Ilarion își face implant dentar (P)

Ilarion are o relație aparte cu cabinetele stomatologice din București. Pe de o parte fiindcă nevastă-sa, mama lui Sebi, lucra într-un astfel de cabinet atunci când s-au cunoscut, era asistenta celebrului medic T. E ciudat să te îndrăgostești de unul care stă cu gura deschisă fără să spună nimic, unul cu dantura departe de a fi perfectă, pe care o privești din punct de vedere profesional, dar viitoarea nevastă a lui Ilarion chiar așa a pățit. Dar de atunci a trecut mult timp, iar azi, când Ilarion și-a pus problema unui implant dentar și a dat de adresa http://clinicatrident.ro/, și-a amintit, firesc, de prima întâlnire cu nevastă-sa, cea din cabinetul stomatologic.

final

Fațete dentare la Trident

Dar de ce a avut Ilarion nevoie de un implant dentar? Răspunsul, prieteni, nu-i vânare de vânt. În perioada în care, deznădăjduit, plecase* de acasă unde văzuse cu ochii (fără să ajungă prea departe), Ilarion intrase într-o pasă atât de proastă încât nimic nu-i mai ieșea, totul era anapoda și, lucrul cel mai grav, puțin îi păsa de asta.

Printre alte probleme cu care s-a confruntat atunci au apărut și prozaicele dureri de dinți, cărora nu le-a acordat niciun fel de importanță. Dar durerea de dinți este doar vârful aisbergului atunci când vorbim despre probleme dentare.

Una peste alta, Ilarion a început să simtă dureri la rece, dureri la cald, găuri printre dinți, în care îi rămâneau, enervant, urme de mâncare. Cel mai mult îl supărau durerile la rece, pentru că în acea perioadă Ilarion bea multă bere și îi plăcea ca halba să fie aburită.

Așa l-a găsit dl. Lică, într-o crâșmă de lângă pod, la margine de București, unde îi spusese un muncitor de pe șantierul Inginerului că s-ar afla bunul său prieten. L-a adus acasă, l-a împăcat cu nevastă-sa, însă numai puțin, i-a vorbit despre fiu-său, Sebi, și responsabilități, iar acum Ilarion e un om de nădejde în blocul nostru. A candidat chiar la președinția Asociaței de Proprietari, pe care a ratat-o la mustață.

În fine, de curând, Ilarion s-a privit în oglindă, s-a mai privit încă o dată și și-a luat inima în dinți. A format un număr de telefon, iar când de la capătul celălalt i-a răspuns o voce care ar fi putut foarte bine să fie a nevestei de care era despărțit, a întrebat, simplu:  Cât costă un implant dentar la Trident?

 

*Atunci, Ilarion și-a luat pălăria și a plecat

NOTĂ. Acest articol face parte dintr-o serie de texte din categoria „Pauza de publicitate”, marcate cu (P)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: