Zmeură de curte. Foto cu telefonul: Călin Hera
Cea mai bună zmeură am mâncat-o, nu e niciun secret, pe coclauri. Prin văi de intrare în Munții Retezat sau sus, în zone defrișate, unde zmeura este mică și atât de parfumată. La întrecere cu Moș Martin (nu odată!), care era mereu mai harnic – nu am avut parte de întâlniri periculoase, nici măcar schimbul de priviri din Munții Vrancei nu a fost periculos, ne despărțea un pârâu. Dar asta e altă poveste.
Zmeură de curte. Foto cu telefonul: Călin Hera
Cea mai bună zmeură, deci, și cel mai bun ceai din bețe de zmeur în Munții Retezat le-am savurat. Trebuie să o culegi singur, să te apleci, ca să privești pe sub frunze, să dai zmeurișul deoparte, să schimbi perspectiva – e „sportul” care demonstrează cel mai bine ce înseamnă să schimbi perspectiva, ce foloase îți aduce asta.
Ei, bine, zilele trecute am avut o revelație, găsind a doua cea mai bună zmeură, într-o curte bătrânească aflată la 30 de kilometri de București. Niciodată nu a fost așa un festival zmeurific acolo, lângă acel gard lung și cam rablagit. Poate că nu se compară, dar e pe aproape. Ceea ce vă doresc și vouă.
Zmeură de curte. Foto cu telefonul: Călin Hera
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un răspuns