aţi veni cât mai mulţi alături de acest concurs, dacă ideea alăturării Prozei Arhiscurte de George Enescu v-ar aprinde imaginaţia şi v-ar da ghes să scrieţi. Mă gândesc atât la
Un Will Shakespeare stând cuminte şi luând notiţe. Sau pătruns de inspiraţie.
Traducerea Sonetului XV îi dă cele mai mari emoţii lui Laurean (aşa mi-a mărturisit). Din punctul meu de vedere, curge bine, ca de obicei. Poate, zic poate, ar mai fi de făcut o „revizie” la primele versuri. Eu am avut nevoie de recitiri ca să pot intra în ritm, atmosferă. În orice caz, dacă vreţi să criticaţi, acum e momentul! 🙂
SHAKESPEARE – SONET XV
Când mă gândesc la lume ca perenă,
Cum e perfectă doar pentr-o clipită,
E-o simplă piesă pe-o imensă scenă,
De stele, în secret, înrâurită.
George Enescu şi vioara lui
Era hărmălaie. Zdranga-zdranga cu fum de carne friptă şi miros de ţuică. Arşiţă. Îmi transpirase părul (dacă mă-nţelegi). Şi deodată parcă au tăcut cu toţii. Până şi gâştele se opriseră din vacarm (praf şi puf). Se făcuse atât de linişte încât nu mai auzeam nici zgomotul cănilor, ritmul ţambalului sau tânguirea veselă a acordeonului, nici vocile piţigăiat-sâsâite ale babelor. Doar vioara ţiganului pletos. «Ce vioară, bre ?», m-au întrebat şi au râs. Dar eu asta am auzit şi asta-mi răsună şi azi.
Câteva cuvinte despre jurizarea concursului de Proză Arhicurtă PA Enescu: va exista un mic delay între terminarea unei etape şi comunicarea rezultatelor jurizării. Din mai multe motive, cel mai important fiind acela că aceia pe care i-am rugat să mă ajute la jurizare sunt oameni ocupaţi, dar deosebit de binevoitori şi de pricepuţi în ceea ce fac.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 