Din douăzeci de studente, cel puţin şase sau şapte propun acest subiect atunci când le cer să se gândească ce ar putea documenta pentru o investigaţie de presă sau pentru un reportaj de culoare. „M-am gândit să mă inflitrez într-un studio de videochat în Bucureşti. Ştiu pe cineva”, mi-e dat să aud.
De obicei, resping acest subiect. E destul de fumat şi, în acelaşi timp, greu de făcut temeinic. Trebuie să petreci mult timp înăuntru ca să înţelegi, să ieşi din prejudecăţi (sau să ţi le întăreşti, să le bazezi pe ceva real, autentic). Aşa se face că nu am citit ceva bun pe acest subiect de multă vreme. Ceea ce nu m-a împiedicat, mânat de cei de la Studio20, să arunc un ochi. Îmi lipseşte încă experienţa de „utilizator” – poate că voi încerca vreodată, poate nu.
Deocamdată, iată ce am aflat: aşa cum era de aşteptat, nu se prea vorbeşte despre băieţi care să lucreze la videochat. Este probabil, deci, ca targetul să fie aproape exclusiv masculin. Domnişoarele care lucrează acolo sunt denumite modele şi pot câştiga între 500 şi 50.000 de dolari. O studentă la Drept, zic cei de la site-ul pomenit mai sus, ar câştiga 11.000 de euro pe lună. Fata susţine că „rareori ajunge să se dezbrace şi că nu a fost niciodată nevoită să apleleze la jucării sexuale, în schimb este foarte atentă atunci când îşi alege ţinutele”. O fi. E greu de verificat. Mie mi-e. Cei de la Libertatea au făcut interviuri cu fete campioane.
Ce chestiuni piaristice am mai aflat: că fetele muncesc „distrându-se”, că e „un colectiv de muncă tânăr, vesel şi prietenos”, că videochatul este o activitate „absolut legală”, reprezentând „o creatie si interpretare artistica prin sunete si imagini”, că programul de lucru este flexibil, dar e de preferat să se lucreze 40 de ore pe săptămână, cam în aceleaşi intervale orare, pentru fidelizarea clienţilor etc.
Sunt multe informaţii pe care le-aş lua la purecat. Aş fi curios să aflu păreri ale clienţilor. De ce dau bani ca să vorbească pe net cu fete tinere şi frumoase? Nu râdeţi, nu insinuaţi, nu daţi răspunsul dacă nu aţi făcut măcar o dată asta, pentru că nu se pune. Aş vrea răspunsuri autentice. Tot astfel cum aş fi curios să aflu poveşti autentice ale fetelor care lucrează la videochat. Este o meserie care se apropie de prostituţie, se suprapune cu ea, sau e, aşa cum zice PR-ul, o creaţie şi o interpretare artistică? E o capcană?
Ştiu că acest subiect ar fi trebuit abordat cu câţiva ani buni înainte de a începe bloggereala. Ştiu că e fumat, aşa spun şi eu studenţilor care vor să-l abordeze. Dar o lucrare serioasă despre un job real al zilelor noastre, aflat sub o aură misterioasă, da, aşa ceva aş citi.
Recomadarea mea: nu încercaţi aşa ceva acasă! Este, de altfel, şi recomandarea profesioniştilor, care spun că e nevoie de studio, aparatură, scule.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un răspuns