Posts tagged ‘Dan F.’

09/07/2015

Bucuria de a face sport

Profu’ de sport spunea că are o singură pretenție de la noi: atunci când ne va vedea pe stradă, peste ani, să-i placă mersul nostru. „Pieptul sus, spatele drept!”, era refrenul orelor de Educație fizică, asezonat cu ture de școală, mersul piticului pe terenul de handbal, sărituri de tot felul, iar ture, plus mult fotbal. Așteptam cu nesaț ultimul sfert de oră, în care jucam fotbal pe grăbite, cu poftă, partide ce se duceau târziu, în pauze, când marginile terenului se umpleau de spectatori. Ne plăcea. Azi, după mulți ani, merg OK pe stradă și, dacă e de alergat, nu mi-e rușine cu „ținuta de alergare”. Atât că nu l-am mai întâlnit pe profu’ de sport, să văd ce părere are. Ultima oară când ne-am văzut a fost într-un context mai aparte, despre care voi povesti cândva. Era cu pac! pac!.

read more »

16/12/2009

1989. Fata aia

noiembrie 1989.
La ziua lui Florin, văru-meu, cunosc o tipă, Gabi, cu un mini negru, strivindu-i funduleţul, colanţi negri şi o bluză neagră, cu mult relief. Ne mozlolim vreo oră, pe balcon. Un balcon destul de strâmt. Trece o săptămâna până când ne întâlnim iar. Nu ştiu cum se face, dar niciodată nu sunt acasă când telefonează. Tanti Ani îmi spune, de fiecare dată, „iar te-a căutat fata aia!”, şi face cu ochiul. 
 
Într-o seară am ieşit, ne-am plimbat un pic, apoi am mers la un apartament de unde avea ea o cheie (nişte cunoştinţe care lipseau până a doua zi). Nu ştiu ce, dar înainte de a urca în bloc s-a întâmplat ceva. Habar nu mai am ce. Poate am zis eu ceva aiurea. Chestia e că mi-a spus „Hai să dăm o tură, să vedem dacă au plecat”, şi la fereastra îndărătul căreia zicea c-ar urma să ne aflăm era mereu lumină, vreo oră, cât ne-am învârtit ca proştii. „Avem ghinion”, am concluzionat amândoi. Ne-am sărutat la despărţire. Fără respiraţie, dar totuşi fals. Ne vom telefona a două zi, ne-am zis. Fireşte, nu ne-am mai găsit de atunci.
 
16 noiembrie. Îl conduc pe Dan F. la gară. Se întoarce la Timişoara. Ieri a fost meciul cu Danemarca. Cel mai mult m-a impresionat nu victoria alor noştri, ci reacţia suporterilor danezi, la sfârşitul meciului: ne-au aplaudat pe noi, care-i eliminaserăm. Ne-au dat o lecţie. Într-un fel, ne-au încurajat.

NOTĂ.
Episoadele anterioare

1. Fuga până-n toamnă
2. Se miscă tările

Etichete: , , , ,
%d blogeri au apreciat: