Nicolae Ceaușescu la vârsta de 15 ani (în 1933), într-un dosar al Poliției interbelice
E cald la birou, e cald în case, în apartamente, în cinematografe. Ar putea să fie și afară ceva mai cald, dar e iarnă și oricum nu aici vreau să ajung. N-a fost întotdeauna așa. Pe vremea lui Ceaușescu, gerul din miez de iarnă ori aerul fiert al zilelor de vară, în apartamentele din blocurile-cutie făceau parte dintr-o enervantă realitate. Nu doar în apartamente era cumplit, ci și acasă, la școală, la cinema sau la teatru. Resimțeam anotimpurile la modul cel mai direct.
Așa era pe vremea lui Ceaușescu, iar cine nu recunoaște asta ori e prost ipocrit, ori senil. Sau aplică o grilă aparte amintirilor. Iar pe vremea lui Ceaușescu ziua de 26 ianuarie, ziua Conducătorului, era, zor-nevoie, una în care se înălțau omagii grețoase.
În prima parte a anilor post-decembriști, post-ceaușiști, presa română a continuat să facă un eveniment, de data asta pe invers, din ziua lui Ceaușescu. La început, erau imagini din Epoca de Aur, apoi mici dezvăluiri anecdotice și, firește, nelipsitele reportaje cu nostalgici adunați la mormântul din Ghencea Militar.
Acum e normalitate, adică ziua de ieri a trecut practic neobservată – raportat la acest incident istoric. Nu mai contează ziua de naștere a unui fost dictator, a cărui moștenire a fost grea, teribilă, dar în cârca căruia* nu avem cum să mai punem, după mai bine de 25 de ani, eșecurile noastre – ca popor, ca societate, ca stare.
Primul semn de normalitate, raportat la mass-media din România, îl înregistram în urmă cu cinci ani (n. mea ulterioară – acest text a fost scris în anul 2016), când încă mai lucram la Evenimentul zilei și scriam zilnic Tablete TV.
În acel an, 2011, Miliția Spirituală scotea pe piață Dosarul Ceaușescu (file puse deoparte de poliția interbelică). Foarte probabil periat la sânge de-a lungul timpului pre- și postdecembrist, dar citat copios de presa din 2011 (pe bună dreptate).
Filă din dosarul Ceaușescu întocmit de Poliția interbelică. Sursa: Miliția Spirituală
Așa cum remarcam atunci, inclusiv pe Naiv, printre observațiile tip cancan (Elena C. scria agramat pe o carte poștală că în epocă nu se mai purta croiala germană, fiind la modă cea franţuzească; Ceauşescu îşi spune sieși ba Nicolae, ba Nic., ba Neculae etc.), dosarele cu pricina conţin sute de file care pot deschide destule perspective de cercetare.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un răspuns