Profu’ de sport spunea că are o singură pretenție de la noi: atunci când ne va vedea pe stradă, peste ani, să-i placă mersul nostru. „Pieptul sus, spatele drept!”, era refrenul orelor de Educație fizică, asezonat cu ture de școală, mersul piticului pe terenul de handbal, sărituri de tot felul, iar ture, plus mult fotbal. Așteptam cu nesaț ultimul sfert de oră, în care jucam fotbal pe grăbite, cu poftă, partide ce se duceau târziu, în pauze, când marginile terenului se umpleau de spectatori. Ne plăcea. Azi, după mulți ani, merg OK pe stradă și, dacă e de alergat, nu mi-e rușine cu „ținuta de alergare”. Atât că nu l-am mai întâlnit pe profu’ de sport, să văd ce părere are. Ultima oară când ne-am văzut a fost într-un context mai aparte, despre care voi povesti cândva. Era cu pac! pac!.
Eram printr-a șaptea când am avut surpriza să fiu chemat în echipa de fotbal a școlii. Învățam la mate-fizică și nu eram prea vestiți prin oraș pentru cât de bine jucam fotbal, ci mai mult pentru premii pe la olimpiade de mate, română, fizică, istorie ș.a.m.d. Totuși, în anul ăla aveam o vedetă în echipă. Portarul. Îl chema Răzvan. Era băiatul lui Mircea Lucescu, antrenor la Corvinul, ar fi putut juca pe orice post, dar el prefera să stea în poartă, cu mănușile lui.
Infograf – Bucuria de a face sport. Sursa: InfoNaiv
Și ne-am dus la meci. Un meci greu, cu Școala nr. 4, care dădea mereu jucători foarte buni către juniorii Corvinului. Am jucat pe terenul de zgură, aflat în vecinătatea terenului mare. Văzusem acolo, pe acel teren, împreună cu tata, și meciuri ale celor mari. Am intrat pe teren din primul minut. Jucam la mijloc. Am alergat cât am putut de mult, mi-am dat sufletul. Nu eram obișnuit să joc pe „terenuri de 100 de metri”. După câte un sprint de 40-50 de metri, îmi scuipam plămânii. Dar eram bucuros. Mi se părea că fac ceva important. Mai ales că, în urmă cu trei-patru ani, nea Popică, un antrenor de la grupele de copii, mă trimisese acasă după trei antrenamente făcute pe un teren mic aflat imediat lângă zgură. Ce zici acum?, am vrut să-i spun (era pe margine). Totuși, n-am făcut mare lucru. Cred că alergam bezmetic, cam ca Latovlevici într-o zi proastă. N-am apucat să trag la poartă, am dat doar vreo patru-cinci pase, am făcut două driblinguri și cam atât.
Totuși, meciul acela mi-a rămas în memorie pentru o întâmplare petrecută în cercul de la mijlocul terenului. Cum nu mai aveam suflu, rămăsesem în spate la o lovitură de colț. Mă trezisem ultimul apărător la centrul terenului și cei de la Școala 4 porniseră un contraatac ucigător. Construiau frumos. Ce naiba să le faci?!
Cum stăteam eu și mă uitam, punându-mi întrebarea de mai sus, am intuit că adversarul meu Dan Fîntînă, care avea să îmi devină unul dintre cei mai buni prieteni, își împinge mingea puțin prea în față. Sau m-a subestimat. Cu Dan mai băteam mingea prin O.M., pe maidanul amplu pe care ulterior s-au construit trei blocuri. Era cu trei clase peste mine, la jucat fotbal vreau să zic. Dar l-am simțit că forțează trecerea în viteză pe lângă mine, ca trenul. Și am simțit momentul acela unic în care și-a împins mingea cu câțiva centimetri mai departe de zona de control. Fundașii știu ce spun. Am profitat de acea fracțiune de secundă și am ciupit mingea, într-o alunecare disperată – de care nu mă știam în stare. Dan a urlat, apoi s-a tăvălit vreo cinci minte prin zgură. Nu-mi venea să cred. Știam că nu l-am atins, știam că se preface, dar și-a făcut jocul. Mi-a fost ciudă pe el.
Ani în șir, după aceea, ne-am tachinat în legătură cu acea fază. Aș da oricât să o pot face și acum. Dar asta nu se mai poate, așa că întâmplarea rămâne doar în memoria mea. Dan nu mai e aici…
Țara asta are o mulțime de lucruri bune și foarte multă prostie
Adevărul e că sportul înseamnă mult mai mult decât a face mișcare, ceea ce e, deja, enorm. A fost în vremurile dinainte de gadgeturi, este și azi, cu atât mai mult. Sportul înseamnă, până la urmă, prietenie. Cele mai frumoase prietenii ale mele s-au legat și se leagă de a face mișcare. A drumeți. A trudi împreună. Împreună cu cei din echipă, împreună cu adversarii.
Țara asta are o mulțime de lucruri bune și foarte multă prostie. Țării ăsteia i-ar putea merge mai bine dacă oamenii care o locuiesc ar fi mai educați. Educația cultivă inteligența, creativitatea și principiile sănătoase și micșorează tentația corupției. Iar Educația merge mână în Sportul.
Cea mai mare oră de sport
Am fost provocat la această amintire de o campanie inteligentă: Cea mai mare oră de sport. A ajuns la a cincea ediție. Acum în Brașov, Piața Sfatului. Douăzprezece ore de mișcare în aer liber, împreună cu antrenori de fitness români și străini. De la 9 dimineața la 9 seara. Sâmbătă, 11 iulie. Vă țin curelele?
Despre ce este vorba? Am găsit informații aici. Există și o pagină de Facebook.
Programul este următorul:
9.00-9.50 Zumba warm-up
10.00-10.50 Functional Training cu echipa WePlay
11.00-11.50 Kangoo Jumps cu Ildiko Dosa
12.00-12.50 Kombat Jump cu Dana Boros (trambuline Rebound)
13.00-13.30 Functional Training cu echipa WePlay
13.30-14.00 Zumba
14.00-14.50 Kangoo Dance cu Gabriel Ghita
15.00-15.45 Khai Bo cu Adrian Borozan si Laurentiu Cical (Fitness Scandinavia)
15.45-16.30 Functional Training cu Cristina Androne si Ana Maria Guther (Fitness Scandinavia)
16.30-17.30 Super Jump cu Dana Boros (trambuline Rebound)
17.30-18.15 Steel Combat cu Fernando Gorini
18.15-19.00 Steel Tonic cu Fernando Gorini
19.00-19.30 Onekor cu Mihaela si Marius
19.30-20.00 Zumba cu Marius Grancea si Mihaela Opria
20.00-20.50 Zumba cu echipa Zumba Romania
În paralel, vor exista patru zone de sport, pe toată durata zilei:
- Boot Camp Romania (Ultimate Workout)- exercitii inspirate din antrenamentele de tip militar
- Real Ryder (20 de biciclete stationare)- inscrieri la Marius Grancea
- Gravity (5 posturi de lucru): antrenamente pentru toate grupele musculare folosind aparate cu scripeti
- TRX: antrenament suspendat, cu greutatea corpului (20 de posturi de lucru)
Există și un Cros de seară, Mișcarea face bine (a doua ediție), la care vă puteți înscrie până în data de 9 iulie. Vor fi două probe, cu obstacole!, ambele de câte 4 km. Plecarea și sosirea: în Piața Sfatului.
Vă invit, dacă aveți drum prin Brașov în acest weekend, să participați. Ca sportivi amatori sau ca spectatori. Va fi o sărbătoare. Iar dacă nu, nu disperați! Următoarea ediție a Celei mai mari ore de sport va avea loc la Mamaia (1 august).
NOTĂ. Cititorii acestui blog știu că, atunci când aflu ceva fain, vă spun. Vă mulțumesc că ați apreciat, la vremea respectivă, și semimaratonul inteligent și generos de la Sibiu.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un răspuns