Roger Waters la 70 de ani, fotografiat la concertul din Bucureşti (28 august 2013). Foto: Alexandru Şerban
Mi-a plăcut atmosfera. Mi-au plăcut oamenii civilizaţi (cei mai mulţi, de vârsta mea). Mi-a plăcut cum au sunat piesele – cred că a fost cel mai bun sunet auzit de mine la un concert în România. Mi-a plăcut show-ul sofisticat. Îmi place să cred că doza de kitsch a fost căutată anume. În fine, mi-a plăcut să fiu acolo (şi îi mulţumesc prietenului meu din Cluj care a răspuns apelului meu disperat 🙂 şi mi-a făcut rost de bilet.
Roger Waters la 70 de ani, fotografiat cu ocazia concertului de la Bucureşti, 28 august 2013. Foto: Alexandru Şerban
Cred că Roger Waters a riscat atunci când a pus înregistrarea piesei Mother, cântată în anii ’80. Diferenţa dintre ceea ce putea vocea lui atunci, la 40 de ani, şi ceea ce poate la 70, e uriaşă. Dar Roger Waters şi-a asumat riscul, pentru a le face pe plac celor din public care aveau 20 de ani atunci, pentru a-şi marca teritoriul şi pentru a arăta că, totuşi, mai poate.
Cred că nimeni dintre cei care au fost la concert nu a plecat de acolo cu gândul de a sparge vreun zid, nici măcar la modul propriu. Oamenii au vrut să asculte, să-şi îndeplinească un fel de datorie de onoare faţă de ei înşişi, aşa cum au fost ei în tinereţe (aici ar merge inserată teoria domnului Lică). Pe de altă parte, e de apreciat consecvenţa cu care Roger Waters îşi transmite mesaje anti sistem, mesaje care nu rezistă, totuşi, la o discuţie mai serioasă. Nu poţi pune laolaltă ororile comunismului şi cartofii prăjiţi de la McDonald’s. Sunt chestii diferite. Poţi să critici capitalismul nemilos, OK, dar e niţel cam exagerat să pui (până la urmă) civilizaţia occdidentală în antiteză cu lupta pentru libertate, dreptate. În fine, dacă aşezi toate astea pe un uriaş porc gonflabil, simpatic dacă îl priveşti dinspre coadă, odios dacă îi vezi colţii mistreţieni, poţi să spui că ai făcut o figură de stil şi trecem mai departe.
Poate că aici e un minus: Roger Waters încearcă să transmită un mesaj puternic, apelează a sentimente profund umane, înceracă să şocheze etc., lumea de azi a văzut deja o mulţime de grozăvii, astfel încât unele momente au fost privite aproape cu îngăduinţă, de dragul sound-ului.
Una peste alta, concertul din Piaţa Constituţiei se află pe primul loc în topul meu personal, unde mai sălăşluiesc concertul Rolling Stones de pe Stadionul Naţional – pentru atmosferă, muzică, vitalitate şi nostalgie, Leonard Cohen (pentru atmosfera foarte poetică) de pe stadionul Tineretului şi Guns’n Roses din parcarea Romexpo (pentru muzică).
În final, o postare de pe Facebook: N-ați văzut un domn cu un tricou în dungi (orizontale), ca un Moș Crăciun, care bănăne pe aici, ca mine? Asta întreba o tanti, printre oamenii rânduri-rânduri. Dacă îl vedeti, sa ii ziceti.
Bonus: piesa Mother, cântată de Pink Floyd în 1980.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 