”Aveam chef să mă simt bine, mă poate acuza cineva pentru asta?”. Atunci când pune astfel de întrebări, Ilarion îl lasă fără cuvinte pe dl. Lică. Dar Ilarion știe că dl. Lică își găsește repede cuvintele, așa că se grăbește să adauge: ”Până la urmă, nici nu costă atât de mult. Nu fumez, nu beau, decât câte o bere, nu joc la pariuri. Sunt de condamnat?”, reia Ilarion ideea. Dl. Lică nu îl condamnă. Îl înțelege. El însuși procedează la fel, dar nu face caz din asta.
Pentru Ilarion însă, tată singur de băiat mare, adolescent, a-și cumpăra pentru sine lucruri de calitate medium-high, ceva mai scumpe decât ceea ce se găsește la magazinul aflat la colțul blocului, înseamnă o extravaganță. Fiu-său Sebi l-a încurajat. El i-a dat și linkul, el l-a ajutat să comande atunci când și-a dat seama că taică-său și-a prins degetele în tastatură și, dacă ar fi avut marginile ascuțite, s-ar fi tăiat la degete cu cardul.
Dl. Lică îl privește cu drag pe vechiul lui prieten. ”Dragul de el”, așa își zice în gând, în timp ce stabilește deja, tot în gând, ce cadou îi va face de ziua lui. Adică nu de ziua lui, că e la iarnă, de Ziua Blocului, care poate fi oricând, nimeni nu stă să verifice.
”Ilarioane, și te-ai simțit bine?”, îl întreabă dl. Lică. ”Sincer?”, răspunde Ilarion. ”Sincer, altfel cum?”. Ilarion pare încurcat. I-ar plăcea să facă schimb, să întrebe el și să răspundă dl. Lică, dar știe că acum trebuie să spună el ceva, preferabil niște cuvinte memorabile, lucru la care n-a prea excelat până acum. Își dă seama că nu poate trage prea mult de timp, că trebuie să fie spontan, că altfel ar putea părea că se află în căutarea unor justificări. ”Uite, mă simt ca atunci când nevastă-mea mă lua în brațe și mă săruta, de parcă nimic altceva n-ar fi contat. Și nu conta…”.
Ilarion tace și simte că îl încearcă niște lacrimi. Ditamai omul simte că i se rupe inima și e moale (noroc că stă într-un fotoliu și dl. Lică nu își dă seama că îi tremură picioarele). Îi e dor de nevastă-sa, cine știe pe unde o fi?, de tinerețea lui fericită, de planurile pe care și le făcuse și îi e ciudă, se simte pămpălău de-a binelea, că aceste gânduri, emoția asta necuvenită i-au fost provocate de niște produse cosmetice. ”Îmi vine să râd de mine și îmi vine să plâng. Tot de mine”, își spune Ilarion, în vreme ce dl. Lică îi pune mâna pe genunchi și zice încet: ”Știu cum e, prietene”. Apoi se ridică și caută ceva îndărătul cărților de pe raftul de sus.
NOTĂ. Am avut ocazia să testez câteva produse din gamele Rivadouce și Biorepair, produse în Franța, oferite de Optima Derma Line (magazinul online Optimashop) și singurul defect pe care l-am identificat a fost că, la fel ca tot ceea ce e bun, se termină mai repede decât ai vrea. Am vrut să scriu cumva despre asta și m-am gândit că acesta poate fi un prilej de a-mi aminti de eroii mei, Ilarion și dl. Lică.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un răspuns