… Și atunci îi spunea vino și ea nu venea, nu știu de ce. Nu dispera, până la urmă va veni, unde să se ducă, dar ea nu venea. Treceau zile, săptămâni. Și din când în când îi spunea vino și ea nu venea. Până într-o zi când ea a venit, din cine știe ce capriciu, așa cum au câteodată femeile. Iar el era acolo, ca de fiecare dată. Dar, într-un fel, nu era. Nu mai era el, cel care așteptase. Se transformase. Plecase puțin. Dar nimeni nu și-a dat seama.
Îi spunea vino și ea nu venea
4 comentarii to “Îi spunea vino și ea nu venea”
-
Și răbdarea are limite. Chiar dacă uneori nu se observă asta. De regulă capriciile se plătesc, nu?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
-
Cu răbdarea treci marea. Cu schimbările astea ale climei, însă, e posibil ca dincolo să nu mai fie niciun țărm. Na, c-am rescris proza asta arhiscurtă! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
-
-
O iubea mult. Erau buni prieteni. Un motiv stupid i-a despartit. A asteptat-o patru ani, a obosit… si-a frant firul vietii. Ea nu s-a dus la el nici cand facea ultimul drum pe lumea aceasta. A innebunit de durere, dar ce folos, nu l-a ajutat cu nimic, era prea tarziu. Valurile vietii au ucis… doi prieteni adevarati.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
-
… era prea târziu…
Uneori, oamenii sunt proști și ajung la acest „prea târziu” stupid.ApreciazăApreciat de 1 persoană
-
Călin Hera. PA-uri şi mirări 