Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici.| Mersul lucrurilor |… la A venit PArza | |
| Calul moralist | mee… la Solidar cu cel mai bun prieten… | |
 | La Odeon! | Despre O… la Dacă Pergolesi ar fi avut… |
| PAct | meetSun.ro la Votaţi statuia preferată |
Afișul filmului Joy (2015) – o nominalizare a Oscar pentru Jennifer Lawrance
Primul film cu nominalizare la Oscar văzut de mine este, o spun din capul locului, modest. Povestea e previzibilă și are happy-end (îi rog să mă scuze pentru această dezvăluire pe cei care aveau dubii). Joy rămâne un film cu Jennifer Lawrence și cam atât.
Imagine de la o dezbatere despre producție și coproducție. Foto: Dan Țuculescu
E bine când vreun film românesc este premiat la festivaluri internaționale. Ne crește inima. Apoi mergem mai departe. Să cumpărăm bilete ca să și vedem filmul ăla premiat e prea mult. Și apoi, se știe, filmele românești nu-s cine știe ce. Sunet prost, acțiune încâlcită, final abrupt. Mai bun e un film cu bătaie. Te destinde. Vezi actori pe care îi știi. E cool. Pe bune, cine se duce să vadă filme românești? Cu cine să vorbești despre ele? Come on!
Afiş American Hustle
Film american tipic, American Hustle are cam tot ce-i trebuie pentru a câştiga multe statuete la ediţia din acest an a Premiilor Oscar, inclusiv pe aceea pentru cel mai bun film. Mai mult decât atât, careul de aşi (Christian Bale, Amy Adams, Bradley Cooper şi Jennifer Lawrence) şi cu regizorul David O. Russell cinci, sunt favoriţi, fiecare, pentru câte o statuetă individuală (Russell e nominalizat chiar la două: regie şi scenariu). Aşadar, aşteptările sunt uriaşe. Meritat? Eu zic că da.
Un tip şi-o tipă s-au specializat în a da mici lovituri, din care îşi asigură venituri mai mult decât decente şi o viaţă palitantă împreună. Tipul are şi o nevastă, plus copilul acesteia, şi o spălătorie. Cam pe când tocmai se gândesc să mai dea două-trei lovituri şi s-o întindă din SUA, departe, unde să nu-i urmărească agenţii FBI, adică fix în România
Foarte pe scurt: povestea filmului Silver Linning Playbook nu e foarte complicată, ba, pe alocuri, devine previzibilă. Chiar şi aşa, nespectaculoasă numaidecât, povestea are foarte multe vârfuri (e vorba în special de scenele de Niro, dar nu numai), are dinamism (dat inclusiv de faptul că în mare parte din film protagoniştii aleargă, dansează, fac exerviţii fizice) şi beneficiază de trei actori cărora rolurile le-au prins mănuşă. Mă refer, desigur, la nominalizaţii la Oscar Bradley Cooper, Jennifer Lawrence şi Robert de Niro.
După ce am văzut filmul prima oară m-am mirat un pic văzând numeroase nominalizări la capitolul Comedie. Apoi l-am povestit cuiva. Am făcut-o cu bucurie şi am observat că persoana căreia îi povesteam râdea cu poftă de fiecare dată când vorbeam despre fazele în care personajul de Niro era în transă în timpul meciurilor la care paria. Aşa am ajuns la o a doua vizionare, am aşteptat fazele cu pricina şi m-am amuzat.
Am găsit pe imdb şi câteva gafe (sunt inevitabile) – de exemplu, peisajul primăvăratic de Halloween, jacheta de pe trupul sportiv al lui Pa, care ba e, ba nu e, cu ocazia cinei de la Ronnieşi Victoria şamd.
Recunosc, am „atacat” cu un uşor scepticism filmul lui David O. Russel. Nu mai aveam chef de filme cu nebuni. În plus, Bradley Cooper nu m-a impresionat niciodată prea mult. Jennifer Lawrence, în schimb, îmi plăcuse în Winters Bone şi eram curios cum e rolul secundar al lui Robert de Niro.
Până la urmă, însă, Silver Linning Playbook este preferatul meu pentru Oscar 2013, alături de Life of Pi, cu mare deosebire că în cazul lui SLP aş vota liniştit pentru cel puţin trei premii.
Notă. Am mai scris despre Django Unchained. Am mai văzut Lincoln, Angro. Am început Zero Dark Thirty.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 