Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici.| Mersul lucrurilor |… la A venit PArza | |
| Calul moralist | mee… la Solidar cu cel mai bun prieten… | |
 | La Odeon! | Despre O… la Dacă Pergolesi ar fi avut… |
| PAct | meetSun.ro la Votaţi statuia preferată |
Atunci când fiu-său încă mergea la grădiniță, Ilarion era cam musafir pe acasă. Era dominat de serviciu și de berile de după. Sebi a crescut de la sine, așa i se părea lui Ilarion, care lăsase totul în seama nevestei – cel puțin în privința educației băiatului. Nevasta, săraca, se ocupa să caute puzzle-uri și jocuri creative și educative de la Educlass (am dat acest exemplu din rațiuni ce țin de P).
Despre diabetul de tip 2 și altele, de la Favio
Doamna plinuță și încă tânără își trage sufletul înainte de a suna la apartamentul 46. Aude pași care se târăsc leneș (e ora patru după-amiaza, zi de duminică), zgomot de zăvor, vede un bărbat între două vârste, partea superioară (hmm, asta poate fi ori bine, ori rău, își zice), apoi scoate hârtiile și începe să spună despre sondaj. Renunță însă după câteva secunde, pentru că domnul în papuci de casă schițează gestul de a trânti ușa. Femeia își dă seama că n-avea rost nici povestea cu casa de copii năpăstuiți așa că, luminată de ceea ce avea să spună ulterior că a fost inspirația zilei, ba nu, a săptămânii, întreabă dacă domnul atât de cumsecade nu are ceva pentru sau măcar despre diabetul zaharat, că simte o sfârșeală așa și pe dincolo.
Cum care Arghiropol? Ilarion se uită la domnul Inginer cu nedumerire. Hai, domnu’ Inginer, cum să nu știi? Arghiropol. Mihai Sebastian Arghiropol. Scenaristul. Actorul. Managerul general al agenției de PR și Advertising “Media One”.
Zâmbetul lui Fazil Say. Sursa: concerti.de
Concert inedit în această dimineață, într-un birou de pe Bulevardul Unirii, la Fântâni. Celebrul (pentru cunoscători) Black Earth, al fabulosului Fazil Say, a răsunat întâi timid, apoi din ce în ce mai profund. Întâi câteva fire de păr, apoi niște vârfuri de degete. Muzica a urcat după aceea încet, perfid, ca un virus, ca o eczemă altfel. Brrr! O „eczemă” Care se manifestă inițial prin expresia „a face pielea ca de găină”, după care se absoarbe, pătrunde precis, se stabilește în locul acela pe care nu-l găsești anume nici cu cel mai bun GPS, dar care știi că e. Sufletul.
Nicolae Ceaușescu la vârsta de 15 ani (în 1933), într-un dosar al Poliției interbelice
E cald la birou, e cald în case, în apartamente, în cinematografe. Ar putea să fie și afară ceva mai cald, dar e iarnă și oricum nu aici vreau să ajung. N-a fost întotdeauna așa. Pe vremea lui Ceaușescu, gerul din miez de iarnă ori aerul fiert al zilelor de vară, în apartamentele din blocurile-cutie făceau parte dintr-o enervantă realitate. Nu doar în apartamente era cumplit, ci și acasă, la școală, la cinema sau la teatru. Resimțeam anotimpurile la modul cel mai direct.
Ilarion are o relație aparte cu cabinetele stomatologice din București. Pe de o parte fiindcă nevastă-sa, mama lui Sebi, lucra într-un astfel de cabinet atunci când s-au cunoscut, era asistenta celebrului medic T. E ciudat să te îndrăgostești de unul care stă cu gura deschisă fără să spună nimic, unul cu dantura departe de a fi perfectă, pe care o privești din punct de vedere profesional, dar viitoarea nevastă a lui Ilarion chiar așa a pățit. Dar de atunci a trecut mult timp, iar azi, când Ilarion și-a pus problema unui implant dentar și a dat de adresa http://clinicatrident.ro/, și-a amintit, firesc, de prima întâlnire cu nevastă-sa, cea din cabinetul stomatologic.
Atunci când vine vorba de rochii, doamna expert PR se simte în largul ei. Nu pentru că ar fi vreo expertă în rochii de seară sau rochii de club; e expertă într-un domeniu special: știe ce îi place ei însăși! Doamna expert PR a ajuns la un asemenea rafinament încât altceva nici nu mai contează, nici măcar detalii precum îi stă sau nu îi stă bine, e sau nu la modă etc. Pentru ea, cel mai important e să se simtă bine în rochia ei. Așa că domnul Inginer, care o iubește sincer, se bucură atunci când o aude „vino să vezi cea mai frumoasă rochie de seară pe care am găsit-o!”.
Pufi avea câteva jucării cu care se juca mereu atunci când copiii nu erau cu el. Foto: Carina Hera
Niciodată nu i-am văzut ochii, se pare. Dar erau mari și jucăuși. Sunt convins de asta. La un câine, două lucrui nu mint: coada și ochii. Atunci când una e jucăușă, la fel sunt și ceilalți. Iar Pufi era un cățel jucăuș. Al naibii de jucăuș. Ca un copil mare.
Nuntius România, prezență în media
Dl. Lică a fost de câteva ori în Grecia, vara, în concediu. L-a impresionat nonșalanța grecilor. Pe Fosta au impresionat-o bărbații greci. A spus că sunt frumoși. N-a comentat. Lui i s-a părut că femeile sunt ori foarte foarte frumoase, ori urâte rău – atunci când nu le mai pasă de firele de păr din bărbie sau de mustăți. Amândurora le-au plăcut plajele și mâncarea. Și ideea de siestă, dusă la rang de rafinament. Românii fac siesta pe șest. Grecii și-o asumă. I-a plăcut de el însuși când a spus asta. Fosta l-a privit drăgăstos. S-au iubit la ora siestei. Într-o zi, mult după ce Fosta a devenit fostă și grecii au început să aibă probleme cu siesta plătită, dl. Lică a aflat despre Nuntius România. La început a crezut că sunt unii care organizează nunți, ceea ce l-a contrariat.
Vedere din București, Piața Unirii. Foto: Călin Hera
Mai întâi trebuie să te oprești la casa de bilete, dacă ai norocul ca stația de autobuz, la care ai ajuns, să aibă una. Eu am avut noroc, în dimineața geroasă de ianuarie. Pe nou (de ani buni), nu mai există bilete din hârtie, perforabile în autobuz. Acum există așa-numitul portofel electronic. O invenție revoluționară. 3,7 lei bucata, fără nicio călătorie inclusă (sic!). O călătorie cu autobuzul 123 sau cu orice alt autobuz, tramvai ori troleibuz cu sigla RATB costă 1,3 lei. „Dacă îl vreți personalizat, trebuie să mergeți la…”.
Aurora boreală văzută de pe Stația Spațială. Sursa: ESA/NASA
Lui Scott Kelly i-au plăcut aventura și matematica. A citit câteva cărți, a trecut niște examene, a dat niște teste și a devenit astronaut. A ajuns pe Stația Spațială, unde s-a întâmplat să îl cunoască mai bine pe Tim Peake. Scott e de la NASA, Tim de ESA.
Afișul filmului Joy (2015) – o nominalizare a Oscar pentru Jennifer Lawrance
Primul film cu nominalizare la Oscar văzut de mine este, o spun din capul locului, modest. Povestea e previzibilă și are happy-end (îi rog să mă scuze pentru această dezvăluire pe cei care aveau dubii). Joy rămâne un film cu Jennifer Lawrence și cam atât.
Gândac puturos răpus de prima zăpadă
Am un mesaj pentru gândacul puturos: chiar dacă pare mai cool să te muți la oraș, până la urmă o încurci, departe de locurile natale.
Împreună cu fiica mea și cu Anca Dionisie, poeta
Mergeam în urmă cu patru ani la o lansare de carte specială. Și lansarea, cu muzică de cea mai bună calitate, live cu Walter Dionisie, cu picturi și o atmosferă creativă, la Sala Palatului, și cartea Apa de ploaie, scrisă de una din poetele mele preferate, Anca Oprescu (azi Dionisie), al cărui blog l-am descoperit cu bucurie și pe care l-am frecventat cu drag.
… Și atunci îi spunea vino și ea nu venea, nu știu de ce. Nu dispera, până la urmă va veni, unde să se ducă, dar ea nu venea. Treceau zile, săptămâni. Și din când în când îi spunea vino și ea nu venea. Până într-o zi când ea a venit, din cine știe ce capriciu, așa cum au câteodată femeile. Iar el era acolo, ca de fiecare dată. Dar, într-un fel, nu era. Nu mai era el, cel care așteptase. Se transformase. Plecase puțin. Dar nimeni nu și-a dat seama.
Vedere de la inundații. Fără cuvinte cu tabloul lui Eminescu. Sursa: facebook/igsu
Cei mai mari dușmani ai lui Mihai Eminescu au fost comuniștii. Din nevoia de a glorifica pe cineva din trecut și fără urmași cu cine știe ce pretenții, i-au folosit scrierile sociale și naționaliste și au lătrat în difuzoare versuri minunate repetate până la silă și saturație. Subiectul Eminescu a fost practic nelipsit la examene de treaptă, bacalaureat, admiteri la Litere. Cum să-l îndrăgești într-adevăr atunci când îți este băgat cu sila pe gât? Răspunsul e lectura calmă, degrevată de prejudecăți. Dar cine are timp de asta?
Călin Hera. PA-uri şi mirări 