Hai să mergem în parc. Pentru fetița cu două codițe împletite, care îi saltă de zor (fiindcă nu stă o clipă locului), în parc înseamnă la locul de joacă. ”Pa’c” a fost primul cuvânt pe care l-a rostit, după clasica serie mama-tata-apa-pipi-caca. Încă de când era mică și abia începea să silabisească, ieșirea în parc este probabil cel mai plăcut moment al zilei. Ar fi stat ore în șir să se dea în leagăn, acolo, în parc. ”Hinta palinta, moșul cu plăcinta”, cum îi cânta taică-său, care, fiindcă îi plăcea fetiței, inventase strofe noi: ”Hintuța palintuța, moșul cu plăcintuța”, ”Hintuța palintoaia, moșul cu plăcintoaia” și așa mai departe. Azi, când e ditamai domnișoara (merge la școală, în clasa pregătitoare), fetița se alintă chemându-și părinții în parc și merge țintă la locul de joacă unde ia la rând toboganele, locurile de cățărat, cocoțat, sărit etc., dar cel mai mult stă în zona leagănelor pentru copii. Acolo de simte cel mai bine. Îi place să zboare (i se pare că zboară), îi place să simtă vântul. Își imaginează că vântul o trage ușor de codițe, de-aia rămân ele în urmă când ea deja a trecut mai departe. Și se dă tare, tot mai tare, că maică-sa, care n-a mai fost de câteva luni cu ea în parc, se sperie văzând că fetița se ridică atât de sus. ”Ține-te bine! Să nu cazi!”, îi strigă, de parcă altfel fetița ar fi căzut pleașcă-papalașcă. Fetiței îi place să iasă în parc, să le arate celorlalți copii cât de curajoasă e, ce rochiță frumoasă are (cu fluturi), ba, chiar, să se mai certe un pic cu ei dacă n-o lasă la ”leagănul ei”. Nu-i vorbă, are un leagăn și acasă, l-a primit cadou de ziua ei astă-vară, i-au cumpărat părinții de la Toyz, au știut că își dorea atât de mult unul. De ce au ales firma asta? Habar n-am. Poate fiindcă le-a trebuit ceva foarte rapid, nu știu. Dacă aș avea copii… Aici, dl. Lică tace. E punctul lui slab. E momentul în care nu c-o urăște pe Fosta, dar parcă nu o mai iubește atât de mult. Cel puțin așa i se pare lui Ilarion.
Lasă un răspuns