Călin Hera. PA-uri şi mirări

Afisul filmului „The Fighter” (2010), luat de pe imdb.com

Am văzut aseară „The Fighter”, filmul „de Oscar”. L-am văzut până la sfârsit. Nu-mi pare rău, dar nici nu mă simt prea îmbogătit. Adevărul e că simt asa, o suprasaturatie de filme de acest gen: sportivul de performantă care revine/se afirmă gratie muncii, sansei, talentului, în ciuda mai tuturor. Sunt sigur că, pentru telespectatorul american, povestea e mai interesantă decât pentru cel european. Probabil că un film similar despre Leonard Doroftei, să zicem, ar fi considerat o capodoperă în România.

Revenind: ultimul film de acest gen pe care l-am văzut a fost „The Wrestler”. Am scris aici, la cald, impresiile mele.

De data asta, povestea e destul de liniară si de previzibilă, spusă cu oarecare măiestrie. Jocul actorilor… nimic de reprosat (de la nivelul meu de amator). Personal, mi-e destul de nesuferit Christian Bale (nu mă întrebati de ce), iar Amy Adams si Mark Wahlberg îmi sunt aproape indeiferenti. Toti trei joacă, însă, ok, cu un plus pentru Bale.

Încerc să îmi amintesc o scenă care să-mi fi plăcut în mod deosebit si nu reusesc. Poate faza în care, în timpul difuzării filmului despre Dicky Eklund, eroul interpretat de Bale are o revelatie. E ceva educativ în filmul ăsta, motiv pentru care pot recomanda vizionarea lui împreună cu copiii.